„Am plâns toată noaptea, dar nu mai pot”, a apus Dorian, adăugând că trebuie să facă un RMN, care nu e posibilă în locul în care se află, deoarece radiografia efectuată nu e suficientă.

„Sunt cu pastilele la mine”, a completat el, asigurându-i pe colegi că dacă era lovit la o mână, ar fi rămas în competiție.

Mai mult, el și-a desfăcut bandajul în fața lor, implicit în fața telespectatorilor, pentru că „nu crede în minciună”. A vrut să se vadă adevărul, anume hematomul de la piciorul stâng, după ce i-a sărit genunchiul. Verdictul medicilor a fost unul dur: ligamente rupte.

La duel, în vederea primei eliminări din concurs, urmau să intre Ioana Șulea, de la „Crocodili” și Gabriela Popa, însă ieșirea prematură a lui Dorian le-a salvat.

Doar că, pe când se bucurau, prezentatorul Octavian Strunilă le-a dat și vestea proastă. Una dintre cele două concurente trebuie să fie aleasă de echipa „Lemurilor”, pentru că „nu e corect ca ei să câștige etapa trecută și să rămână în 6 oameni, iar echipele care au pierdut să aibă 7 oameni”.

Astfel, după o scurtă consultare, Lemurii au luat-o pe Ioana în echipa lor.

„Gabi… te lăsăm cu soțul tău”, a spus Ionuț Iftimoaie, făcând referire la faptul că ea participă în concurs alături de partenerul său de viață, Silviu.

Cât valorează viața și suferințele unei femei bătute sau ucise în România: 10.000 de euro daune după ce o femeie a fost omorâtă, 2.000 de euro pentru o bătaie cu nunceakul
Recomandări
Cât valorează viața și suferințele unei femei bătute sau ucise în România: 10.000 de euro daune după ce o femeie a fost omorâtă, 2.000 de euro pentru o bătaie cu nunceakul

Prima luptă pentru „Teritoriu” i-a trimis pe „Lemuri” în satul tradiţional din Madagascar, care  va fi noua casă a „Lemurilor” pentru o săptămână, după ce aceştia au ieşit pe locul al doilea în lupta pentru „Teritoriu”.

Iar ca să faci baie în acel loc e o adevărată aventură pentru vedete, doar că Daniela Crudu s-a descucrat şi de această dată: a făcut baie topless, în faţa tuturor, fără inhibiţii! Într-un lighean…

De altfel, Vedetele din ‘Ultimul Trib’ au fost şocate încă de la început de condiţiile din satul tradiţional, în Madagascar. „Asta e baie sau dulap?!”, au exclamat aceştia.

În acest timp, „Cameleonii” vor descoperi ce înseamnă să trăieşti pe o insulă pustie, iar „Crocodilii” vor avea toate condiţiile pentru a se pregăti de noile lupte, în vila de lux pe care au câştigat-o.

Prima luptă pentru ‘Nominalizare’ a devenit acerbă în ‘Ultimul Trib’. Etapa I a probei a adus şi primul conflict, după ce Sorana Darclee a fost trântită cu violenţă de către o adversară: „Aşa ceva nu este posibil. A lovit-o, a trântit-o cu faţa-n nisip. Nu se poate aşa ceva. Ce facem, ne dezumanizăm?”, a strigat de pe margine Dorian Popa, atunci, speriat de ceea ce vede.

În continuare, triburile îşi vor măsura puterile în competiţii spectaculoase şi tensionate atât pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro.

„Mă întorc la noapte”. Cum arată cazul Justițiarului de Berceni că justiția nu poate fi luată în propriile mâini. Înregistrări video
Recomandări
„Mă întorc la noapte”. Cum arată cazul Justițiarului de Berceni că justiția nu poate fi luată în propriile mâini. Înregistrări video

  • Tribul sportivilor – „Crocodilii” – este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriţă, Ioana Şulea, Mircea Zamfir şi Roxana Chiperi.
  • Cei şapte sportivi îşi vor măsura puterile cu tribul format din vedete şi cu cel format din oameni de rând – „Cameleonii„: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Şerban şi cuplul format din Gabriela Popa şi Silviu Geandra.
  • Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor – „Lemurii” – este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuţ Iftimoaie, Paula Chirilă şi Sorin Brotnei.

Dorian Popa nu va mai prezenta emisiunea "Xtra Night Show"Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

FOTO – A1.ro


Citeşte şi: Divorţul lui Florin Răducioiu de Astrid, confirmat de un prieten al fostului fotbalist. „S-au separat. Nu este vina lui”


Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O recunoști? Cea mai frumoasă jucătoare a anilor '90 a făcut senzație la un eveniment recent. Incredibil cum arată acum, la 52 de ani! FOTO
GSP.RO
O recunoști? Cea mai frumoasă jucătoare a anilor '90 a făcut senzație la un eveniment recent. Incredibil cum arată acum, la 52 de ani! FOTO
Tragica moarte a unui artist complet: de ce ar fi fost ucis, de fapt, Ioan Luchian Mihalea, fondatorul Song și Minisong
Playtech.ro
Tragica moarte a unui artist complet: de ce ar fi fost ucis, de fapt, Ioan Luchian Mihalea, fondatorul Song și Minisong
Ce s-a ales de Ovidiu Cuncea, după ce a apucat-o pe calea bisericii și s-a despărțit de soție.S-a aflat totul chiar din gura lui: 'M-am...'
Viva.ro
Ce s-a ales de Ovidiu Cuncea, după ce a apucat-o pe calea bisericii și s-a despărțit de soție.S-a aflat totul chiar din gura lui: 'M-am...'
Justiţiarul din Berceni a încălcat ordinul de restricţie la câteva ore după montarea brăţării de monitorizare. Era la mai puţin de 200 de metri de fosta iubită
Observatornews.ro
Justiţiarul din Berceni a încălcat ordinul de restricţie la câteva ore după montarea brăţării de monitorizare. Era la mai puţin de 200 de metri de fosta iubită
Doi părinți au ținut trei ani cadavrul copilului lor într-un borcan cu o garnitură coreeană
Știrileprotv.ro
Doi părinți au ținut trei ani cadavrul copilului lor într-un borcan cu o garnitură coreeană
Un nou film rupe topul pe Netflix. Producția ciudată pentru luna noiembrie are deja 38 de milioane de ore de vizionare
FANATIK.RO
Un nou film rupe topul pe Netflix. Producția ciudată pentru luna noiembrie are deja 38 de milioane de ore de vizionare
ŞOC | Ţara Galilor vrea să-şi schimbe denumirea după Cupa Mondială. Care ar putea fi noul nume
Orangesport.ro
ŞOC | Ţara Galilor vrea să-şi schimbe denumirea după Cupa Mondială. Care ar putea fi noul nume
Horoscop 26 noiembrie 2022. Vărsătorii au parte de un moment bun, care vine însă cu o condiție: să fie ei cei care netezesc drumul pentru ceilalți
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2022. Vărsătorii au parte de un moment bun, care vine însă cu o condiție: să fie ei cei care netezesc drumul pentru ceilalți
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday
PUBLICITATE
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday