După ce timp de mai bine de 12 ani Ionela Lucan a lucrat pentru Antena 1, acum prezentatoarea a anunțat că pleacă de la „Observator”. Decizia sa a luat pe multă lume prin surprindere, însă aceasta susține că a luat hotărârea alături de familie.

Ionela Lucan și-a dat demisia de la „Observator”, însă nu excluse posibilitatea de a se întoarce pe micul ecran la un moment dat. Jurnalista se va dedica proiectelor personale și a mulțumit celor care i-au fost alături în tot acest timp.

„Dragilor, împărtășesc cu voi o decizie pe care am luat-o foarte greu și pe care o cântăresc de luni de zile, dar până la urmă, lucrurile s-au ales pur și simplu: mă despart de Observator după mai bine de 12 ani, timp în care am trecut prin toate stările posibile, am străbătut țara în căutare de știri și, de multe ori, și continentul.

Motivele sunt mai multe, dar principalul are legătură cu faptul că am hotărât, alături de familia mea, să testăm un alt ritm de viață.

Vă las pe mâini foarte bune, colegii mei vor anunța în curând cine va prezenta mai departe jurnalul în diminețile de weekend. Eu vă mulțumesc pentru atenție și vă doresc vizionare plăcută. Pe curând :)”, a scris prezentatoarea pe Instagram.

ionela-lucan-pleaca-de-la-observator-antena-1-2Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Mihaela Călin și Mihai Jurca prezintă „Observatorul” de la ora 6:00, la Antena 1

La pupitrul „Observatorului” de la ora 6:00 din weekend, telespectatorii îi vor putea urmări, începând cu acest sfârșit de săptămână, pe Mihaela Călin și Mihai Jurca. 

„Promisiunea mea și a echipei pentru toți cei care ne privesc sau vor alege să ne privească de acum încolo este că vor găsi la «Observator», în fiecare dimineață, același profesionalism și energia  de care au nevoie pentru a-și începe ziua așa cum trebuie!”, a declarat Mihaela Călin. „Sunt încântat de acest nou proiect! Diminețile de weekend trebuie să fie amestecul perfect de informații și bună dispoziție și asta ne vom strădui să facem împreună”, a spus Mihai Jurca. 

De luni până vineri, Iuliana Pepene și Bogdan Alecsandru sunt primii care aduc știrile în casele românilor,  la „Observatorul” de la ora 6.00. În fiecare dimineață, evenimentele zilei, dar și informațiile despre vreme, tehnologie și sănătate sunt adunate, selectate și prezentate de o echipă a cărei prioritate este ca fiecare telespectator să iasă din casă pregătit pentru ziua pe care o începe.

Citeşte şi:

Cum a apărut Loredana Groza în sala de sport. Și acolo se îmbracă provocator

Viorica de la Clejani a răbufnit după ce a fost întrebată câți bani a luat să spună că are COVID-19: „Să nu mai vorbiți prost de doctori, fraților!”

Romanița Iovan și fiul Albert, născuți în aceeași zi, la 42 de ani diferență. Au sărbătorit împreună, pe circuit

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Observatornews.ro
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Știrileprotv.ro
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie