Veste mare în familia lui Mugur Mihăescu. Fiica actorului, Ivona, este însărcinată pentru prima oară, iar vestea cea mare a dat-o chiar în Ajun de Crăciun. Tânăra a postat pe contul de socializare imagini cu ecografia bebelușului, alături de care a transmis un mesaj emoționant.
Mugur Mihăescu va deveni bunic. Ivona Gabura, fiica acestuia, va deveni mamă pentru prima oară. Vestea cea mare vine după ce tânăra s-a căsătorit cu Vlad Gabura în luna septembrie a acestui an. Ivona și Vlad au spus marele „DA!” în luna iunie, alături de familie și apropiați, iar ceremonia religioasă a avut loc câteva luni mai târziu, în septembrie.
După aceste momente de neuitat din viața lor, cei doi au organizat petrecerea în care au anunțat sexul copilului. Ivona a postat primele fotografii de la eveniment și apare extrem de fericită alături de soț, dar și de tatăl ei, în timp ce ține ecografia în mână.
Cu toate că le-a împărtășit urmăritorilor ei acest moment, Ivona nu a dezvăluit încă și public sexul bebelușului. Viitorii părinți au organizat o petrecere într-un cadru restrâns și au păstrat în familie marele secret legat de ce va fi: baiețel sau fetiță. „Am ținut un secret. Cel mai frumos cadou de Crăciun”, a spus Ivona pe contul de socializare.