Florin Grozea, care are o soție foarte frumoasă, este cunoscut publicului larg de pe vremea când făcea parte dintr-una dintre cele mai de succes trupe din România, Hi-Q.
Artistul, care acum nu mai este implicat în muzică, a scris un text pe blogul său în care a vorbit despre formația din care făcea parte, dar și despre activitatea în care este implicat în prezent.
„După 18 ani de muzică, din care vreo 8 ani de mare succes, mi-e clar de ce încă sunt strigat pe stradă „Florin Hi-Q”. Cariera mea în muzică mi-a marcat adolescența și tinerețea, și era imposibil pentru oameni să mă vadă în alt context.
Și totuși, de patru ani nu mai sunt cântăreț si compozitor. Am „plecat” din showbiz, deși practic lucrez tot cu artiști în cadrul agenție digitale pe care o am.
Am plecat în industria publicității, dar continui sa lucrez cu manageri, label-uri, case de discuri, compozitori.
Pare simplă trecerea de la Hi-Q (trupa) la agenție. Dar nu a fost deloc simplu și faptul că lucrez zilnic cu artiști este singurul „numitor comun”. În rest TOTUL e diferit.
Ce e diferit în viața mea profesională de acum?
În primul rând acum sunt un antreprenor care conduce o firmă, care merge la birou de luni până vineri, construiește prezentări și oferte, promovează și vinde. Puțină lume știe că fiecare artist este de asemenea un (solo) antreprenor, dar la muzică vorbim despre o profesie liberală individuală, cu produse ce țin de proprietate intelectuală [drept de autor], cu program flexibil [în general seara, noaptea și în special în weekend], în studiouri și pe scene. Ca patron de agenție munca este la birou și în sălile de ședință. E cu totul alt mediu. Și cu totul alt produs.
Și care e marea scofală?
Păi schimbarea asta putea să nu aibă succes! De fapt, marea majoritate a schimbărilor de carieră pe care artiștii de succes le-au făcut au fost eșecuri. În general artiștii care se dau jos de pe scenă [ori pentru că au obosit, ori pentru că nu mai aveau succes] rămân în branșă ca manageri, sunetiști, instrumentiști de studio, impresari s.a.m.d. Sau pleacă din țară și dispar de pe radar.
Fără să am pretenția de a declara că noua mea carieră se compară cu succesul și impactul pe care trupa Hi-Q l-a avut la timpul ei, pot spune cu mâna pe inimă [acum, după patru ani] că am ales corect noul meu „job”. Cum măsor succesul: Numărul de campanii online derulat de agenție este consistent [peste 300], clienții care revin sunt in procent mare, creșterea este de peste 100% în fiecare an.
În continuare taximetriștii și vânzătoarele mă întreabă de ce am plecat din muzică. Și mi-e greu uneori să explic ce fac acum, în câteva cuvinte simple și sintetice.
Dar sunt mândru de alegerile făcute si cred din tot sufletul că noul „rol” mi se potrivește. Chiar mai bine decât rolul pe care îl știați!
Și în continuare am bucuria de a lucra cu oameni creativi, cu artiști și profesioniști. În continuare construiesc produse creative și fac inovație. În continuare aduc bucurie oamenilor / fanilor și aduc valoare artiștilor și brandurilor.
Doar că scena acum se numește Social Media iar „Gașca Mea” este formată din youtuberi. Am schimbat tot, fără să plec, de fapt”, a scris Florin Grozea pe blogul său.
Citește și: EXCLUSIV/ Bancher: „Prima Casă va dispărea în doi-trei ani”. Băncile își canibalizează produsul