„Nu sunt cea mai sociabilă persoană din lume. Orice ieșire vine la pachet cu un mare cumul de stres. Nu-mi plac mondenitățile, ceea ce, pentru profesia mea, nu e tocmai un lucru bun. Am tot căutat să văd de unde mi se trage. Sigur, o fi și în firea mea. Dar mai e de la ceva”, a scris Simona Gherghe pe contul de socializare.

„Am fost copil singur la părinți. În copilărie, carevasăzică, m-am jucat mai mult singură. Ieșeam afară, cu cheia de gât (treaba asta va trebui să le-o explic într-o zi copiilor), aveam amici, prieteni, colegi de școală, dar îmi amintesc mult de jocul de una singură.

Dezvăluirea făcută de Simona Gherghe, după ce a publicat o imagine cu cei doi copii ai săi. „Nu sunt cea mai sociabilă persoană”

Cu păpușile, de-a învățătoarea, de-a gimnastica, de-a prezentatoarea, în apartamentul în care am crescut, când îi așteptam pe ai mei de la muncă. Nu prea știam să împart jucarii, pentru că nu am avut cu cine. O vreme, mi-am dorit și eu un frate sau o soră, apoi mi-a trecut. Probabil mă prinsesem eu că e bine și să vină toate spre tine…”, a mai adăugat prezentatoarea.

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

„Și iată-mă, acum, adult fiind, martora unei iubiri pe care nu am cunoscut-o. Știu cum e să-ți iubești bărbatul, cum e să-ți iubești până la adorație copiii, dar nu știu ce simt frații unul pentru altul.

Dezvăluirea făcută de Simona Gherghe, după ce a publicat o imagine cu cei doi copii ai săi. „Nu sunt cea mai sociabilă persoană”

Mă uit la Ana și Vlad, îi văd cât sunt de legați, cum întreabă mereu unul de altul… chiar primul lucru, dimineața. Îi văd cum se joacă, cum se și bat, cum interacționează, cum sunt unul pentru altul, unul lângă altul. Mi-am dorit enorm să am un copil.

Nu aș fi îndrăznit niciodată să visez la doi. Iar pentru ei, e magic că se au unul pe altul. O iubire pe viață! Iubirea de frate și soră… O iubire pe care eu n-o s-o trăiesc niciodată, sunt doar martoră, zi de zi. Mă uit și la Răzvan și la sora lui, care sunt apropiați și se ajută de fiecare dată, necondiționat. Sper să fie la fel și Ana și Vlad”, a mai spus Simona Gherghe.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Horoscopul hindus. Ce spune, de fapt, ziua de naștere despre tine și capcanele de care să te ferești
FANATIK.RO
Horoscopul hindus. Ce spune, de fapt, ziua de naștere despre tine și capcanele de care să te ferești
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Fabrica uriașă din România care a fost cumpărată de străini. Făcea un produs adorat de oameni
FANATIK.RO
Fabrica uriașă din România care a fost cumpărată de străini. Făcea un produs adorat de oameni
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Știrileprotv.ro
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Observatornews.ro
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri
HOROSCOP
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI