Am fost la Big Little Festival cu fetițele mele și cu soțul și, surprinzător, ne-a plăcut mult tuturor: „Cel mai mult mi-a plăcut că am fost cu tine!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Recunosc, am plecat spre Big Little Festival cu o strângere de inimă. Mă gândeam că o să fie haos, aglomerație, copii obosiți care se plâng și părinți care aleargă dintr-o parte în alta încercând să facă față. În mintea mea, weekendul urma să fie obositor și cam atât. Iar eu ar fi trebuit să scriu un reportaj despre oboseală, dar, din fericire, m-am înșelat.
Cuprins:
A fost obositor, da, dar a fost genul acela de oboseală bună, care te lasă seara cu zâmbetul pe buze și cu senzația că ai trăit ceva ce merită. Fetele mele, cele mai sincere critice posibile, au fost dovada. Nu s-au plictisit nici măcar o clipă, n-au apucat să se plângă de nimic, iar seara au adormit epuizate, povestind printre oftaturi fericite câte lucruri minunate au făcut.
Un tărâm de poveste la Mogoșoaia
Faptul că festivalul nu s-a mai ținut la Râșnov, ci chiar lângă București, la Palatul Brâncovenesc din Mogoșoaia, a fost pentru noi un mare plus. Pajiști nesfârșite, copaci bătrâni, alei largi și grădini ca din basme – totul respira liniște și magie.
Întregul loc era împărțit în șapte zone tematice, fiecare cu zeci de activități: joacă, muzică, știință, mișcare, artă – o combinație care făcea ca fiecare copil, indiferent de vârstă sau pasiuni, să aibă unde să se regăsească. Mi-a plăcut enorm că spațiul era aerisit: puteai să te întinzi pe o păturică sau să lenevești într-un puf fără să simți că te sufocă aglomerația. Părinții stăteau relaxați, unii cu copiii în brațe, alții jucându-se împreună, iar mamele care purtau ținute asortate cu cele ale micuților erau poate una dintre cele mai plăcute apariții.
Joaca, în toate formele ei
Pentru cei activi, chiar la intrarea pe pajiște, erau tobogane gonflabile de toate dimensiunile, carusele care se învârteau colorat și trenulețe pentru participanții cei mai mici. Fetele mele au preferat însă partea creativă. La atelierul de pictură cu nisip, au stat minute în șir lipind cu migală fire de nisip colorat, iar la cel de plastilină și-au dat frâu liber imaginației și au construit corali de tot felul. Au fost mândre nevoie mare de creațiile lor, pe care le-au adus acasă și mi le-au trântit în locul cel mai vizibil din living.
Nu au ratat nici atelierul de lumânări, unde au ales nuanțele preferate și s-au minunat cum ceara lichidă se transformă în obiecte colorate și parfumate. Apoi, la discoteca pentru copii, au fost minute întregi de dans în spumă, chicote și muzică, dar au fost și parcă vrăjite de Vero Căliman, care știe cum să înveselească și să unească generații întregi într-un dans comun. Apoi, au urmărit-o cam peste tot.
Copacul cu dorințe – sufletul festivalului
Dacă ar fi să aleg un simbol al acestui festival, pentru mine ar fi, fără îndoială, „copacul cu dorințe”. Acolo, fiecare copil primea o foaie mică, își scria numele și dorința, apoi o prindea de o ramură cu panglici colorate și cârlige. În câteva ore, copacul s-a transformat într-o operă vie, plină de culori și mesaje.
Copiii se ridicau pe vârfuri, întindeau mâinile cu seriozitate și își agățau dorințele printre frunze, ca și cum ar fi dat drumul unor păsări în zbor. Am stat câteva minute doar să privesc cum frunzele de hârtie foșneau în vânt și m-am simțit parte dintr-un basm.
Concertul care a umplut o pajiște întreagă
Prima seară ne-a prins la concertul lui Gabriel Basco și al Iulianei Beregoi. Am dansat cu toții, am aplaudat, iar energia scenei a prins contur în ochii copiilor.
Dar momentul suprem a fost concertul lui Smiley. Fiica mea cea mare, de 7 ani, îl aștepta de mai bine de o lună. A cântat fiecare vers, a dansat cu mâinile ridicate, ca și cum ar fi fost pe scenă lângă el.
Și, spre surprinderea mea, mezina de doar 3 ani a rezistat eroic până la final și a cântat și ea, cu vocea ei subțire și cuvintele stâlcite, alături de sora ei și de toată pajiștea plină de oameni mari și mici. A fost un moment din acelea pe care le ții minte mult timp.
Standul Libertatea și zâmbete peste tot
Nu pot să nu amintesc și de standul Libertatea, care a fost un magnet pentru copii și părinți deopotrivă. Acolo am găsit baloane cu fum, cărți și reviste, dar și un colț de fotografii unde puteai deveni, pentru o clipă, vedeta primei pagini a ziarului. Fetele au fost în culmea fericirii să se vadă în ipostaza asta, cu zâmbetele lor mari tipărite pe coperta „propriei” reviste.
Iar peste tot, mascotele festivalului își făceau simțită prezența. Colorate, vesele, mereu gata să se lase fotografiate, au devenit rapid prietenele de joacă ale copiilor. Le vedeai cum se aleargă printre pajiști, cum dansează și cum smulg râsete și îmbrățișări la fiecare pas.
Organizarea și micile imperfecțiuni
Un mare plus, din punctul meu de vedere, a fost atitudinea organizatorilor: deschiși, amabili, gata să ajute și mereu cu zâmbetul pe buze. Erau acolo nu doar ca să-și facă treaba, ci păreau sincer bucuroși să fie parte din atmosfera festivalului.
Au existat totuși și câteva provocări. Parcarea a fost greu de gestionat – prea multe mașini pentru spațiul disponibil. Mulți nu știau că drumul București – Mogoșoaia cu trenul durează doar 10 minute și că accesul prin parc era foarte simplu. Amuzant este că până și organizatorii au primit amendă pentru parcare, semn că ne-a luat valul pe toți.
Am auzit și nemulțumiri legate de apa scumpă și de numărul redus de puncte de hidratare. Eu am intrat cu două sticle de apă pentru fete și a fost suficient. În privința sprayurilor de țânțari, acestea nu au fost permise, dar am găsit soluția: haine de schimb și pantaloni lungi seara, când micile „vietăți bâzâitoare” deveneau mai îndrăznețe. La mâncare, recunosc, era loc de mai bine, mai ales pentru copii. Dar, cum fetele mele sunt oricum foarte pretențioase, nu pot să mă plâng prea mult.
O ploaie blândă și un mic regret
Ultima zi a festivalului ne-a întâmpinat cu nori și ploaie, ceea ce ne-a răpit din timpul de joacă și ne-a făcut să ratăm concertul Theo Rose, pe care îl așteptam. Singurul meu regret rămâne că nu am reușit să ajung la scena Folk. Mi-ar fi plăcut enorm să mă opresc acolo, să ascult câteva cântece, dar cu doi copii mici, prioritățile se schimbă, iar noi am rămas acolo unde era bucuria lor cea mai mare.
„Cel mai mult mi-a plăcut că am fost cu tine”
La final, am întrebat-o pe fiica mea cea mare ce i-a plăcut cel mai mult. Mă așteptam să îmi spună despre Smiley sau despre discoteca cu spumă. S-a uitat la mine, a zâmbit și mi-a răspuns simplu: „Mi-a plăcut cel mai mult că am petrecut un super timp împreună.”
Și atunci am înțeles că, dincolo de concerte, mascote, baloane cu fum sau tobogane gonflabile, adevărata magie a Big Little Festival e aceasta: să fii împreună, să râzi, să dansezi și să aduni amintiri.
Așa că, da, surprinzător sau nu, mi-a plăcut la Big Little Festival. Am plecat obosiți, dar fericiți, și deja știu sigur: o să mai mergem.
