La Constanţa, acolo unde este înmormântat Jean Constantin, nu mai locuieşte nici o rudă de-a actorului. Familia lui stă în Capitală, unde va şi face astăzi un parastas restrâns. În schimb, prietenii de-o viaţă ai lui “Nea Jean” se vor aduna la mormântul lui din Cimitirul Central, pentru a-l pomeni într-o scurtă slujbă religioasă.
Jean Constantin, comemorat de prieteni! Astăzi se fac 3 ani de la moartea îndrăgitului actor“Vom aprinde o lumânare la mormântul lui. Jean Constantin a fost unul dintre cei mai mari artişti ai Constanţei şi ai României şi nu trebuie uitat”, ne-a declarat cântăreţul Ionuţ Galani (foto mic), prieten al artistului. El este cel căruia Jean i-a dăruit barca sa “Calliope”, la care ţinea foarte mult.
În semn de recunoştinţă, Galani a început să lucreze la recondiţionarea ambarcaţiunii. “Nea Jean n-a mai folosit-o de prin 2009, cu un an înainte să moară, şi cu timpul au apărut mici probleme. Când va fi gata, îi voi schimba numele din Calliope în JNC, aşa cum avea el, la maşină, numărul de înmatriculare”, ne-a mai spus cântăreţul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.