Înmormântarea Denisei Manelista a avut loc în satul natal, la Ștefănești, Vâlcea. Mii de oameni, de la colegi de breaslă la oameni obișnuiți au venit să îi aducă un ultim omagiu și să o conducă pe ultimul drum pe cea care a fost Denisa Manelista, care a încetat din viață la vârsta de 27 de ani.

Casa familiei Denisei Manelista a fost luată cu asalt de oameni, fiind nevoie ca bodyguarzii să păzească curtea.

A fost plin de coroane peste tot. Una dintre cele mai spectaculoase coroane de flori adusă omagiu Denisei Manelista a fost de la artistul Nicu Paleru.

Cea mai spectaculoasă coroană de flori de la înmormântarea Denisei Manelista. Omagiu adus de un coleg de breaslă

Acesta a ales o coroană din flori albe, în formă de cruce. Coroana a fost pusă pe un camion care a făcut parte din convoiul funerar și care, pe lângă coroane, a avut și fotografii cu regretata cântăreață.

Cea mai spectaculoasă coroană de flori de la înmormântarea Denisei Manelista. Omagiu adus de un coleg de breaslă

Un amănunt mai puțin știut despre Denisa Manelista este că aceasta avea  o singură oroare: înmormântările. De altfel, de-a lungul vieții, le-a refuzat chiar și dacă erau bine plătite, după cum le explica, la un moment dat, admiratorilor săi de pe rețelele de socializare.

Cea mai spectaculoasă coroană de flori de la înmormântarea Denisei Manelista. Omagiu adus de un coleg de breaslă

FOTO: Dumitru Angelescu


Citește și: Cât plătea preotul-cântăreț Cristian Pomohaci pentru o partidă de amor. Dezvăluiri șocante


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.