De ce s-a mutat Denisa Tănase în Dubai. Nu s-a gândit doar la afaceri: „Suntem legați de acest loc”

Comentează

Chiar de la începutul lui 2022, din ianuarie, Denisa Tănase s-a mutat cu soțul, cu Mircea Brânzei, în Dubai. Revin și în România câteodată, când au anumite situații de rezolvat. Acum, vedeta a explicat într-un interviu pentru Click de ce a luat această decizie, de ce a plecat din România după 36 de ani.

În prezent, Denisa Tănase conduce o afacere de succes, are aproximativ 40 de magazine în diferite orașe ale lumii. Deține o firmă de parfumuri și produse de înfrumusețare, firmă care i-a adus succesul ca antreprenoare. La cariera ei s-a gândit când s-a mutat recent în Dubai, dar și la viitorul ei personal. Spune că acolo se simte în siguranță, că acolo își va putea crește copiii în liniște.

„Noi suntem superlegați de acest loc. În primul rând ne place clima, e cald tot timpul, e cel mai sigur loc din lume pentru că infracționalitatea, criminalitatea sunt practic inexistente. Este declarat ca fiind cel mai sigur loc din lume. Cu siguranță aici mi-ar plăcea să-mi cresc copiii. Iar dacă mergem mai departe și vorbim despre școli, sistem de sănătate, nu există decât instituții private, pentru că în Dubai nu există taxe, nu există impozite.

Statul nu percepe taxe, impozite, ci doar TVA de 5%. Dacă deţii o firmă în Dubai, nu plăteşti taxe pe profit, salarii, impozite. Inclusiv din punct de vedere de business, fiscal, oportunităţi, e un loc în care condiţiile sunt foarte bune pentru a dezvolta lucruri acolo.

Dubai e locul din lume unde oameni din toată lumea, cumva presaţi de tot ce s-a întâmplat cu pandemia, au venit şi s-au relocat, oamenii lucrează online foarte mult şi au ales această ţară ca pe un loc atât pentru vacanţă, dar şi pentru oportunităţi. Aici oamenii sunt foarte blânzi, foarte amabili, nimeni nu e tratat ca un străin, tocmai şi datorită faptului că este un mix de ţări aici. Cumva este locul meu de suflet”, a explicat vedeta.

„Ne-am achiziţionat proprietăţi imobiliare. Prima dată am fost să testăm luxul şi piaţa imobiliară din Dubai”

În prezent, Denisa Tănase și Mircea Brânzei locuiesc cu chirie în Dubai, dar peste un an se vor muta în apartamentul lor. Au făcut deja primele achiziții acolo.

„Primele investiţii le-am făcut acum doi ani, iar primele imobile vor fi gata cam într-un an. Ne-am achiziţionat proprietăţi imobiliare. Prima dată am fost să testăm luxul şi piaţa imobiliară din Dubai, crezând că o să auzim nişte cifre pe care nu ni le-am permite niciodată, iar apoi am fost surprinsă să vedem că unele proprietăţi costau pe metru pătrat mai ieftin decât în România. Diferenţa este că sunt poziţionate în Dubai şi îţi pot genera şi un venit pasiv foarte bun”, a mai explicat ea pentru Click.

Denisa Tănase a renunțat la muzică și de trei ani s-a lansat în afaceri, de unde a câștigat foarte mulți bani. Ajutată de soțul ei, vedeta a investit la început 500 de euro în afacerea ei, care ulterior i-a adus sute de mii de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
3 oct.
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
3 oct.
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
3 oct.
Șeful penitenciarelor din Tennessee pleacă din funcție după execuția eșuată a Christei Pike
3 oct.
În 1916, SUA a adus din Asia o insectă pentru a salva culturile. Un secol mai târziu, a devenit o specie invazivă
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
3 oct.
Patronul Dristor Kebap, acuzat că aducea funcționari din România în cluburi din Turcia, care ar fi fost mituiți pentru a nu fi cercetat
TRENDING
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
Reportaj
3 oct.
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
3 oct.
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
3 oct.
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
3 oct.
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
3 oct.
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
3 oct.
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
3 oct.
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
3 oct.
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale