Calina, în vârstă de 25 de ani, este fata Catincăi Roman și a lui Petre Dumitrescu, fostul component al trupei de dans a lui Cornel Păsat. Sora Oanei Roman și-a crescut fiica singură după despărțirea de tatăl acesteia, cei doi având o relație foarte scurtă în trecut.
Aceștia nu au mai ținut legătura după despărțire, astfel că vedetei nu i-a fost ușor de una singură. Acum, vedeta vorbește despre relația pe care o are cu Calina și dezvăluie ce sfaturi îi dă acesteia.
„Cel mai important sfat pe care sper să-l integreze cel mai bine e să fie independentă din toate punctele de vedere. Pentru o femeie e foarte important în zilele astea. Să țină la valorile de bază pe care le are și să nu facă compromisuri pe care să le regrete”, a spus Catinca Roman pentru Spynews.ro.
Catinca Roman spune că are o relație frumoasă cu fiica ei, iar dacă se întâmplă ca aceasta să greșească, vedeta nu o judecă, spunând că la rândul ei, ea obișnuiește să facă asta, uneori.
„Nu sunt deloc pe principiul pedepsei, normal că a greșit, dar cum aș putea să o judec eu pe ea când eu am greșit de atâtea ori și probabil voi mai greși. În general, încerc să-i explic de ce nu a fost bine, de cele mai multe ori își dă seama singură, are calitatea că recunoaște când greșește.
Încerc mai bine să discut cu ea și să aflu de ce a făcut alegerea aia, ce a simțit, ce și-a dorit și de ce lucrurile nu i-au ieșit cum a vrut. Într-o relație părinte-copil e lucrul cel mai important”, ne-a mai spus vedeta.