Cuprins:
Încă de la sfârșitul anului trecut, Cătălin Botezatu trăiește o poveste de iubire cu Nicolle Fota, o tânără fotomodel în vârstă de 18 ani. Nici diferența de vârstă, dar nici alte prejudecăți nu îi opresc să își continue relația, care a început chiar la muncă.
La prima lor întâlnire în cadrul unei prezentări de modă, Nicolle Fota a comis-o față de designer, a căzut chiar în brațele lui. „La prima prezentare pentru Cătălin, el nu știa că mi se agăță rochia în toc și m-a grăbit să cobor de pe scenă, pentru că trebuia să urce următoarea fată și s-a întâmplat să cad direct peste el.
Acest lucru nu a fost premeditat, nu a fost absolut nimic, a fost o întâmplare foarte haioasă”, a declarat Nicolle Fota pentru Spynews.ro. După incident, cei doi nu au ținut legătura, însă tânăra nu a uitat momentul.
Prima întâlnire a lui Cătălin Botezatu cu Nicolle Fota
„Prima mea prezentare cu Cătălin a fost printre primele mele prezentări. Noi nu am ținut legătura de atunci. Am petrecut atunci cu toții, am mers la club, dar nu s-a înfiripat atunci nimic. Această întâmplare a avut loc în urmă cu cinci ani, era exclus, la acel moment, să mă fi gândit la așa ceva, nici eu și nici el”, a mai spus partenera designerului.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_e6150a03741cfd3b812fcc8860a88474.jpg)
Și a continuat: „În ciuda faptului că el este o persoană foarte serioasă când vine vorba despre modelling și despre prezentările lui, Cătălin Botezatu a avut o reacție decentă, a râs. Nu i-am amintit lui Cătălin de acest incident, nu i-am spus, află de la voi.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/nicolle-fota-iubita-catalin-botezatu-1-1.jpg)
Pe moment mi-a fost foarte rușine, mi-au căzut inclusiv aranjamentele de pe cap, a fost o căzătură zdravănă. Erau câteva trepte mai înalte, iar eu nu am apucat să pășesc, pentru că, așa cum am spus, mi se agățase rochia în toc. Important este că publicul nu a văzut absolut nimic”.
Ce spun părinții lui Nicolle Fota despre relația ei cu Cătălin Botezatu
Cătălin Botezatu e cunoscut publicului larg, de la fotomodelul de succes de pe vremea comunismului a ajuns creator de modă internațional. La auzul veștii despre noua relație, toți fanii lui s-au întrebat cine e Nicolle Fota, noua iubită a lui Cătălin Botezatu.
Tânăra e nedezlipită de el la evenimentele de modă, mai ales că ea e fotomodel. Au bifat mai multe apariții împreună, Nicolle Fota a acordat chiar și un interviu în presă după ce s-a aflat de relația ei cu Cătălin Botezatu. A fost întrebată ce părere au părinții ei despre povestea de iubire pe care o trăiește, și, conform spuselor ei, aceștia au zis că o susțin orice decizie ar lua.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_6759e4d2913ba97c15b0008d35983423.jpg)
„Părinții mei au aflat de la mine de relația cu Cătălin Botezatu. Niciodată nu le-am ascuns alor mei absolut nimic, am preferat să le spun eu înainte de a se afla public. Ai mei nu mi-au impus niciodată să fac anumite lucruri sau să îmi restricționeze cercul de prieteni sau relațiile, decizia a fost a mea”, a declarat Nicolle pentru Spynews.ro.
Cariera lui Nicolle Fota
În cadrul interviului, Nicolle Fota a declarat că este obișnuită cu lumina reflectoarelor, având experiență ca model încă din copilărie. Tânăra a mărturisit că îl apreciază enorm pe Cătălin Botezatu, atât pe plan personal, cât și profesional.
„Foarte ușor. Eu rămân aceeași persoană cu cei dragi și cei apropiați mie. Într-adevăr e un sentiment frumos să te recunoască lumea și așa mai departe, dar nu pot spune că e ceva diferit. Eu de mică am fost pe scenă, în centrul atenției, dar m-am obișnuit foarte ușor.
Da, este un om minunat. Este cel mai minunat om pe care îl cunosc și mă susține, mă ajută cu sfaturi, cu orice, indiferent ce i-aș cere, el este lângă mine și chiar mă bucur că am un așa om minunat”, a povestit Nicolle la Antena Stars
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_dc1c0c74488a5ca225d2d63caa09b1a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_1f55b5cf813a10a1a9395874e0a879f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9eca5b9e35a1d2113f5a8a7121a4c7d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_722ee7dff7aff5c2cca80081b789264d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_4280d0f4eb34bd5279a6217f4317fcfc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_2ed2331e00a997701f8cdb6ba8858f85.jpg)