Pe Instagram, fosta concurentă a povestit cu lux de amănunte ce a pățit.

„Așa zbor cu năbădăi n-am mai avut de cel puțin 5-6 ani. Am avut turbulențe, dar nu mă sperie. Am rugat băiatul de la check-in să mă pună undeva, unde să fie două scaune libere lângă mine, pentru că voiam să mă întind, eu având picioarele lungi. În fine, s-a rezolvat.

Am decolat, totul a fost ok, dar până a venit un tip la mine și îmi făcea semn că vrea să stea lângă mine, la geam. Am încercat să-i explic că vreau să mă întind, că vreau să dorm. El tot a insistat și mi-am dat seama că este beat.

Vai… groaznic, groaznic! Nu eram singura pe care o deranjase. Ulterior a început un mare scandal pe partea din spate a avionului. A deranjat pe toată lumea, a făcut scandal. Au mutat un pasager lângă mine. O altă pasageră a vomitat jumătate de drum și nu a fost tocmai plăcut. Vai… ce zbor”, a povestit aceasta în mediul online.

Irisha, incident în avion la întoarcerea în România de la „Survivor”. „Scandal mare”

Curând, Irisha va ajunge acasă, în România. „Am ajuns în Madrid și am căutat cel mai drăguț restaurant. Mai am două zboruri până ajung acasă. Mulțumesc tuturor celor care m-au votat și mi-au trimis mesaje”, a mai spus ea.

irisha la survivor romania 5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Irisha, declarații după eliminarea de la „Survivor România”

După ce a aflat că ea e concurenta eliminată din competiție, Irisha și-a recuperat telefonul și fanilor ei a ținut neapărat să le transmită un mesaj.

„Vreau să vă mulțumesc din toată inima pentru susținerea și voturile voastre. Vă sunt recunoscătoare și apreciez mult de tot. Îmi explodează telefonul efectiv, curg mesajele de la voi. Mesaje pline de empatie, respect și încurajare.

Sunteți mult prea importanți pentru mine și parcursul meu în tot ce fac, mereu sunteți alături de mine și pentru asta vă sunt recunoscătoare.”, a scris Irisha pe Facebook. Cântăreața plănuiește în viitorul apropiat să lanseze o melodie alături de Culiță Sterp, colegul ei de echipă de la „Survivor România”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.