Ce este decoctul, cum se obţine şi care sunt utilizările acestuia
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Decoctul este folosit ca remediu natural pentru diferite probleme și afecțiuni din cele mai vechi timpuri. Deși adesea este confundat cu ceaiul, decoctul este un produs mai concentrat, iar asta presupune să știm să-l preparăm corespunzător. Află mai multe despre decoct, cum se obține și la ce îl putem folosi.
Cuprins:
Ce este decoctul
Decoctul este un produs obținut prin fierberea în apă a unor plante sau a unor părți de plante, iar această metodă de preparare este veche și apare în numeroase tradiții. Cu mult înainte de existența extractelor standardizate pe care astăzi le găsim, oamenii fierbeau rădăcini, scoarță, semințe sau fructe pentru a obține preparate concentrate.
Deși, în vorbirea de zi cu zi, decoctul este numit adesea ceai, din punct de vedere al modului de preparare nu este același lucru cu infuzia. În cazul infuziei, apa clocotită se toarnă peste plantă, iar aceasta este lăsată acoperită câteva minute, fără să mai fiarbă.
Decoctul presupune să încălzim planta împreună cu apa și să menținem preparatul la foc mic pentru o anumită perioadă. Practic, diferența ține de felul în care apa și căldura sunt folosite pentru a extrage compușii din diferite părți ale plantelor.
Rezultatul este, de regulă, un lichid mai intens colorat, cu gust și miros mai pronunțate. Unele decocturi pot fi amare, astringente, picante, dulci sau ușor lemnoase, în funcție de planta folosită.
Din ce se prepară decoctul
Decoctul se prepară, în general, din părțile plantelor rezistente, precum rădăcinile, rizomii, scoarța, fragmentele de lemn, anumite tulpini tari, semințe, fructe uscate sau coji. Plantele pot fi folosite proaspete în unele situații, dar cel mai frecvent se utilizează plante uscate și mărunțite.
Printre plantele și ingredientele vegetale pregătite frecvent sub formă de decoct se numără rădăcina de valeriană, măceșele, rădăcina de păpădie, rădăcina de brusture, rădăcina de cicoare, rădăcina de urzică, scoarța de salcie și scoarța de stejar. Tot prin fierbere se prepară adesea coada-calului și cozile de cireșe, chiar dacă în cazul lor nu sunt folosite rădăcinile sau scoarța plantei
Mărunțirea are un rol important, deoarece mărește suprafața care intră în contact cu apa și ușurează extragerea substanțelor. Planta nu trebuie însă transformată într-o pulbere.
O pulbere poate fi dificil de strecurat și poate forma sedimente, iar uneori dimensiunea bucăților este stabilită chiar în instrucțiunile produsului. În cazul semințelor sau fructelor tari, o zdrobire ușoară înainte de preparare poate ajuta la pătrunderea apei.
Decoctul nu se face numai din plante medicinale. Metoda poate fi folosită și pentru ingrediente aromatice sau alimentare, precum scorțișoara, cuișoarele, ghimbirul, cardamomul, anasonul stelat, boabele de piper, turmericul proaspăt ori cojile de citrice. Acestea pot fi fierte singure sau combinate pentru a obține băuturi aromate, siropuri, compoturi ori lichide folosite ca bază pentru diferite preparate.
Scopul poate fi obținerea unei băuturi, a unei baze pentru alte preparate sau, în anumite tradiții, a unui remediu din plante.
Indiferent de scop, este important ca materia primă să provină dintr-o sursă sigură, să fie corect identificată și să nu fie contaminată cu mucegai, pământ, pesticide sau alte impurități. Faptul că o plantă este întâlnită în natură nu înseamnă că poate fi culeasă și consumată fără riscuri.
Ce plante nu sunt potrivite pentru decoct
Fierberea nu extrage în mod egal toate substanțele unei plante. Metoda este potrivită în special pentru compușii solubili în apă și rezistenți la căldură. În schimb, poate fi nepotrivită pentru plantele bogate în componente volatile, care se pierd prin evaporare, sau pentru substanțele sensibile la temperaturi ridicate, care se pot degrada.
Agenția Europeană pentru Medicamente precizează, de altfel, că decoctul nu este în general indicat pentru plantele ale căror componente active sunt volatile.
Acesta este motivul pentru care plantele aromatice, mai ales cele de la care se folosesc frunzele și florile, se prepară de cele mai multe ori prin infuzare. Menta, roinița sau florile de tei, de exemplu, nu trebuie fierte doar pentru a obține o băutură mai puternică. Prin fierbere îndelungată se pot pierde tocmai compușii aromatici care le caracterizează.
Cum se prepară corect un decoct
Nu există o singură rețetă valabilă pentru toate plantele. Cantitatea de materie vegetală, volumul de apă, timpul de fierbere și doza consumată depind de planta folosită și de scopul preparării. De aceea, pentru un produs medicinal din plante trebuie urmate indicațiile de pe ambalaj, din prospect sau recomandarea unui specialist.
Ca procedeu general, planta mărunțită se pune într-un vas și se acoperă cu apă rece potabilă. Amestecul este încălzit treptat până ajunge la fierbere. Apoi focul se reduce, astfel încât lichidul să fiarbă ușor, fără clocote puternice. Vasul se păstrează acoperit, iar preparatul poate fi amestecat din când în când, arată sciencedirect.com.
Potrivit definiției folosite de Agenția Europeană pentru Medicamente, timpul obișnuit este de 15-30 de minute atunci când nu există alte indicații. Durata depinde însă de natura și de dimensiunea plantelor sau părților de planta folosite. Bucățile foarte tari și groase au nevoie de mai mult timp decât cele deja mărunțite.
În același timp, o fierbere excesivă nu este neapărat mai indicată, deoarece poate reduce prea mult cantitatea de apă, poate schimba gustul și poate degrada anumite componente.
Capacul limitează evaporarea și pierderea unor substanțe aromatice. Dacă focul este prea puternic, o parte mare din apă se poate evapora înainte ca procesul să se încheie. Nu este indicat ca apa să fie completată la întâmplare în timpul fierberii, mai ales când preparatul este utilizat în scop medicinal, deoarece volumul final influențează concentrația. Dacă instrucțiunile produsului cer obținerea unui anumit volum, acesta trebuie respectat.
După încheierea fierberii, vasul se ia de pe foc. În funcție de rețetă, preparatul poate fi lăsat câteva minute acoperit, apoi se strecoară.
Cum se consumă decoctul
În general, este bine să fie preparat în cantități mici și folosit proaspăt. Recomandările europene pentru ceaiurile medicinale arată că decoctul ar trebui consumat la scurt timp după preparare.
Dacă nu este utilizat imediat, poate fi păstrat într-un recipient acoperit, la frigider, cel mult 24 de ore. Fiind un preparat pe bază de apă, fără conservanți, se poate altera relativ repede. Dacă își schimbă mirosul, gustul sau aspectul, trebuie aruncat.
La ce se folosește decoctul
Cel mai cunoscut mod de utilizare este administrarea orală, sub forma unei băuturi din plante. În fitoterapie, decocturile au fost folosite pentru numeroase probleme digestive, respiratorii, urinare sau inflamatorii.
Unele plante au utilizări tradiționale bine documentate, în timp ce pentru altele dovezile științifice sunt limitate.
Mai mult, două decocturi pregătite din aceeași plantă pot avea concentrații diferite, în funcție de proveniența materiei prime, momentul recoltării, uscare, depozitare, mărimea bucăților și modul efectiv de fierbere. Preparatul făcut acasă nu oferă aceeași precizie a dozei ca un extract standardizat.
Decocturile pot fi folosite și extern, dacă planta și indicațiile permit acest lucru. Lichidul răcit poate servi pentru comprese, spălături locale, clătirea gurii sau gargară.
Uneori este adăugat în apa de baie ori folosit pentru îngrijirea părului și a scalpului. Nici în aceste situații nu trebuie presupus că orice plantă potrivită pentru consum este automat sigură pentru piele. Unele pot provoca iritații, dermatită de contact sau reacții alergice, mai ales dacă preparatul este foarte concentrat.
În bucătărie, decoctul ajută la obținerea unor băuturi aromate și a unor lichide concentrate din mirodenii, rădăcini, coji ori fructe uscate.
Precauții
Natural nu înseamnă automat lipsit de efecte adverse. Plantele pot conține substanțe puternic active, pot interacționa cu medicamentele și pot fi contraindicate în sarcină, alăptare, în bolile hepatice sau renale și în cazul copiilor.
Unele plante pot influența coagularea sângelui, glicemia, tensiunea arterială ori efectul medicamentelor. Altele pot deveni toxice dacă sunt folosite în cantități prea mari sau pentru perioade îndelungate.
Denumirea populară nu este întotdeauna suficientă, deoarece plante diferite pot avea nume asemănătoare. Dacă produsul este cumpărat din farmacie sau dintr-un magazin specializat, indicațiile de preparare și administrare de pe ambalaj e bine să fie urmate.
Decoctul nu este întotdeauna cea mai potrivită alegere
Alegerea între decoct, infuzie și macerare depinde de partea plantei și de natura compușilor pe care dorim să îi păstrăm, ceea ce înseamnă de multe ori că este bine să ne documentăm înainte.
Infuzia este, în general, mai potrivită pentru frunze, flori, părțile din plante mai delicate, cum sunt florile de tei, mușețelul, menta, roinița sau florile de soc.
Macerarea la rece poate fi aleasă pentru plantele bogate în mucilagii, precum semințele de in, rădăcina de nalbă-mare sau florile și frunzele de nalbă, deoarece aceste substanțe se extrag bine în apă rece și pot fi afectate de temperaturile ridicate.
Decoctul rămâne potrivit mai ales pentru părțile tari, precum rădăcina de păpădie, rădăcina de brusture, rizomii de pir sau scoarța de stejar, și pentru compușii care suportă bine încălzirea.
De asemenea, un decoct nu trebuie confundat cu un extract concentrat, o tinctură sau un ulei esențial. De exemplu, un decoct din rădăcină de valeriană, tinctura de valeriană și extractul uscat de valeriană dintr-un supliment sunt produse diferite, chiar dacă provin din aceeași plantă. În mod asemănător, infuzia de mentă și uleiul esențial de mentă diferă foarte mult prin compoziție și concentrație.
Sursă foto - Shutterstock.com
