Ciprian Ciucu contestă din nou controlul judiciar în dosarul în care e acuzat de DNA de luare de mită: „Altfel m-aș recunoaște vinovat”

Comentează

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a contestat din nou în instanță măsura controlului judiciar impusă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în dosarul în care este acuzat de luare de mită, fapte ce datează din perioada în care ocupa funcția de primar al sectorului 6, anunță agenția de presă News.ro.

Edilul din București susține că își exercită dreptul legal și consideră această măsură nejustificată.

Ciprian Ciucu: Este dreptul meu să contest

La ieșirea din sala de judecată, Ciprian Ciucu a declarat că își apără drepturile și libertățile și că va contesta de fiecare dată controlul judiciar impus.

„Este dreptul meu să fac acest lucru, fiecare persoană care se află în situația mea contestă controlul judiciar, este doar normal. Mă consider nevinovat și tocmai de aceea m-am prezentat, împreună cu avocații mei, în fața judecătorilor, și am cerut ridicarea controlului judiciar”, a spus el.

Ciucu a mai explicat că a contestat din nou controlul judiciar pentru că, „în primul rând”, dacă nu ar face „acest gest”, atunci s-ar „recunoaşte vinovat”.

Restricțiile îi afectează activitatea de primar

Edilul din București a explicat că măsura controlului judiciar îi îngreunează activitatea, inclusiv deplasările externe necesare funcției de primar general al Capitalei.

„Sunt membru al Comitetului Regiunilor, trebuie să mă duc la Bruxelles și trebuie să pot să-mi îndeplinesc funcția. Evident, această situație nu este deloc de natură să mă ajute să fac acest lucru”, a declarat edilul.

În plus, Ciucu a menționat că are interdicția de a lua legătura cu anumite persoane implicate în anchetă, inclusiv cu primarul sectorului 6.

„Este ciudat, pentru că ar trebui să pot lua legătura cel puțin cu primarul sectorului 6, dar pentru că dânsul nu a fost audiat, nu pot face acest lucru”, a precizat el.

Ciprian Ciucu: Nu am luat niciun ban

În urmă cu o lună, primarul Capitalei declara că este „liniștit” cu privire la anchetă, subliniind că nu există nicio probă concludentă împotriva sa.

„Sunt acuzații, dar trebuie să fie probate de către procurori. Nu am condiționat niciodată, nu am luat niciun ban de la acești oameni, nu am condiționat niciun aviz”, a afirmat el.

Ciucu a mai adăugat că toate acuzațiile din dosar vizează fapte care ar fi avut loc după ce și-a încheiat mandatul ca primar al sectorului 6 și că documentele în cauză au fost procesate ulterior, în cadrul procedurilor administrative.

„După ce am plecat, a intrat pe circuitul de avizare administrativ”, a explicat edilul.

Procurorii: acuzații de mită și foloase necuvenite

În schimb, edilul din București ar fi facilitat îndeplinirea anumitor atribuții administrative legate de acest proiect în perioada când era primar al sectorului 6.

Cu toate acestea, Ciucu a afirmat că punerea sub acuzare l-a afectat profund, mai ales în contextul în care întreaga sa carieră politică a fost dedicată luptei împotriva corupției.

„M-a lovit destul de tare faptul că am fost pus sub acuzare, pentru că toată viața mea am luptat împotriva corupției”, a concluzionat el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește