Conform unor surse judiciare din Parchetul Tribunalului Bucureşti, procurorul care a avut cazul a dat soluţia de ”neîncepere a urmăririi penale” (NUP) în acest caz pe motiv că fapta nu se confirmă. Aceleaşi surse ne-au mai spus că nici unul din martorii propuşi de mama fetiţei, Alina Bodnaru, nu a susţinut varianţa că Tabără a abuzat-o sexual pe Alexandra.

Sursele citate ne-au spus: ”Au fost audiaţi martori propuşi de mamă: colegi şi rude. Nimeni nu a declarat că femeia le-ar fi spus de abuz. Se plângea în schimb de relaţia ei cu Tabără. Mai mult chiar, psihologul care a fost de faţă la audierea fetiţei a susţinut că nu se poate stabili dacă Alexandra minte deoarece a trecut destul timp între data comiterii faptei şi ziua în care a dat declaraţii. Procurorul a dat NUP şi în cazul celeilalte femei care s-a plâns presei că ar fi fost abuzată sexual în copilărie de Cristi Tabără. Femeia a fost de negăsit iar fapta s-a prescris”.

”Vreau să demonstrăm că noi nu am minţit”

Alina Bodnaru (36 de ani), mama presupusei victime a lui Cristian Tabără, ne-a declarat că nu a surprins-o deloc decizia procurorului. ”Mi-am închipuit că, potrivit legislaţiei din România, se va lua această decizie. Nu e o surpriză pentru mine… ştiam că nu vom obţine nimic din punct de vedere legal, iar eu nu am vrut decât să-mi susţin fiica. Eu nu ţin ca el să fie pedepsit, tot ce vreau este să demonstrăm că noi nu am minţit”, ne-a mărturisit Alina.

La rândul ei, avocata Ingrid Alexandrescu, apărătoarea Alinei, a spus că ”povestea” nu se termină aici şi că va face plângere împotriva rezoluţiei procurorului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.