Mergi direct la conținut »
Cezar Ouatu, concurent la "Te cunosc de undeva": „Ne distrăm maximum, cu toate pretențiile aferente,  de la epilări și tocuri, la lentile de contact și unghii false”
Monden Libertatea > Entertainment > Monden > Cezar Ouatu, concurent la "Te cunosc de undeva": „Ne distrăm maximum, cu toate pretențiile aferente, de la epilări și tocuri, la lentile de contact și unghii false”

Cezar Ouatu, concurent la „Te cunosc de undeva”: „Ne distrăm maximum, cu toate pretențiile aferente, de la epilări și tocuri, la lentile de contact și unghii false”

Cezar Ouatu va face echipă cu Șerban Copoț, în cel de-al 14-lea sezon Te cunosc de undeva!, începând de sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1.

De Dana Aramă,

Aflat la a patra participare în show-ul transformărilor, Cezar recunoaște că încă nu reușește să se obișnuiască cu rolurile în travesti. “Acolo există o problemă. În primă fază, m-au deranjat lentilele de contact, dar am început să le tolerez din ce în ce mai bine. Acum singura chestie care nu-mi creează absolut nici un confort din nici un punct de vedere este epilarea. Acolo este dezastru”, spune Cezar.

“Iubita mea logodnică, poate chiar viitoare nevastă, îmi sugerează anumite tratamente pe care să mi le fac după o zi de filmare, ea având tot felul de creme, loțiuni, ape micelare, demachiante, dar eu sunt destul de leneș, dar și obosit după fiecare gală, ca să mi le mai pun pe față”, mai spune el.

Cezar a mărturisit că a cerut-o de soție pe Andreea, iubita lui, pe o frumoasă insulă, momentul creat de el atunci fiind unul “simpatic și unic”. „Și a zis Da! În ceea ce privește nunta, nu ne dorim una cu sute de invitați, ci una de suflet, cu invitați puțini, vara, pe o insulă”, mai spune artistul.

Câștigătorul celui de-al șaptelea sezon Te cunosc de undeva! va face echipă din această toamnă, la Antena 1, cu un alt câștigător al show-ului, Șerban Copoț, care a încheiat pe primul loc cel de-al zecelea sezon al transformărilor.

“Te cunosc de undeva! începe să ne lege din ce în ce mai tare. Fiecare dintre noi a urcat singur, până acum, pe scena acestui show, de aceea cred că ipostaza de a forma amândoi o echipă e o provocare atât pentru mine, cât și pentru el. Clar, e mult mai complex să fii într-un cuplu pe scenă. Însă ne distrăm maximum, cu toate pretențiile aferente, de la epilări și pantofi cu tocuri înalte, la lentile de contact și unghii false”, spune el.

 
 
Close
Închide
  Close