Deşi are 79 de ani, lui Lăceanu încă îi fug ochii după domnişoare, că, vorba aia, ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place. Chemat să-şi măsoare cultura generală cu celebrele blonde ale lui Dan Negru, artistul s-a lăsat furat de peisaj şi a călcat în gol, prăbuşindu- se în platoul emisiunii.
Nu a fost o căzătură banală, ci una care l-ar fi putut costa viaţa şi care i-a îngrozit pe cei prezenţi la filmări. Întregul incident s-a întâmplat acum aproximativ o lună şi, de atunci, Lăceanu a trecut prin iad.
Pentru că lovitura i-a afectat serios coloana vertebrală, a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală de urgenţă. Interpretul de muzică populară a fost operat la Spitalul Bagdasar din Capitală şi i-au trebuit câteva sătămâni de recuperare, pe care le-a parcurs în linişte, fără să afle cineva că este bolnav. Acum, maestrul pare bine şi se bucură de viaţă la 79 de ani, ca la 30.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Viva.ro
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Adevarul.ro
Oncologul de 96 de ani care sfidează bătrânețea: „Nu iau medicamente, sar peste prânz, dar niciodată peste desert”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Când ar urma să fie extrase primele gaze din Marea Neagră, prin Neptun Deep. Iancu Guda: "Ne-ar asigura consumul pe un deceniu"
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna