De când joacă în serialul românesc de la PRO TV, programul Cătălinei Grama este foarte aglomerat, mai ales că diminețile ei încep de multe ori de la ora 5. Deși ceea ce face este foarte solicitant, ea este bucuroasă că face parte din acest proiect de succces.

„O zi de filmare este foarte aglomerată, cel mai probabil încep de dimineață. Deci mă trezesc de dimineață, pe la 5.30, la 6.00 vine să mă ia mașina, de cele mai multe ori așa am picat. Merg pe platou, facem machiajul până pe la 8.00 – 9.00 și intrăm pe set.”

Pe lângă job, Jojo trebuie să se mai ocupe și de cei doi copii. „Nu sunt cea mai matinală, deși sunt mămică a doi copii și sunt obișnuită cumva cu programul ăsta de la grădiniță și de la școală, însă este disciplina muncii, faptul că sunt obișnuită de ani de zile să fac asta.”

Cum se menține Jojo

Actrița, în vârstă de 41 de ani, a fost complimentată în repetate rânduri pentru felul în care arată. Jojo a decis să spună care este secretul siluetei sale și cum se menține în formă. Ea ține postul intermitent și nu mănâncă niciodată până la ora 14.00.

„Nu mai mănânc până la ora 14.00 de o perioadă încoace. Țin un fel de fasting și nu mai mănânc până în ora 14.00, mănânc după ora 14.00, dar de fiecare dată beau o cafea cu mult lapte. Trebuie să mă mențin, metabolismul se schimbă foarte mult după 40 de ani și atunci există tot felul de tehnici”, a mai declarat pentru sursa mai sus menționată.

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări
EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
jojo-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„Fastingul are mai multe beneficii și pe partea de sănătate”

De asemenea, Jojo a vorbit și despre beneficiile pe care le are postul intermitent. „Ultima oară aveam un regim de viață sănătos, numai că nu este suficient și atunci trebuie să intervină o latură de fasting din când în când, periodic, nu trebuie să faci asta toată viața. E minunat dacă poți toată viața, însă este aproape imposibil. Acum vreo 3 luni am început. Nu am slăbit deloc, dar mă ajută foarte mult să mă mențin, mă ține în formă, fastingul are mai multe beneficii și pe partea de sănătate, îți dă mai multă energie, te ține în ritm. Cred că ajută foarte mult pe partea asta de detox și atunci în mod normal dacă elimini toxinele din organism, da, îți dai un refresh peste tot. Ajută memoria foarte mult, pentru că nu mai e încărcat organismul și eu lucrez foarte mult cu asta, așa că am nevoie de un refresh din când în când. Îl țin cât o să rezist, nu mi-am propus nimic.”

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
FANATIK.RO
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI