Prima ipoteză: Președintele Nicușor Dan a citit cartea „De ce naționalism?”, de Yael Tamir, apărută recent în traducerea românească la Editura „Vremea”*. A citit-o și, impresionat, a formulat, după mintea sa, acea sintagmă, „naționalismul sănătos”, comentată cu înverșunare (și jalnic) atât de elitele noastre stângiste și propagandiștii de serviciu, cât și de suveraniștii noștri turmentați. Deși autoarea cărții nu folosește explicit această sintagmă, „naționalism sănătos”, Nicușor Dan pare influențat de ceea ce a citit. Dar este o bănuială.
A doua ipoteză: Un consilier al președintelui a citit cartea „De ce naționalism?”, de Yael Tamir, și i-a sugerat să facă o referire la „naționalism”, dar unul „sănătos”, pentru că această ideologie crește acum pe val, dă bine la popor, cu riscul de a-i deranja pe cei mai mulți dintre liderii noștri de opinie, înrolați la globalism. Iar Nicușor Dan a înghițit-o pe nemestecate și a vărsat-o în public. Este o presupunere.
O certitudine: Cartea „De ce naționalism?”, scrisă de Yael Tamir, profesoară și politiciană de stânga din Israel, este o lectură obligatorie pentru a înțelege ce înseamnă naționalismul, cum a modelat lumea, ce promite și cum proiectează viitorul.
Am început s-o citesc cu un singur gând: ce (naiba) este naționalismul? De unde a apărut? Cum a intrat în viața mea? Să mă lămuresc. Să înțeleg ce se întâmplă în lume și în România.
După ce am încercat să-mi temperez entuziasmul lecturii, mi-am dat seama că nivelul discuțiilor din spațiul public românesc este de-a dreptul primitiv, troglodit: parcă două triburi africane (progresiștii/liberalii versus naționaliștii/suveraniștii) se războiesc în etichete, înjurături și lături. Sunt (iarăși) victima propagandei.
Noroc că am dat peste această carte, care mi-a deschis o fereastră luminoasă. Într-adevăr, trăiesc într-o beznă mediatică de cea mai joasă speță: naționaliștii sunt considerați extremiști, legionari, fasciști, neonaziști, iar naționalismul este, neapărat, asociat cu agresiunea militară, cu genocidul, cu epurarea etnică și poartă responsabilitatea celor mai mari orori ale secolului XX; este câh, câh! Progresiștii sunt vânduți pe bani grei lui Soros, câh, câh!
Abordarea naționalismului în cartea profesoarei Yael Tamir este liberal-democratică. O abordare care nu se reduce la totalitarism, la autoritarism și nici la varianta denaturată în care este prezentată frecvent în România de politicienii inculți, profesorii de la SNSPA, influencerii semidocți și presa care repetă papagalicește tezele și ideile stângii progresiste. Sunt pagini excelente în care autoarea descrie rolul jucat de această ideologie în formarea statelor naționale după Primul Război Mondial, după cel de-al Doilea Război Mondial și după căderea Cortinei de Fier, rolul jucat în educație și învățământ și modul în care a modelat politicile publice, creând coeziunea în democrație.
Yael Tamir notează că suntem „martorii unui moment istoric unic, caracterizat de un declin al încrederii sociale și de erodare a inițiativei liberal-progresiste”. „Democraților liberali li se cere să răspundă unor întrebări tipice momentelor de răscruce: Cine suntem? Ce anume ne definește identitatea politică comună? De ce trebuie să avem încredere unii în alții? Cum putem colabora pentru a da naștere unui viitor mai sigur? Din păcate, aceștia nu au răspunsurile potrivite”, scrie Yael Tamir.
În schimb, naționalismul are o îndelungată tradiție de a răspunde acestor întrebări, continuă autoarea și, „prin urmare, revine în actualitate – cu toate acestea, fără capacitatea liberalismului și democrației de a crea echilibru, acesta poate deveni cu ușurință distructiv”. Pentru a-l împiedica să deraieze, autoarea consideră că trebuie reînnoit parteneriatul tripartit dintre naționalism, liberalism și democrație.
Cartea oferă o cale de mijloc naționalismului, „care să poată reda puterea statului-națiune, făcându-l mai benefic pentru cei mai mulți, nu doar pentru câțiva”. Prin „câțiva” înțeleg elita globalistă care și-a asumat rolul conducător, făcând legi și reglementări fără să țină cont de aspirațiile și dorințele cetățenilor simpli.
Yael Tamir pune o întrebare tranșantă și incomodă: „Este oare naționalismul o forță malefică latentă, care așteaptă să iasă la suprafață de fiecare dată când apare o criză, o forță ce trebuie reprimată cu orice preț sau este o putere constructivă, o ideologie valoroasă care ar putea și ar trebui strunită pentru a face lumea un loc mai bun?”
Ea răspunde elegant și cu luciditate: „Această carte pledează în favoarea naționalismului, punând în lumină modurile în care acesta a modelat politicile publice și a făcut ca perioada dintre sfârșitul războaielor mondiale și proliferarea globalismului neoliberal să reprezinte cei mai buni ani pentru cei mai dezavantajați membri ai lumii dezvoltate (sublinierea PB).” Au fost ani buni nu pentru că naționalismul a fost ținut sub capac, în timp ce s-a dezvoltat și s-a promovat la greu conceptul de „societate deschisă”, ci pentru că multe dintre realizările acelei perioade au depins de o alianță între națiune și stat. Aceasta este miza cărții lui Yael Tamir.
Nu mă aștept ca această carte să fie dezbătută în spațiul public. Din mai multe motive. Pentru că elitele noastre culturale nu știu să dezbată. Ele știu doar să monologheze, să pună etichete și să-și facă PR pe Facebook. Pentru că politicienii noștri sunt niște mediocrități patentate. Pentru că televiziunile au agendele dictate de partide și sistem. Cărțile n-au loc în prime-time. Pentru că această carte nu face „rating” și „afișări” – în accepțiunea presei.
Rămân cu bucuria lecturii. Mi-e de-ajuns.
* „De ce naționalism?”, de Yael Tamir, traducerea din limba engleză de Mihai Roșca, editura Vremea, anul 2026.