Echipa filmului speră ca „Mentorii” să ajungă comedia anului 2025 în România, căci se laudă cu o distribuție de excepție, cu actori îndrăgiți, dar și cele mai urmărite personalități din spațiul public, umor inteligent, comic de situație, personaje bine conturate și o chimie extraordinară între actori.

În rolurile principale îi regăsim pe Cătălin Bordea, Loredana, Dorian Popa și Radu Bucălae, cărora li s-au alăturat actori renumiți, creatori de conținut, sportivi talentați, oameni de media sau artiști precum MIRA, Doina Teodoru, Adrian Titieni, Mario Fresh, Bogdan Drăcea, Tina Duceac, Cătălin Oprișan, Dan Frînculescu, Mihai Petre, Emil Rengle, Alejandro Fernandez, Raluca Bădulescu, Silviu Mircescu, Joseph Adam, Andrei Bordeianu, Meko Selim (Mekomko).

Pe lângă aceștia, producătorii au pregătit și câteva apariții-surpriză ale unor personalități din showbiz, ce își vor face simțită prezența pe parcursul filmului. Filmările pentru comedia „Mentorii” s-au desfășurat în perioada 15 august – 15 septembrie, în București, Cluj-Napoca, Buftea și Urziceni. Filmul se află acum în faza de postproducție, iar echipa promite o comedie cum nu s-a mai văzut.

Când va fi lansat filmul „Mentorii”, în care Dorian Popa și Cătălin Bordea au rolurile principale. Cine mai joacă alături de ei
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Doina Teodoru, alături de Cătălin Bordea pe calea redescoperirii

Fiecare nume din distribuție a fost atent selectat, iar rolul atribuit a fost ales pentru a pune în valoare calitățile fiecăruia dintre ei. Ei vor apărea în ipostaze inedite care vor stârni, cu siguranță, râsete în sălile de cinema. Doina Teodoru este o actriță extrem de îndrăgită, care a cucerit inimile publicului cu rolurile jucate atât în filme, cât și în teatru. A devenit și mai cunoscută datorită aparițiilor în seriale de televiziune și în urma prestațiilor din cadrul emisiunilor de divertisment.

Doina Teodoru va juca rolul Cristinei, fata care îl va ajuta pe Johnny Baltă, jucat de Cătălin Bordea în drumul lui spre redescoperire. Mihai Petre își va demonstra șarmul într-o apariție inedită și neașteptată pentru spectatori, Bogdan Drăcea va cuceri publicul cu energia și umorul său, iar cuplul Emil Rengle și Alejandro Fernandez va avea roluri-surpriză care vor condimenta cu mult umor povestea filmului. Artiștii noi anunțați se alătură astfel celorlalte nume deja anunțate care fac parte din distribuția comediei precum Loredana Groza, Cătălin Bordea, Dorian Popa și Radu Bucălae.

Dorian Popa, actor principal în comedia „Mentorii”

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Flex Barbarul, personajul jucat de Dorian Popa, este unul dintre cei trei mentori care îl vor ajuta pe Johnny Baltă, jucat de Cătălin Bordea, să își transforme viața și să îi demonstreze tatălui că este demn să devină moștenitor al imperiului financiar.

Flex Barbarul va încerca să-l convingă pe elevul său că succesul în viață este garantat de un fizic impresionant, la care poți ajunge doar prin antrenamente de fitness barbar, regim alimentar cu carne semicrudă și multe alte trucuri și scurtături pentru a putea obține rezultate uimitoare într-un timp-record. „Acum un an și ceva am citit pentru prima dată schița scenariului și mi s-a părut extrem de bun. M-am reîntâlnit cu regizorul Adrian Tapciuc și cu băieții după un an și mi s-au reconfirmat primele impresii când am citit scenariul și am râs cu gura până la urechi.

Unul dintre motivele care m-au determinat să accept acest rol este că cei care se ocupă de realizarea acestui film fac și unul dintre cele mai frumoase evenimente din România, și anume festivalul UNTOLD, care a adus atâta valoare românilor și României. În al doilea rând, m-a convins scenariul și în al treilea rând că personajul pe care eu îl voi interpreta este o parodie la adresa băieților care practică fitnessul”, a spus el.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Giorgiana1105   •   25.02.2025, 14:11

S a filmat la Manasia, Ialomița la Conac,nu la Urziceni.Macar specificați in apropierea Urziceniului .

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI