De-a lungul anilor, Andreea Marin mereu a vorbit cu mândrie despre fata ei. A lăudat-o pentru notele de la școală, pentru proiectele pe care le-a avut, dar și pentru talentele ei. La 14 ani, Violeta nu știe încă ce carieră o să urmeze, dar are parte de tot sprijinul părinților ei.

Andreea Marin a dat de înțeles că e fericită, dar și îngrijorată pentru fata ei. „În primul rând, Violeta îmi seamănă leit. Mă uit la ea şi, pe de-o parte, mă încântă, pe de altă parte, mă sperie, pentru că anumite lucruri la care eu am observaţii astăzi, ca mamă, îmi dau seama că le făceam şi eu la aceeaşi vârstă şi că probabil tata era tare chinuit, din păcate, pentru că trebuia să fie şi tată, şi mamă la vremea aceea.

Eu am ajuns acum cu fiica mea la vârsta la care există şi momente în care ne sfătuim, şi momente în care ne contrazicem, şi momente în care numai prin puterea argumentelor putem trece de un anumit impas. E şi frumos, şi dificil în acelaşi timp. (…)

Există momente când lipsa experienţei îşi spune cuvântul. Nu are cum să simtă anumite pericole aşa cum le simt eu, ca om trecut deja prin mare parte din viaţă. Ea pare o fire mai docilă. Pare, dar nu e deloc! Este foarte încăpăţânată şi-mi seamănă perfect”, a explicat vedeta.

Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie
Recomandări
Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie
andreea-marin-si-fiica-violeta-6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Violeta Bănică are talent la scris, la muzică, însă nu știe dacă se va îndrepta spre o carieră artistică la fel ca tatăl ei. Andreea Marin e alături de ea. „E chiar o fată care ştie ce vrea de la viaţă. Însă cred că e prea devreme să ne gândim la o alegere finală a carierei. Mai are timp să se gândească, să se răzgândească…”, a mai adăugat vedeta pentru okmagazine.ro.

Andreea Marin a vorbit în același interviu și despre perioada neașteptată prin care a trecut Violeta din cauza pandemiei. A petrecut mai mult timp acasă, nu a mai mers la școală, chiar a fost infectată cu COVID-19. Vedeta spune că fiica ei a reacționat bine la toate acestea, s-a dovedit a fi foarte matură. „Normal că nu i-a plăcut faptul că nu mai putea să meargă timp îndelungat la şcoală, că trebuia să stea de una singură în camera ei şi să-şi facă lecţiile, în loc să împărtăşească toate aceste lucruri cu colegii de clasă. Fiind un copil sociabil, i-a lipsit ideea de colectiv.

În trei luni, niciun soldat din Coreea de Nord nu va mai lupta pentru Rusia în războiul cu Ucraina: „Toți vor fi morți până în aprilie”
Recomandări
În trei luni, niciun soldat din Coreea de Nord nu va mai lupta pentru Rusia în războiul cu Ucraina: „Toți vor fi morți până în aprilie”

Însă, pe de altă parte, când eu îmi făceam probleme, mă uitam în jur şi vedeam tineri care treceau prin depresie, prin momente emoţionale grele, ea mă liniştea. Îmi spunea: «Mama, stai liniştită. Nu am nicio problemă. O să-mi revin, există internetul, ne vedem pe tabletă şi totul va fi bine. O să treacă şi asta!». Desigur, a avut şi momente mai dificile. A avut Covid chiar de ziua ei, dar și de Crăciun, şi de Anul Nou – toate trei la un loc, pentru că e născută în decembrie – şi asta n-a fost deloc uşor”, a încheiat Andreea Marin.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
FANATIK.RO
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Observatornews.ro
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI