De Florian Gheorghe,

Şi-a luat ajutor

Artist devotat meseriei, Iorga a înţeles că ar putea veni un moment în care colegii lui de trupă nu s-ar mai putea baza pe el şi ca să nu-i ţină în loc cu recuperările sale medicale, şi-a luat “dublură”. Mai exact, în prezent, Leo cântă alături de ajutorul său, solistul Codruţ Croitoru.
Astfel, publicul se va acomoda din timp cu o eventuală schimbare, ceea ce ar face ca trupa să nu aibă de suferit. În timp ce Croitoru este o prezenţă tânără şi în putere, apariţiile scenice ale mentorului său pun uşor pe gânduri.
“Operaţiile mi-au afectat echilibrul, de aceea mă folosesc de scaun în concerte, însă, cu timpul, se va rezolva şi problema asta”, adaugă încrezător solistul care, zilele trecute, şi-a găsit timp şi forţă să meargă la Feteşti să-l salute pe Horaţiu Mălăele, la deschiderea teatrului ce poartă numele actorului.

Coşmarul a început în 2011

În 2011, la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, din Capitală, Leo Iorga a fost operat la plămâni pentru extirparea unei tumori maligne, apoi pe creier, intervenţie chirurgicală în urma căreia a fost nevoit să facă şedinţe de radioterapie.
Ultima oară a ajuns pe mâna chirurgilor pentru o operaţie la glandele suprarenale, iar acum se pregăteşte pentru o nouă intervenţie.

Reacția unei tenismene după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
GSP.RO
Reacția unei tenismene după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
Horoscop 31 mai 2020. Leii trebuie să-și tempereze pornirile, Berbecii au parte de o zi armonioasă
HOROSCOP
Horoscop 31 mai 2020. Leii trebuie să-și tempereze pornirile, Berbecii au parte de o zi armonioasă