Cum reușește un film românesc să deturneze un mare poet într-un sertăraș cu refugiați și ecologie

Comentează
Arhiva foto

E puțin probabil că Gellu Naum, care s-a ținut toată viață departe de grupuri, trenduri și politică, și-ar fi dorit să fie inclus într-un film cu un mesaj activist. Or, noul film al Ancăi Damian, „Insula”, tocmai asta face.

Lungmetrajul de animație „Insula”/„The Island” , de Anca Damian, a fost prezentat la mari festivaluri de gen, inclusiv în competiție la Annecy, înainte de a poposi în cinematografele din România în 11 noiembrie 2022.

Trebuie să ai un strop de nebunie să te riști la un lungmetraj de animație care costă o căruță de bani, presupune coordonarea unei armate de oameni și are toate șansele să nu-și scoată cheltuielile din distribuția în săli. Anca Damian are această ambiție de a face lucruri grele și are și o rețea de colaboratori interni și europeni, construită odată cu primul ei lungmetraj de animație, admirabilul „Crulic – Drumul spre dincolo” (2011). Fiind unul dintre cei mai cosmopoliți cineaști români, Anca Damian e mereu receptivă la trendul internațional și se acomodează permanent la evoluțiile de conținut și stilistică ale acestuia.

Anca Damian | Foto: cinemagia.ro

Dar miza pentru care „Insula” ar putea avea mai mult interes la noi față de interesul obișnuit (de regulă scăzut) pentru un film de animație e faptul că pleacă de la concertele de succes pe care Ada Milea și Alexander Balanescu le-au făcut după piesa de teatru „Insula”, de Gellu Naum (care, la rândul ei, reinterpreta romanul „Robinson Crusoe” al lui Daniel Defoe). Vorbit și, mai ales, cântat în engleză de Ada Milea și Balanescu Quartet (plus vocile suplimentare ale Cristinei Juncu și Lucian Ionescu), filmul dă de multe ori impresia că susține vizual muzica și textul acestora, deși cei doi au modificat concertul inițial și l-au înregistrat special pentru film.

Imagine din filmul „Insula"

Spectatorul român poate fi de multe ori mai atent la vocea Adei Milea (care are în România un mare capital de simpatie) decât la ce vede pe ecran, dar un străin ar putea crede că la început n-a fost nici spectacolul lui Milea & Balanescu și nici măcar piesa lui Gellu Naum, ci nevoia regizoarei de a vorbi despre tragedia refugiaților de azi, concretizată în scenariul pe care l-a scris împreună cu Augusto Zanovello (doar ei figurează ca scenariști pe generic.).

E puțin probabil că Gellu Naum, care s-a ținut toată viață departe de grupuri, trenduri și politică, și-ar fi dorit să fie inclus într-un sertăraș cu refugiați și ecologie (deși altfel iubea și oamenii, și natura).

Gellu Naum

Dacă ar mai fi fost în viață, poate ar fi fost întrebat înainte de a se face filmul, chiar dacă acesta pretinde că se bazează pe concert, nu pe piesă. Așa, a ajuns subiect de inspirație la mâna a treia pentru un film care lasă în urmă suprarealismul pentru a livra un mesaj activist.

În spectacolul inițial al Adei Milea și al lui Alexander Balanescu nu existau refugiați și deșeuri. Ei au fost adăugați la dorința regizoarei. Robinson nu era medic, la fel nici sirena, și nici Friday nu era refugiat african. Ce departe e totul de Friday-ul albastru pe care îl imaginase Gellu Naum...

Ce păcat că Milea & Balanescu s-au lăsat convinși să intre în proiect crezând, probabil, că acesta va fi o adaptare a concertelor lor și neștiind că mesajul acestora se va pierde.

Alexander Balanescu și Ada Milea | Foto: Nicu Cherciu

Ceea ce vezi pe ecran e foarte mult, dar e în același timp puțin

Piesa „Insula” (care poate fi citită aici ) reinterpreta textul lui Daniel Defoe vorbind despre singurătate și izolare dincolo de orice urmă de politică, într-o zonă ale cărei granițe sunt create (și distruse) doar de umorul absurd. O adaptare cu greu se poate ridica la înălțimea textului, care pare să fi fost scris cu intenția de a rămâne așa. Indicațiile de regie ale autorului erau suspendate în absurd (ca în toate piesele lui Gellu Naum), în posibilitatea imprecisă de a deveni realitate pe scenă/ecran, așa cum e, de pildă, atunci când Robinson trage cu pistolul în sus, fără să se uite, și cad un scaun, o roată de bicicletă și Pierre (piratul și soțul nelegitim al sirenei).

Filmul Ancăi Damian nu folosește sugestia de regie cu scaunul, roata și Pierre (ea nu a fost preluată nici de Ada Milea și Alexander Balanescu) și, de fapt, nici nu pretinde că pleacă direct de la textul lui Gellu Naum, dar invocă poetica suprarealistă pentru a construi ceva încărcat și confuz, o aglomerare de imagini (când onirice, când realist-activiste) care se succed rapid fără a impregna sensibilitatea privitorului. Ceea ce vezi pe ecran e foarte mult, dar e în același timp puțin.

„Insula” funcționează pe fragmente și detalii (ca de obicei, regizoarea lucrează cu profesioniști adevărați), dar îi lipsește viziunea unificatoare care să însemne și altceva decât o lecție de civism. Pentru cine nu cunoaște spectacolul lui Milea & Balanescu ori piesa lui Gellu Naum, el poate fi un film inventiv, colorat și haotic despre lumea în care trăim. Anca Damian ar putea astfel primi credite pentru merite care nu îi aparțin, dar chiar și un spectator inocent ar putea ieși cu capul țăndări din sală.

Afișul filmului „Insula”

Se pare că nici Anca Damian nu îl cunoaște pe Gellu Naum, dovadă că în caietul de presă pentru jurnaliștii străini spunea despre el că a fost un „Romanian-Jewish poet”. Chiar dacă Gellu Naum ar fi avut sânge evreiesc, nu prin asta rămâne un scriitor important. Nu a fost un urmaș al lui Avraham Ben-Yitzhak (unul dintre întemeietorii poeziei ebraice moderne). Această „scăpare” care ar putea fi citită chiar ca discriminatorie e cu atât mai puțin justificată de aura de umanitate care învăluie filmul.

„Insula” e o coproducție româno-franco-belgiană, produsă de Anca Damian prin Aparte Film, în coproducție cu Komadoli Studio, Special Touch Studio, Amopix, Take Five și Minds Meet.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: Filme
ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
Corina Caragea
Exclusiv
17:16
Cum se menține în formă Corina Caragea: „Nu sunt vreun fotomodel”
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
17:59
Peste 500.000.000 de găini au trăit în cuști, în UE, după ce Comisia Europeană a promis că le interzice. Care este situația în România
ReportajExclusiv
17:58
Primele 6 minute din procesul în care Călin Georgescu și Horaţiu Potra sunt inculpaţi pentru tentativă de lovitură de stat. Ce s-a întâmplat în sala de judecată
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală