INTERVIU. Povestea „Capra cu trei iezi”, transpusă într-un film horror. Regizorul Victor Canache: „Frica din copilărie a rămas cu mine”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Capra cu trei iezi”, filmul de debut al actorului și regizorului Victor Canache, va intra în cinematografele românești din 28 octombrie. Într-un interviu pentru Libertatea, Victor Canache a vorbit despre cum a transformat într-un film horror un basm care l-a marcat în copilărie, despre colaborările cu două nume mari ale cinematografiei românești, Maia Morgenstern și Marius Bodochi, dar și despre planul său de a reproduce pe ecrane o altă poveste din folclor.
Cuprins:
- „Sadismele astea sunt caracteristice omului”
- O variantă mai blândă a basmului pentru copiii noilor generații
- Un copil de 11 ani a avut cea mai emoționantă scenă
- Maia Morgenstern nu a vrut să fie plătită pentru rolul său în film
- Decorul a fost construit de la zero în patru oameni
- Influențele din filmul lui Victor Canache
- Următorul film: „Meșterul Manole”
- „Câtă lume a tratat basmul cu atâta seriozitate încât să-i citească între rânduri?”
- „Am luptat cu un film de Oscar ca să fac un film decent”
Așa cum îi spune și titlul, filmul este o adaptare a poveștii lui Ion Creangă, dar nu una pentru copii. În viziunea regizorului Victor Canache, în vârstă de 36 de ani, „Capra cu trei iezi” oferă o imagine reală a tragediei, printr-o transpunere a mesajelor lăsate „printre rânduri” de Creangă în basmul său original.
Acțiunea are loc în satul românesc al secolului al XIX-lea, unde, izolată, o văduvă trebuie să-și protejeze cei trei copii de un vechi prieten de familie, care își urmărește propriile interese. Scenele din film sunt dure: capetele iezilor așezate în geam, sânge pe pereți, lupul care îi taie gâtul iedului mijlociu.
Inițial apărut ca un scurtmetraj, în urmă cu trei ani, „Capra cu trei iezi” a fost prezentată în varianta finală de lungmetraj în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania - TIFF de anul acesta, unde a câștigat premiul publicului.
Filmările au avut loc în satul Malu cu Flori din județul Dâmbovița, iar platoul de filmare a fost construit de la zero, din materiale reciclate dintr-o clădire abandonată.
„Mi-aduc aminte clar frica aia pe care am simțit-o când descria cum lupul a pus capetele iezilor în geam. Rânjind, să pară că zâmbesc. Detaliul ăsta a pus groaza în poveste pentru mine”, povestește regizorul Victor Canache despre cum basmul a rămas cu el din copilărie până când a așezat scenariul filmului pe hârtie.
La bază, Victor Canache este actor și cascador, iar lungmetrajul „Capra cu trei iezi” este debutul său regizoral, la care a lucrat împreună cu soția sa, Luana Georgiță, producătoarea filmului.
„Sadismele astea sunt caracteristice omului”
Libertatea: Cum ți-a venit ideea de a face un film după basmul „Capra cu trei iezi” și de ce această poveste?
Victor Canache: Felul în care ne era nouă citită povestea când eram copii era așa cum scria Ion Creangă: cu capete în geam, cu sânge pe pereți. O anomalie, din punctul meu de vedere, pentru că un lup mănâncă animăluțe, dar sadismele astea nu sunt caracteristice unui animal. Sunt chestii pe care le-ar face un animal mult mai sadic decât lupul: omul.
Ideea de film mi-a venit când eram în facultate, aveam vreo 19 ani. Mai târziu, prin 2016, lucram la niște scenarii, încercam mai multe idei. Și Luana (Luana Georgiță, n.r.), soția mea și producătoarea filmului, a spus „băi, «Capra cu trei iezi» e o idee bună, hai să încercăm să o facem”.
Povestea avea deja un nume. Toată lumea știe ce e „Capra cu trei iezi” și filmul se forma singur în capul meu. Nu am avut nevoie să depun foarte mult efort să-l dezvolt într-un scenariu de 78 de pagini pentru că eram așa de familiar cu povestea și o știam de-atâta vreme, m-am gândit la ea atâția ani că multe dintre elementele care sunt în film le aveam deja în minte, doar a trebuit să le pun cap la cap.
O variantă mai blândă a basmului pentru copiii noilor generații
- Cum ai crescut tu cu basmul ăsta?
- Mi-aduc aminte clar frica aia pe care am simțit-o când descria cum lupul a pus capetele iezilor în geam, să pară că zâmbesc.
Detaliul ăsta a pus groaza în poveste pentru mine: că a așezat capetele rânjind în geam, să vină capra acasă și să creadă că îi zâmbesc copiii la geam. Acolo s-au terminat și analogia, și metafora. M-a răscolit. A fost primul sâmbure de groază pentru mine.
Mi-a fost citită fără să mă ocrotească de niciun fel de detaliu. Sânge pe pereți, să-i facă și mai mult în ciudă caprei. Tot ce scrie Creangă, fără niciun fel de eufemism.
- Genul acesta de basm e citit copiilor ca să rămână cu o lecție. De exemplu, ce am interpretat eu când eram copil și am citit prima dată „Capra cu trei iezi” a fost să nu deschid niciodată ușa străinilor.
- Da, și probabil și-a făcut într-o oarecare măsură treaba. Dar dacă stăm acum să vorbim politically correct, cred că sunt și alte metode de a educa și copiii, nu de a-i băga în sperieți.
Am văzut că edițiile noi nu mai au elementele astea, capete tăiate, sânge pe pereți. Ceea ce mă face să mă bucur și mai tare că am tranziționat povestea în film pentru că se vor pierde elementele astea. Am văzut mulți părinți care au uitat. Probabil au luat o pauză mare de la poveste, între timp au făcut și ei copiii lor, s-au întors la poveste să le-o citească, dar nu cred că își dau seama că varianta pe care o citesc ei acum este mai îmblânzită decât varianta pe care o știau ei de când erau copii.
Și ușor-ușor, prin procesul ăsta de schimbare treptată se vor pierde elementele astea. Și e păcat. În film rămân.
Mi-ar plăcea, ori înainte, ori după ce vor vedea filmul, ca toți să recitească povestea, să-și amintească firul narativ ca să aprecieze mai mult fidelitatea cu care ne-am ținut de povestea lui Creangă.
Un copil de 11 ani a avut cea mai emoționantă scenă
- Cum a fost să lucrezi cu actori copii? Și cum a fost pentru ei? Mă gândesc mai ales la impactul emoțional și psihologic al scenelor violente.
- Scurtmetrajul l-am făcut cu aceiași actori, Maia Morgenstern și Marius Bodochi, dar cu alți copii. Ei s-au făcut între timp mari și au fost înlocuiți la lungmetraj cu alți copii. Deci eu îmi formasem oarecum mâna.
Filmul este secționat. Are foarte multe cut-uri, nu sunt scene de-alea lungi tipice filmului românesc. Iar copiii, având doar mici bucățele de teatru de pus în scenă, nu au reușit să înțeleagă foarte bine în ce joacă. Pentru ei era: acum zici astea patru propoziții. Nu aveau timp să înțeleagă contextul. Pentru ei a fost o joacă.
Singurul prag mai dificil unde într-adevăr a fost nevoie și de inteligență emoțională, de memorie afectivă, a fost după ce se întoarce capra și ăsta mic povestește ce s-a întâmplat. Acolo a fost nevoie de actorie grea. Antonio (Antonio Gavrilă, 11 ani la momentul filmărilor, în 2020, n.r.), la repetiții, ne-a dat doar 25% din ce a reușit să facă la filmarea propriu-zisă și am avut un singur take. Ce vezi în film, unde plânge și povestește cu patos ce s-a întâmplat, aia a fost dintr-o singură filmare. A fost senzațional copilul.
Maia Morgenstern nu a vrut să fie plătită pentru rolul său în film
- Cu Maia Morgenstern și Marius Bodochi cum ai lucrat? Cum i-ai convins să apară în filmul tău de debut?
- Doamna Morgenstern mi-a fost profesoară de actorie. Cu toate că o cunoșteam, mi-a fost extrem de greu să-i trimit mesajul. L-am compus, am stat jumătate de zi să-l compun, apoi am mai stat jumătate de zi să-mi găsesc curajul să dau send. Dar a acceptat imediat.
Pentru lup, l-am avut întâi în cap pe Constantin Tache Florescu, și el mi-a fost profesor. Mie Tache îmi plăcea foarte tare, și ca actor, și cum arată, înalt, fix modelul pe care îl căutam pentru lup. Storyboard-ul l-am desenat cu imaginea lui în cap.
Dintr-o complicație, programul a fost mutat cu două săptămâni mai sus și din cauza unor obligații contractuale l-am pierdut pe Tache. În momentul în care l-am pierdut pe Tache cu două săptămâni înainte de filmare, în vârful dealului, s-a instalat panica. Și singurul actor care-mi venea în minte și mi se părea efectiv făcut pentru rolul ăsta era Marius Bodochi, pe care-l divinizasem în facultate.
Mi-am luat inima în dinți, l-am sunat, i-am explicat că avem un proiect foarte serios, se lucrează din greu, suntem ambițioși, construim o casă în vârful dealului și e cu Maia Morgenstern. Atât a fost nevoie să audă. „E cu doamna Morgenstern?”. „Da, domnu’ Bodochi, și e treabă serioasă, muncim și construim, am strâns bani și am scris scenarii”. „Aha, și e cu Morgenstern?”. „Da, domnule Bodochi, e cu Maia Morgenstern, puteți să o sunați să o întrebați dacă nu mă credeți”. Și până la urmă a acceptat. Vă dați seama, scurtmetraj, fără bani…
Doamna Morgenstern n-a acceptat banii nici la lungmetraj. Am bătut palma pentru o sumă de bani. Nu o sumă de doamna Morgenstern, dar o sumă de bani. Și când ne-am dus la teatru să-i cerem contul bancar, n-a vrut să ni-l dea. „Băgați banii înapoi în film!”, ne-a zis. Ceea ce ne-a ajutat. Fiind bugetul extrem de mic, de restrâns, fiecare centuleț, fiecare leușor făcea o diferență.
Decorul a fost construit de la zero în patru oameni
- Unde ați filmat și cum ați construit decorul?
- Am filmat între Târgoviște și Câmpulung. Am găsit o pajiște în vârful dealului, la 10 minute de satul în care am crescut eu.
După un război civil cu nevastă-mea acasă, am reușit să o conving să ne facem singuri casa. Ceea ce ei și tuturor celor care au auzit ideea li s-a părut o nebunie. Nu aveam bani de studio, iar eu nu voiam să filmăm într-o casă obișnuită, de țară, pentru că sunt acolo elemente care se așază cu timpul, după ce oamenii au locuit acolo, de care eu nu am nevoie și nu se pot șterge și nu aveam timp să risc.
Aveam nevoie de spații mari, să se miște camera. Ce casă țărănească găsesc eu ca să îndeplinească toate condițiile astea? Așa că mi-am construit singur casa, cu pereți mobili, spațiu berechet.
Am dărâmat o clădire, după ce am cerut voie la primărie. M-am împrumutat cu o rangă și-un ciocan, m-am dus și am dărâmat toată clădirea aia, eu cu Luana, am luat tot lemnul de la acea clădire și l-am dus în vârful dealului, fără apă, fără curent și ne-am construit singuri platoul. Eu, Luana, taică-su și frate-su.
Influențele din filmul lui Victor Canache
- Despre coloana sonoră ce ne poți spune? Este profundă, un pic creepy, de film thriller, dar în același timp sună tradițional românească.
- Dintre toate departamentele, de sunet mi-era cel mai frică, pentru că nu știu să vorbesc limba, nu știu să cer ce vreau. Voiam să-mi placă și să aibă tente românești, dar să nu sune a populară, dar să se simtă că sunt influențe românești, dar să fie și grea, să-ți dea o atmosferă de thriller. Cam așa reușeam să mă exprim. Și Sebastian Zsemlye de la Raza Studio a reușit să înțeleagă. Cu el am lucrat și la scurtmetraj.
- Multe scene m-au dus cu gândul la filmele „The Witch”/„Vrăjitoarea” și „The Lighthouse”/„Farul”, ambele regizate de Robert Eggers. Primul, prin atmosferă, decor și locație, al doilea, pentru cadrele scurte de prim-plan. Ți-au servit aceste filme drept referințe? Sau ce te-a inspirat?
- Filmul era deja făcut când am reușit să văd „The Lighthouse”, care mi-a plăcut foarte tare. „The Witch” l-am folosit ca sursă de referință, nu ca inspirație, neapărat. M-am gândit la „Capra cu trei iezi” cu mult înainte să apară „The Witch”. Dar ca să comunic cu cineva care nu vede și nu știe ce e în capul meu trebuia să-i dau niște referințe. Și „The Witch” era tabloul perfect. Dacă vrei să înțelegi ce vreau eu să fac din „Capra cu trei iezi”, „The Witch” este. Cam ăla e settingul, aia e atmosfera, aia e lumina.
Următorul film: „Meșterul Manole”
- Dacă ar mai fi să adaptezi un basm românesc, care ar fi acela?
- Nu m-am gândit la basme, dar sunt tot în folclor. Vreau să fac „Meșterul Manole”. Momentan, e doar o idee, am opt pagini scrise de care nu mă pot ocupa pentru că suntem ocupați cu „Capra cu trei iezi”, o să fim în toate orașele în următoarea lună. După ce se așază lucrurile, mi-ar plăcea să mă așez și eu și să scot ceva din „Meșterul Manole”. Am niște idei, dar momentan nu-i cunosc esența, sufletul, nu știu ce vreau de la el.
O comedie n-are cum să fie, cu Ana zidită gravidă și el care moare la sfârșit. E încă o lume întunecată și probabil că subiectul va fi sacrificiul, cum se obțin lucrurile mărețe, cum ar fi catedrala respectivă și prin ce trebuie să treacă omul și ce trebuie să sacrifice pentru ceva mai mare decât el.
Experiența majoră pe care o am în viața mea cu sacrificiul e „Capra cu trei iezi”. A cerut totul de la noi proiectul ăsta. Absolut tot ce am putut să-i dăm și un pic peste. Și aș vrea să mă folosesc de experiența asta să umplu scenariul.
- De unde ai tragerea asta către folclor?
- Mi-e teamă să abordez o idee originală fără să am un schelet pe care să o construiesc, cum ar fi „Capra cu trei iezi” sau „Meșterul Manole”. Și sunt prea mic eu ca artist, ca regizor să fiu în stare să vând o idee originală.
„Meșterul Manole” are deja un renume, lumea se va duce să-l vadă pentru că e „Meșterul Manole”, nimeni nu va merge pentru că e făcut de Victor Canache. Poate dacă am succes câtuși de puțin acum, vor fi trei, patru rătăciți care merg acolo că „a, e ăla de a făcut «Capra cu trei iezi», nu știu cum îl cheamă, dar mi-a plăcut filmul, mă duc să-l văd”. Dar, în rest, se vor duce pentru „Meșterul Manole”.
Și am un schelet pe care să merg. E o poveste gata scrisă, consacrată. Îmi și place foarte tare, mai ales că sunt povești micuțe, să încerc să le dezvolt eu, să văd ce pot scoate din ele.
„Câtă lume a tratat basmul cu atâta seriozitate încât să-i citească între rânduri?”
- Simți o nevoie de a traduce un basm, o poveste din folclor? De a scoate în față ce este printre rânduri?
- Asta am făcut cu „Capra cu trei iezi”. Nu știu câtă lume a tratat povestea asta cu atâta seriozitate încât să-i citească între rânduri. Că lupul e nașul, de exemplu. În povestea lui Creangă zice: „mangositul și jigodia încă se rânjea la mine și îmi făcea cu măseaua”. Adică „Ce faci, sexy?”. Adică se dădea la ea. Câți dintre noi am prins chestia asta, mai ales în copilărie? Și acolo e mult spațiu de explorat, că ăsta se dădea la ea, avea niște interese. De ce i-a omorât copiii? Te poți gândi la instinctele primare, alea animalice, dacă vor să facă femela să vrea să procreeze, în sălbăticie, masculii le omoară copiii, ca să intre iarăși în călduri.
Chiar asta voiam să spun cu scheletul ăla, că sunt curios ce găsesc în „Meșterul Manole”.
„Am luptat cu un film de Oscar ca să fac un film decent”
Și aș vrea să fac „Meșterul Manole” în engleză. Pentru un public mai larg. Noi nu avem o piață suficient de mare în România. Un film cum e „Meșterul Manole” nu poți să-l faci în România și să aștepți să-ți iei banii înapoi aici, din cinematografe sau din Netflix. Nu ai șanse să-ți recuperezi banii. De-aia filmele românești sunt mai slăbuțe. Nu le poți compara cu producțiile străine, pentru că noi nu avem bugete, pentru că nu avem o piață.
Dar dacă îl faci în engleză, ai șanse să-l vinzi în mai multe locuri și să-ți recuperezi bugetul.
- Un film în engleză cu actori români?
- Nu. Actori străini. Ăsta-i visul, acum să vedem.
- Există această preconcepție că filmele românești sunt slabe, având un istoric al scenelor foarte lungi, cu personaje mereu la masă. Sunt multe producții noi însă făcute de regizori tineri care nu mai arată așa. Crezi că „Capra cu trei iezi” este unul dintre filmele care pot dărâma încă o dată această preconcepție?
- Nu am cum să spun așa ceva. Nici nu am cum să cred asta. Un lucru știu cu certitudine. Când am lucrat la „Capra cu trei iezi”, nu eram în competiție cu puținele filme românești pe care le-am văzut.
Eu când am făcut „Capra cu trei iezi” eram în competiție cu „Lord of the Rings”. Voiam să fac următorul fenomen cultural, cel mai mare și mai frumos ca să-mi iasă o chestie submediocră.
Am luptat să fac un film de Oscar ca să-mi iasă o chestie decentă. Am impresia că asta e rețeta, dacă vrei să faci ceva bun, trebuie să te străduiești să faci ceva enorm ca să-ți iasă ceva bun. Dacă vrei să faci ceva bun și te străduiești să faci ceva bun o să-ți iasă ceva slab, cel mai probabil.
N-am un răspuns obiectiv. Nici subiectiv nu pot să spun. Sper să fie o producție decentă și să fie un pas înainte pentru filmul independent, pentru oamenii care vor să facă parte din industria filmului, au idei, vor să facă filme, dar n-au bani, n-au pe nimeni în spatele lor. Sper ca asta să fi reușit noi să facem prin „Capra cu trei iezi”: să deschidem ușa către îndrăzneala asta.
ivryernest 08.10.2022, 22:32
Cum se traduce pe românește expresia "un film horror" ? Fiindcă eu nu înțeleg englezește — nobody is perfect, nu-i așa ?