Corina Bud s-a pozat goală. Mândră de faptul că a reușit să revină la formele foarte bine lucrate la sală din urmă cu ceva vreme, artista a renunțat la haine.
Corina Bud este recunoscută ca fiind una dintre cele mai excentrice cântărețe de pe scena muzicală din România. de-a lungul anilor, blonda și-a lăsat admiratorii mască cu aparițiile sale incendiare.
În ultima vreme, Corina Bud a tras din greu la sala de sport și a reușit să revină la silueta foarte bine conturată din urmă cu ceva timp.
Foarte mândră de felul în care arată corpul ei acum, vedeta a renunțat la inhibiții și s-a pozat în ipostaze care au încins butonul de like de pe un site de socializare.
Blonda s-a fotografiat în chiloți, și din față și din profil, această ultimă ipostază la cererea prietenilor vrtuali care i-au cerut să o vadă și cum arată din spate.
"Mai am de lucrat, zic", a comentat Corina lângă imaginea în care apare din față.
"La cererea fanilor, una și cu spatele, mă rog, din profil...", a explicat ea lângă poza în care își arată formele din profil.