Ce a făcut Daniel Nuță trei luni în Atena: „Mi-a dat un boost foarte mare”. De ce s-a dus în Grecia

Comentează
Exclusiv

Daniel Nuță a prezentat în acest an finala Eurovision România 2026, asta după ce anul trecut, el a fost protagonist în serialul „Groapa”, ale cărui prime două sezoane pot fi văzute pe VOYO.

După o pauză de doi ani între primul și al doilea sezon, Daniel Nuță a reintrat în pielea personajului său din „Groapa” în anul 2025, într-un moment în care multă lume se întreba dacă serialul va mai avea o continuare.

„Eu speram, îmi doream… Îmi doream să se întâmple, pentru că am iubit produsul ăsta foarte mult și ar fi fost practic… Știi că trebuie să vină Moș Crăciun, vine un an, după care următorul Crăciun nu mai vine! Și e senzația de fericire, de a face proiectul ăsta fix ca atunci când eram copil și-l așteptam pe Moș Crăciun. Și nu e vorba despre o chestie că suntem noi din nou pe VOYO. Nu e vorba de o chestie financiară! E vorba despre o iubire față de poveste, este vorba despre o iubire față de personaje și de modul de lucru cu echipa asta care e senzațională.

Din momentul în care am citit primul episod, pe care l-am și văzut acum… Deci parcă s-a aprins din nou focul. Adică ai aprins chibritul și din nou există… Parcă cei doi ani nu au existat. Adică din punctul în care am citit prima replică a lui Sasha, am zis: «Ok, am fost aici mereu». E o chestie, la un moment dat povestește Jim Carrey, când l-a jucat pe Andy Kaufman, că stătea și se întreba oare ce-ar gândi Andy Kaufman dacă ar ști că el o să-l joace în «Men on the Moon». Și povestește cum, la un moment dat, a auzit vocea lui Andy Kaufman în capul lui care a zis: «Stai liniștit, Jim, din punctul ăsta mă ocup eu». Cred că așa a fost și la mine, în momentul în care am citit, l-am auzit pe Sasha care a zis: «Stai liniștit, că de aici mă ocup! Sunt aici, nu te-am uitat. Și nici tu nu m-ai uitat pe mine»”, a spus Daniel Nuță în exclusivitate pentru Libertatea.

Întrebat ce a făcut în perioada în care serialul „Groapa” nu s-a mai filmat, actorul a afirmat că s-a aflat pe platoul mai multor producții atât din România, cât și din străinătate.

„Am avut un proiect destul de important anul ăsta, pe care l-am filmat în Grecia, «House of David», pentru Amazon Prime. Sezonul 2 e o producție foarte mare. Am postat deja ceva. O producție foarte mare, canadiană. Sezonul 1 e deja pe Amazon Prime. Și noi am filmat sezonul 2, care a fost foarte fain. Am stat trei luni în Atena și cu antrenamente intense, zilnice, de cascadorii… Totul mi-a dat un boost foarte mare.

Am mai avut un film care a avut lansare în toamnă în cinema, o comedie românească: «Situationship». Plus proiecte de teatru! Adică mi-am văzut de treabă în București… Când am avut să filmez, am filmat. Și acum aștept, că trebuie să dau niște castinguri, niște audiții importante și să vedem ce se întâmplă și pentru 2026, cum se structurează tot. Internațional! Pare că ușor-ușor, drumul meu se duce afară, ceea ce mi se pare superb. În continuare o să vin să fac proiectele din România cu mare drag și căldură”, a încheiat Daniel Nuță interviul pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Exclusiv
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește