Dana Rogoz repetă cumva schema de anul trecut, când a petrecut sărbătorile departe de casă. Părinții deja s-au obișnuit cu astfel de plecări, așa că bunătățile de Paște sunt făcute în avans.

Dana Rogoz face Paștele în rulotă! "Asta am făcut și anul trecut. Mâncare o să primim de la mama"

„Cel mai probabil o să primim mâncare de la mama ori de la alte rude, întotdeauna masa e plină. Cred că vom pleca din București cu mâncare cu tot, eu, Radu și copilul vom merge cu rulota prin România. Asta am făcut și anul trecut de Paște, am ajuns până în Bucovina și apoi în Maramureș, acum nu știu unde o să plecăm, am spectacol pe 25 aprilie, deci în Joia Mare, și ca să profităm de fiecare minut, imediat după spectacol plecăm. Unde o să ne placă, acolo ne vom opri.  Nu stăm mai mult de 4 zile, e scurtă vacanța. E o perioadă aglomerată și nu am mai avut o ieșire de foarte mult timp, iar rulota este adusă în fața casei, mă așteaptă, mă îmbie”, a declarat, pentru Libertatea, Dana Rogoz.

Dana Rogoz face Paștele în rulotă! "Asta am făcut și anul trecut. Mâncare o să primim de la mama"

Soțul e la volan

Actrița ne-a mărturisit că, în general, atunci când pleacă în vacanță cu rulota, soțul are exclusivitate la cârma volanului: „Radu conduce rulota, nu se conduce ușor, e foarte lungă și e complicat, dar e ceva ce lui îi place foarte mult”.

Citește și: VIDEO/ Maia Morgenstern, reacție la faptul că oamenii se roagă la chipul ei, într-o catedrală din Columbia: „E un semn important pentru mine. Mă obligă, mă responsabilizează, mă înduioșează”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.