Cu ce se ocupă Catinca Roman la 57 de ani. A renunțat la modă: „Încep un proiect la care mă chinui de vreo 2 ani”

 1 comentariu
Arhiva foto

Catinca Roman s-a dedicat ani întregi modei, însă acum a anunțat că se reorientează profesional. Într-un interviu pentru Ciao, vedeta se întoarce pe băncile facultății și e nerăbdătoare să înceapă munca în viitor, în noul domeniu.

Catinca Roman, fiica Mioarei Roman și a lui Iosif Zilahy, a absolvit în urmă cu mulți ani Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza din București, după care a mers la Academia de Artă, unde a studiat doar doi ani. Ulterior, pasionată în continuare de artă, a mers la o școală din Paris.

„Eu am făcut Liceul Tonitza, după care am dat aici la Academia de Artă, am urmat 2 ani și după aceea m-am transferat la Paris la o școală privată de modă”, a spus vedeta care, după ani, anunță că se reorientează profesional.

Catinca Roman: „Vreau să merg spre partea de activism”

A luat decizia de a se reîntoarce pe băncile facultății. „Ideea e că am vrut să mă reorientez profesional și încep un proiect la care mă chinui de vreo 2 ani, dar acum, în sfârșit, m-am mai liniștit cu problemele personale și mă simt și mult mai bine.

Vreau să merg spre partea de activism și tot ce înseamnă probleme în societatea noastră legate în principal de egalitatea de gen, știi doar că sunt o feministă înfocată și declarată de foarte mult timp”, a declarat pentru Ciao Catinca Roman, care va studia Psihologia.

„Am oscilat între Asistență medicală și Psihologie, dar e mai important pentru mine să capăt competență pe domeniul spre care vreau să mă îndrept. Restul, cine știe, poate la anul, dacă se mai liniștesc lucrurile o să fac așa, de plăcere, pentru sufletul meu”.

Catinca Roman a fost în depresie

Catinca Roman a fost acuzată în repetate rânduri de Oana Roman că nu a vizitat-o pe mama lor, pe Mioara Roman, la centrul de recuperare. În primăvara acestui an, Mioara Roman s-a stins din viață, iar familia a condus-o pe ultimul drum. „Mama se trezește noaptea și urlă după sora mea. Nu a mers să o vadă”, spunea în spațiul public Oana Roman despre sora ei.

Tot ea susținea pe Instagram că sora Catinca Roman nu o văzuse aproximativ șase luni pe Mioara Roman. Ulterior, Catinca a reacționat și a dezvăluit atunci că suferea de depresie după moartea tatălui ei, Iosif Zilahy. „Sunt pe pastile, pe antidepresive, de când a murit tata. Nu am putut să trec peste dispariția lui, deși la început așa se părea. Eu am fost la un specialist care m-a diagnosticat cu o depresie serioasă și mi-a dat tratament medicamentos. Trebuie să treacă ceva timp ca să-și facă efectul”, a explicat Catinca pentru Click.

„Mama este tocmai în Snagov, iar eu sunt sub tratament antidepresiv și nu mai pot să conduc până la ea la centru unde este internată. Când iei pastile așa de puternice, nu poți să mai conduci, este specificat și în prospect. Nu m-am fofilat deloc să merg s-o văd, că nu am de ce. Pentru mine, familia a fost foarte importantă, dar lucrurile nu au mers prea bine pe partea asta în ultimii ani și asta m-a consumat foarte tare”, spunea vedeta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Irinel 03.10.2024, 15:57

    Io doresc multa sanatate si succes.

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
11:58
Grupul Ferrero va deschide la Timișoara o fabrică de ultimă generație
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!