Andreea Bălan este într-o formă fizică de invidiat, doar burtica trădând faptul că este gravidă. Artista va naște la începutul lunii martie cea de-a doua fetiță.

Mă simt mult mai bine ca la prima sarcină, pentru că întotdeauna la a doua știi ce te aștea2ptă și nu mai ai niciun stres, așa ar trebui. Psihic mă simt mult mai relaxată și fizic mă simt mult mai ușoară, pentru că pleacă totul de la creier și dacă ai un psihic foarte bun și sănătos, automat și fizicul îți răspunde. Nu cred că are legătură cu alimentația, pentru că și la prima sarcină am avut grijă ce mănânc și acum am grijă. Nu am fost deloc stresată, ba din contră, chiar unele lucruri pe care cică nu ar fi trebuit să le mănânc, le-am mâncat, nu am ținut cont, dacă am avut pofte. Mă simt foarte bine”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Bălan.

Nu a păstrat lucruri de gravidă de la prima sarcină

Andreea Bălan s-a văzut dintotdeauna mamă de doi copii, așa că din primăvară va trăi această experiență, o dată cu venirea noului membru în familie. Dacă la prima sarcină ultimul trimestru l-a prins în sezonul de vară-toamnă și nu i-a creat mari dificultăți legate de îmbrăcăminte, iarna lucrurile nu mai sunt așa simple.

EXCLUSIV/ Andreea Bălan nu vrea să își schimbe garderoba: "E foarte dificil să te îmbraci iarna gravidă fiind!"

„Cu garderoba e dificil în această perioadă, pentru că nu mai știu cu ce să mă îmbrac. Am luat vreo 5 kilograme, de exemplu nu mă mai încape nicio pereche de blugi. Port foarte mult colanți cu bluze și pulovere pe deasupra, nici nu vreau să îmi schimb garderoba, pentru că voi naște în martie și nu mai am ce să fac cu hainele largi apoi. E foarte dificil să te îmbraci iarna gravidă fiind. Nu am păstrat nimic de la prima sarcină, pentru că era vară atunci și aveam rochii, le-am dat pentru că erau foarte largi”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Bălan.


Citește și: Ce nume își dorește Andreea Bălan pentru cea de-a doua fetiță. Soluția de compromis la care a ajuns cu soțul 

Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
PARTENERI - GSP.RO
Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
Monica Pop bagă în GROAPĂ Antena 3. Amenda colosală primită de televiziune
Playtech.ro
Monica Pop bagă în GROAPĂ Antena 3. Amenda colosală primită de televiziune
Tânără model, acuzată că îşi falsifică piciorul amputat cu Photoshop pentru a atrage atenţia: "Au fost nenumărate nopți petrecute plângând"
Observatornews.ro
Tânără model, acuzată că îşi falsifică piciorul amputat cu Photoshop pentru a atrage atenţia: "Au fost nenumărate nopți petrecute plângând"
Horoscop 23 octombrie 2021. Peștilor le lipsește mult libertatea de a dori, de a visa fără limite la un viitor mai bun
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2021. Peștilor le lipsește mult libertatea de a dori, de a visa fără limite la un viitor mai bun
Cunoscut actor din reclame, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Ce le-a făcut unor tinere
Știrileprotv.ro
Cunoscut actor din reclame, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Ce le-a făcut unor tinere
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele