mircea eremia facultate

Deși artiștii aleg să urmeze o facultate ceva mai ușoară, care să le permită să-și poată continua liniștiți cariera, Mircea Eremia a optat pentru una de stat, destul de grea, SNSPA.„A venit mult așteptatul moment, și anume „Prima zi de facultate”! Sincer să fiu am fost puțin emoționat datorită faptului că este un nou început, o nouă etapă în viața mea. Când am făcut primul pas în curtea facultații, emoțiile s-au amplificat. Eram singur și am aruncat câteva priviri dorindu-mi să găsesc cât mai repede o cunoștință sau vreun fost coleg. Totul a devenit mult mai relaxant în preajma câtorva prieteni și amfiteatrul, brusc, a devenit mai „călduros”. Au fost prezenți acolo o parte dintre profesorii care ne vor îndruma în acești ani. Aceștia s-au prezentat, ne-au făcut o mică prezentare a facultății și ne-au dat primele indicații de care avem nevoie. Aștept cu nerăbdare începerea cursurilor”, ne-a declarat Mircea Eremia.

mircea eremia facultate 1

Mircea Eremia a devenit cunoscut prin prisma surorii sale

Mircea Eremia este fratele mai mic al cântăreței Alina Eremia și a devenit cunoscut datorită colaborării cu ea pentru melodia „Ilegal”, care a strâns, în doar o lună de la lansare, patru milioane de vizualizări pe Youtube.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări

CITEȘTE ȘI:

Mircea Eremia a susținut examenul de Bacalaureat

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI