Prezentatorul de la Antena 1 şi-a cerut iubita în căsătorie pe când se aflau într-o vacanţă în Mexic, la începutul anului 2020. Planurile le-au fost însă date peste cap din cauza pandemiei, iar nunta a fost amânată. Cei doi sunt împreună de aproximativ doi ani și iată că anul acesta vor deveni și părinți.
Dani Oțilşi Gabriela Prisăcariu nu sunt soț și soție, așa că viitoarea mamă a făcut câteva declarații despre nuntă. „Avem în vedere şi căsătoria, nu aş vrea să vorbesc despre ea pentru că, aşa cum v-am spus, nouă ne plac surprizele. Nu am făcut cumpărături, nu am amenajat camera copilului. Ştiu sigur că am vrea să călătorim, dar vom vedea dacă se poate”, a declarat ea pentru click.ro.
Gabriela Prisăcariu a avut stări de greață în prima lună
Pentru aceeași sursă, ea a declarat că în prima lună i-a fost mai rău. Este în luna a patra de sarcină și până acum a luat două kilograme în greutate. „Mă simt bine. În prima lună a fost un pic mai greu pentru că am avut stările de greaţă specifice, dar nu au fost atât de grave. Mănânc încontinuu, mi-e foame mereu şi mănânc tot ce prind. Nu am pofte deloc, nu suntem în acel moment de trezit la două noaptea să îl trimit pe Dani după căpşuni, chiar este fericit din punctul ăsta de vedere. Nutriţionistul meu mi-a recomandat să mănânc tot ce îmi doresc, nu am poftă de dulciuri, ceea ce e bine. M-am îngrăşat două kilograme, însă greutatea pentru mine nu va fi o problemă în această perioadă. Am o singură interdicţie cu care mi-a fost destul de greu să mă obişnuiesc. Nu am voie să fac sport!”.
Dani Oțil, declarații despre sexul bebelușului
Dani Oțil a declarat că peste aproximativ o lună va anunța dacă va avea băiețel sau fetiță.
„Nu se schimbă nimic. Nu am făcut mare lucru eu, doar am stat. Nu se termină viața de rider și de pilot. Așa am început, între două curse. Hai să lăsăm acest subiect în aer. Vorbim când îl dau la facultate și nu iese cu vreo vagaboandă. Dacă nu e bețiv, tatuat și drogalău, atunci să mă felicitați. Știm exact ce o să fie. Promit că într-o lună vă arăt și sexul”, a spus acesta la Antena 1.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!