Dorian Popa a avut contracte în trecut cu Pro TV. Acolo apărea cântărețul în show-uri de televiziune, în concursuri. A venit apoi o schimbare pentru el, a primit o propunere de la Antena 1 pe care a și acceptat-o. De atunci e în această echipă.
Cătălin Măruță, în podcastul lui, a fost curios și l-a întrebat: „Ți-e mai bine la Antena 1 decât la Pro TV?”. Dorian Popa nu s-a ferit și i-a oferit un răspuns pe larg.
„A fost un moment de răscruce în care oferta de la Antena 1 a fost mult mai bună. Am ales-o pe aceea deoarece sunt un afacerist, îmi curge prin vene sângele de antreprenor. Mi s-a oferit scaunul de jurat la «Next Star» pe care nu aveam cum vreodată să îl refuz. Era o ofertă de nerefuzat. De atunci avem o colaborare extraordinară. Le mulțumesc că m-au susținut!”, a transmis el.
Prezentatorul de la Pro TV a adăugat: „Dar oamenii ăstia trebuie să știe că dacă cei de la Kanal D îți oferă o ofertă mai bună, pleci la ei.”, a spus râzând.
Dorian Popa a dezvăluit cu sinceritate cum negociază el contractele în televiziune.
„Eu niciodată nu am ascuns ofertele pe care le-am avut pe masă. Și mai mult decât atât, cei cu care lucrez ar trebui să înțeleagă că trebuie să fie deschiși pentru a ști ce oferte mai am atunci când negociez în mod direct cu ei. Dacă tu vrei mâine să semnăm ceva, eu îți voi spune că mai am discuții și cu ăla și cu ăla. Nu îți voi spune sume concrete, dar îți voi spune că tragi mai prost, că în stânga e mai bine”.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!