În faţa publicului de la “X-Factor”, unde amândoi sunt juraţi, pozează în prieteni, doar că “pe la spate” tot duşmani par a fi. Ei bine, în ciuda faptului că au devenit colegi de ceva timp, rivalitatea dintre Horia Brenciu şi Ştefan Bănică junior, care-şi împart publicul şi, mai nou, spectacolele de la Sala Palatului, continuă şi acum.
Mai mult chiar, se pare că fiecare încearcă “să-şi marcheze” teritoriul, atunci când prinde ocazia. Asta a făcut recent şi Horia Brenciu, cu ocazia unui eveniment monden.
În timp ce se pregătea să urce pe scena unde urma să cânte, juratul a afirmat de faţă cu mai multe persoane: “Pe trupa mea şi pe mine nu ne opreşte nimeni. Nici Bănică nu are cum”.
Oficial, le merge bine
În aceeaşi notă, Brenciu a continuat, ţinând să precizeze că al său coleg ar trebui să “nu-şi mai bage nasul” în alte treburi care nu l-ar privi.
“Bănică doar a prezentat o emisiune de dans. Doar atât. Noi mai şi dansăm. Iar eu şi Delia facem show (n.r.- Brenciu se referă la aportul juraţilor în cadrul emisiunii «X-Factor»)”.
Rugat însă să dea o declaraţie oficială pe marginea acestui subiect, Brenciu “a schimbat macazul”.
“Eu îi zic lui mereu «taci din gură!», acum el a scos «Gură, taci» (n.r. – ultima piesă a lui Bănică, abia lansată). Deci, ne inspirăm unul pe altul, ăsta e şi scopul”, a spus Brenciu pentru Libertatea.
În plus, atunci când postează ceva pe pagina sa de socializare, artistul salvează aparenţele şi evită să-l atace public pe colegul său, ba chiar îl şi mai laudă uneori.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.