Mirabela Dauer a împlinit 71 de ani și a fost într-o scurtă vacanță la Viena, Austria. Revenită în țară, artista a fost prezentă în platoul emisiunii Vorbește lumea, de la Pro TV. Reputata cântăreață a vorbit despre începuturile sale în muzică și a dezvăluit, printre altele, că dorința ei a fost să devină sportivă de performanță, însă din cauza unor probleme de sănăate, a fost nevoită să renunțe.

Ce voia Mirabela Dauer să devină și de ce i s-a întrerupt cariera. Ce a spus vedeta despre artiștii de azi

„Am fost cu gașca la Viena. Gașca mea mică de prieteni. Opt persoane… A fost foarte frumos și m-am simțit foarte bine…

De unde vrei să mai țin minte când am urcat prima oară pe scenă? A fost la mine la școala generală și cântam muzică populară…

N-am știut întodeauna că asta vreau să fac. În copilărie îmi doream să devin sportivă. Eu am vrut să fac gimnastică și am făcut suflul sistolic la inimă și ai mei nu m-au mai lăsat. Mi-era frică de bârnă și puțin de paralele. După aia am cântat cu Sile Dinicu, erau seri de dans și orchestra radio cânta la serile de dans pentru tineret. Era minunat. Acolo am cântat. Am avut norocul să fiu prelucrată de mari oameni…”, a declarat Mirabela Dauer.

Ce voia Mirabela Dauer să devină și de ce i s-a întrerupt cariera. Ce a spus vedeta despre artiștii de azi

Întrebată ce artiști din noua generație preferă, vedeta a afirmat:

„Îmi plac Andra, Delia, Nico, sunt câțiva cu foarte bune voci, dar multă engleză strică…”.


Citește și: REZULTATE TITULARIZARE 2018. S-au afișat notele la examenul de titularizare


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.