„Nu toți oamenii au parte de „acea” iubire, nu toți își găsesc în viaţa asta sufletul pereche pentru că unii se grăbesc să se așeze la casa lor, într-o formă de iubire, cu o persoană care are niște calități care convin. Alții nu mai caută și se unesc cu o persoană din singurătate, disperare sau interes. Există și oameni care înțeleg iubirea prin afecțiune și familialitate. Ei bine, astea două unesc. Mai există și situația situația aia despre care citim în cărți și vedem în filme, de care doar cei binecuvântați au parte și anume întâlnirea sufletului pereche. Adică te ia din orice moment te-ai afla, te zdruncină tare și îți schimbă viaţa, domnule. Asta este iubirea care te urnește. Ce înseamnă că te urnește? Înseamnă că te pune în mișcare ca pirit, ca energie, ca ființă, îți revoluționează viată efectiv. Iubirea asta care urnește sperie și de aceea numai cei care sunt norocoși cu adevărat ajung să aibă parte de marea iubire și de marea potrivire cu sufletul pereche”.”, a spus Bianca Drăguşanu la Kanal D.

Citește și

REPORTAJ/Invazie de broscuțe pe un drum din județul Vaslui. ”Nu am mai văzut așa ceva, pare desprins din filme”/FOTO-VIDEO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.