Una dintre actrițele preferate ale lui Sergiu Nicolaescu, pe care a distribuit-o în ultimele sale trei filme, a ţinut să-şi arate preţuirea şi dragostea eternă pentru regretatul regizor.
Actriţa a povestit cu lux de amănunte cum l-a cunoscut pe marele regizor, iar postul scris în memoria lui Sergiu Nicolaescu a primit numele: „Un colţ de stea”.
„Pentru că vă am mereu aproape şi aşa vă pot împărtăşi cel mai bine gândurile şi emoţiile mele vă scriu din nou. (…) Domnul Nicolaescu era cu adevărat unic. Şi toţi cei ce l-au cunoscut îndeaproape pot spune asta. Mi-a dăruit debutul meu cinematografic şi un personaj incredibil, în ultimele sale producţii. Însă mai mult decât atât m-a învăţat să cred cu şi mai mare putere în mine şi mi-a oferit un ecran întreg pentru asta!
(..)Eu i-am văzut steaua de aproape… Şi îmi e greu să cred că se va stinge vreodată! În plus, ne-a lăsat fiecăruia câte o rază din ea. Datorită domnului Nicolaescu şi eu am colţul meu de stea!Iar eu aşa îl voi păstra mereu în suflet… Cald, analitic, critic constructiv, înţelept, intuitiv, creator…”, a scris Jojo pe blog.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.