Ce este „Club zero”, fondat de o profesoară de nutriție care își manipulează elevii de la a mânca tot mai puțin la a nu mai mânca deloc
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Actrița australiană Mia Wasikowska a vorbit, de la Cannes, pentru „Libertatea”, despre noul său film în care de la salvarea sănătății și a planetei ajungi la distrugerea oamenilor.
Cuprins:
- Cultul „Club zero”
- Un thriller despre alimentație
- „Am vorbit cu mai multe persoane care au reușit să scape din secte religioase”
- „Sectele respective le dau acestor oameni ceva ce lor le lipsește”
- Controlul alimentației e un simptom al unor probleme profunde
- „Cred că e important că se fac filme care aduc ceva culturii, nu doar vor să facă bani”
- „Am un imens respect pentru polonezi”
Mia Wasikowska a jucat la Hollywood în „Alice in Wonderland” de Tim Burton, „Stoker” de Park Chan-wook, „Only Lovers Left Alive” de Jim Jarmusch sau „Maps to the Stars” de David Cronenberg, manifestând atracție pentru personaje care nu se simt bine în pielea lor sau care sunt în dizarmonie cu restul lumii. Apoi s-a retras în Australia natală, de unde în ultimii ani a preferat producțiile independente sau europene, pentru care nu primează aspectul comercial.
Cultul „Club zero”
Actrița cu rădăcini poloneze interpretează în „Club Zero”, filmul austriecei Jessica Hausner, prezentat în Competiție la Cannes 2023, o profesoară de nutriție care își manipulează elevii în a mânca tot mai puțin pentru a avea o sănătate mai bună și a salva planeta.
Cucerindu-le încrederea – mai ales că relația lor cu părinții e deficitară, profesoara încearcă să-i facă să adere la un cult numit Club Zero, ai cărui membri nu mai mănâncă nimic.
Filmul e neliniștitor pentru că pleacă de la un concept de mindfulness considerat sănătos (conscious eating) pentru a-l transforma pe ecran într-un instrument de putere, și e poate cu atât mai neliniștitor cu cât domnișoara Novak, personajul lui Wasikowski, e convinsă că face ce trebuie.
Un thriller despre alimentație
În interviul realizat la Cannes, actrița a vorbit pentru „Libertatea” despre anxietatea pe care adolescenții de azi o resimt față de criza climatică în contextul în care generațiile mai vârstnice n-au făcut nimic s-o preîntâmpine – iar asta îi face să se simtă și mai obligați să acționeze, dar a povestit și cum s-a documentat discutând cu foști membri ai unor secte religioase.
„Club Zero” (care va fi distribuit în România de Independența Film) a fost filmat cu o echipă internațională în Anglia și Austria, dar nu e localizat într-o țară anume.
Cu un stil vizual intenționat artificial (pe care unii critici l-au apropiat de David Cronenberg), filmul e un fel de thriller despre alimentație care nu știi uneori ce vrea să spună, dar care te face cel puțin să fii mai atent la ritualul mâncatului care în opinia lui Hausner e și ceva personal (noi cu corpul nostru), dar și un mod de interacțiune socială (mâncăm împreună cu ceilalți sau le gătim.).
Există și o scenă imposibil de privit cu o tânără anorexică ce se revoltă împotriva părinților. Deși suntem avertizați la începutul filmului că unele scene pot fi agresive pentru cei care suferă de tulburări de alimentație, acea scenă va fi dificilă pentru toți.
„Am vorbit cu mai multe persoane care au reușit să scape din secte religioase”
La interviu, îmbrăcată simplu simplu în fustă neagră și cămașă albă, Mia Wasikowska zâmbește mult, dar asta nu o face mai accesibilă. La fel ca personajele ei, are o zonă pe care o ține departe de privirile tuturor.
A spus în alte interviuri că motivul pentru care a părăsit Hollywoodul a fost și faptul că nu-i plăcea să facă parte dintr-un angrenaj. Probabil că angrenajul implica și obligația de a promova un film dând interviuri pentru că simți că nu-i vine la îndemână să vorbească cu niște necunoscuți și chiar că de la un punct încolo se plictisește pentru că răspunsurile ei devin tot mai generale și mai scurte.
- E adevărat că un actor are nevoie să-i placă ceva la personaj ca să se poată apropia de el?
Mia Wasikowska: Nu cred că mi-a plăcut ceva la domnișoara Novak, dar știu că, deși are o influență îngrozitoare asupra elevilor, vede în ei ceva ce părinții lor sau ceilalți profesori nu văd, ceva la care ei răspund - iar asta mi s-a părut foarte neliniștitor. Adolescenții vin la orele ei cu o anume anxietate, de fapt cu mai multe feluri de anxietate, dar cea cu care am relaționat eu se referă la lumea pe care ei o vor moșteni și criza climatică, și la faptul că ei chiar vor să schimbe ceva. E ceva modest și emoționant aici pentru că adulții de azi au o anumită plictiseală în a recicla, de pildă, dar adolescenții sunt mult mai motivați. Elevii domnișoarei Novak vor să-și aducă o contribuție cât de mică la salvarea planetei, iar profesoara profită de ei. Anxietatea lor îi face vulnerabili.
„Sectele respective le dau acestor oameni ceva ce lor le lipsește”
- Oare societatea nu pune și ea presiune pe adolescenți, sporindu-le anxietatea?
- Într-un fel, dar mai mult cred că e vorba despre lipsa de responsabilitate a societății, a celor mai în vârstă ca ei și a guvernelor – și, de aici, lipsa de speranță a tinerilor. E tulburător să înțelegi că există o urgență ecologică, dar că nu ai prea multă putere să faci ceva. Nu e prea târziu, dar lucrurile se mișcă foarte încet.
- Ce motivații ați descoperit în personaj pentru ca el să fie atât de dornic să-și împlinească „misiunea”?
- Am discutat mult cu Jessica. La început, domnișoara Novak mi s-a părut o psihopată care dorește putere și control, dar Jessica a insistat că e o credincioasă adevărată. Domnișoara Novak crede sincer că ceea ce face este corect. Am fost destul de rezistentă la ideea asta, dar pe măsură ce mă apropiam de personaj, mi s-a părut și mai înfricoșător momentul când faptul că fiecare are dreptul la adevărul lui devine normă. Astfel, manipularea celorlalți devine simplă.
- În ce a constat documentarea pe care ați făcut-o pentru rol?
- Am vorbit cu mai multe persoane care au reușit să scape din secte religioase și asta a fost cam tot. Când am citit scenariul, am avut de fapt sentimentul că găsesc acolo tot ce îmi trebuie, dar să cunosc acești oameni a fost cu adevărat o experiență tulburătoare. Sunt multe motive pentru care oamenii cad pradă sectelor, dar ceea ce le e comun tuturor cred că e faptul că sectele respective le dau acestor oameni ceva ce lor le lipsește. Cei cu care am vorbit nu au rămas mult timp acolo, dar pentru o perioadă de timp acele sectele le-au acoperit un gol. Toți avem nevoie să aparținem – de o familie, de un grup, de o cultură sau de o comunitate. Cred că asta e cea mai naturală nevoie a unui om.
Controlul alimentației e un simptom al unor probleme profunde
- Cei cu care ați vorbit au găsit asemănări între cultul religios respectiv și mâncare?
- Sincer, nu prea cred, doar în sensul de a vrea să crezi în ceva și nevoia de a ști că ești parte din ceva mai mare, că ceea ce faci e mai progresist decât ce fac ceilalți. Ideea de a controla alimentația își găsește paralele în multe domenii – în credințele religioase, în politică etc. Pentru mine, controlul alimentației e un simptom al unor probleme profunde care fie că se manifestă prin controlul asupra alimentației, fie prin controlarea altei persoane.
- Am putea echivala mâncarea cu dragostea?
- Nu știu ce să zic. Cred că da, mâncarea ar putea fi o metaforă pentru dorințe. Jessica vorbește despre relația personală pe care fiecare o are cu mâncarea, dar și de componenta ei socială, pentru că mâncăm împreună.
- Dar mâncarea e și ceva ce leagă generațiile între ele. Mama își hrănește copilul - asta e natura ei, iar singura mamă bună din film își înțelege misiunea, nu-i așa? Dar când copiii refuză să mai mănânce, ei resping de fapt familia din care provin.
- Da, așa este.
„Cred că e important că se fac filme care aduc ceva culturii, nu doar vor să facă bani”
- Cum ați colaborat cu Jessica?
- Nu-i văzusem filmele, le-am văzut după ce am citit scenariul și deja acceptasem să fac filmul. Scenariul mi se păruse puternic și angoasant. Odată cu el mi-a trimis și niște imagini care și ele m-au impresionat foarte mult.
- Unde plasați acest personaj în cariera dumneavoastră?
- Nu știu, mi-a plăcut mult personajul. Mi-a plăcut și filmul.
- Contează mult faptul că ați plecat din Hollywood și v-ați reîntors în Australia?
- Am locuit dintotdeauna în Australia, chiar dacă am lucrat și în America. Pentru mine nu contează ce țară de producție are filmul atâta timp cât îl fac cu plăcere - oricum, pe urmă revin în Australia. În ultimii ani am jucat în multe filme europene care îmi plac mai mult pentru că nu pun atâta accent pe aspectul comercial, ca în America. Chiar cred că e important că se fac filme care aduc ceva culturii, nu doar vor să facă bani.
„Am un imens respect pentru polonezi”
- Ați primit și propuneri de a face filme în Polonia?
- Nu vorbesc polona bine, dar oricum nu am primit încă proiecte din Polonia. Părinții mei vorbesc amândoi polona. Mama s-a născut acolo și a emigrat în Australia când avea 12 ani, iar bunica mea puțin peste 30. Am un imens respect pentru polonezi și am tot fost în Polonia (mama merge foarte des), dar în ultimii ani nu ne-am mai dus din cauza pandemiei și, acum a războiului.
Am și locuit un an la Varșovia, când aveam 8 ani. Țin minte foarte multe pentru că veneam din Canberra și m-am mirat foarte tare să văd oameni fără adăpost și un oraș atât de mare. În orice caz, nu mai văzusem un oraș european până atunci. Nu aveam nicio perspectivă asupra lumii, dar dintr-o dată am descoperit un stil de viață cu totul diferit.
- Ați anunțat deja că vă pregătiți debutul în regia de film. Aveți mai multe detalii pe care să le împărtășiți?
- Am, dar nu știu cum să vorbesc despre acest proiect. Sper să am ocazia să îl fac, sunt și eu curioasă cum va fi. Până atunci, spionez regizorii cu care lucrez. Toți sunt foarte diferiți ca mod de lucru și de la ei am înțeles că nu poți face un film într-un singur fel, dar că trebuie să știi să-ți găsești viziunea. Cred că aș regiza altfel decât Jessica sau alți regizori, dar îmi place să-i privesc pentru că sunt foarte diferiți unii de alții.
Jessica e foarte precisă, iar asta e provocator pentru un actor care trebuie să se adapteze viziunii ei chiar și atunci când nu i se vine natural. Jessica apare pe platou și îți spune în ce direcție s-o iei, și trebuie să faci cum spune ea chiar dacă ți se pare ciudat. În mai multe duble din film puteam avea expresii diferite, dar restul a fost foarte precis. Când intram pe platou, aparatul de filmat era deja instalat și Jessica îmi spunea doar cum să îmi mișc brațele.
Trebuia să mă simt cât mai liberă înăuntrul unui spațiu gata delimitat. Alți regizori te întreabă: „Unde vrei să stai?” Trebuie să fii adaptabil, iar eu îmi accept meseria și nu mă prea contrez cu regizorii. Țin la părerile mele, dar îl ascult pe regizor pentru că e viziunea lui și poate că vede lucruri pe care eu nu le văd.
- În Australia vă uitați mult la filme?
- Nu mă mai uit. Uneori, dar urăsc filmele. Glumesc. Mă uit, avem câteva săli de artă care arată filme de peste tot din lume.
- Ați văzut vreun film românesc?
- Nu-mi amintesc.
Clip din film:
Foto: festival-cannes.com
User Șters 25.05.2023, 16:24
Este clubul in care membru marcant este Gandalf the Grey. Tot un ZZERO