Adevărata deschizătoare de drumuri a fost, în realitate, Silvia Dumitrescu. Spre deosebire de mult mai tinerele ei colege de scenă, cântăreaţa care şi-a lansat cariera înainte de Revoluţie, aceasta nu a urmat vreo tendinţă internaţională şi nici nu a fost cobai pentru vreun stilist dornic să promoveze în domeniul lui.
Pur şi simplu, Silvia şi-a pus în practică o idee proprie, menită să continue şirul de extravanganţe cu care şi-a propus să şocheze publicul şi să epateze, imediat după Revoluţie. A purtat în păr toate culorile posibile, mov, verde, albastru, dar, dintre toate, cel mai şocant a fost momentul… ciclam.
Ideea s-a născut acum 25 de ani
Tunsă scurt, chiar şi asta o extravaganţă, artista a apelat la o nunaţă atât de aprinsă, încât nu ar fi putut fi trecută cu vederea nici într-o gară supraaglomerată. Şi se întâmpla în anii 90… 25 de ani mai târziu, Delia sparge barierele hair stylingului îmbrăţişând o tendinţă promovată pe plan internaţional şi toată lumea o laudă ca originală.
Iar din spate vine Andreea Bălan, care, deşi şi-a înverzit părul după colega ei, a devenit alergică la aprecierile de genul “te-ai luat după Delia”, cu care o gratulează fanii pe Facebook. Războiul acesta însă inutil căci întâi a fost… Silvia Dumitrescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.