Judecător Tribunalul Bucureşti: „Redeschiderea dosarului morţii Mădălinei Manole va aduce linişte în sufletul părinţilor”

Asupra cauzei penale de faţă:
La data de 10.03.2011 sub nr.17944/3/2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti  secţia a-II-a penală a fost înregistrată plângerea formulata de petentii  MI şi ME, prin apărător, împotriva rezoluţiei 2675/P/2010 din 19.01.2011 şi a rezoluţiei nr.255/II-2/2011 din 15.02.2011 emise de Parchetul de pe lângă  Tribunalul Bucureşti în dosarul nr.2675/P/2010, temeiul de drept invocat constituindu-l prevederile art 278/1 C.pr.pen.
În considerentele plângerii, petenţii au criticat rezoluţiile anterior menţionate sub aspectul următoarelor:
–    neefectuarea în cuprinsul raportului de expertiza întocmit de  Institutul de Criminalistica din cadrul IGPR a unei determinări ştiinţifice a substanţei ingerate de  victima MMA;
–    nestabilirea de către expert a posibilitatii ingerarii în mod  voluntar a cantităţii de  carbofuran, în raport de gradul de toxicitate al acestuia şi de producerea efectelor imediate asupra organismului uman, cererea petenţilor de efectuare a unui supliment de expertiza cu acest obiectiv fiind respinsa;
–    în mod neîntemeiat a fost respinsă cererea petenţilor de suplimentare a expertizei referitoare la  raportul de autopsie medico- legală prin care s-a solicitat sa se stabilească daca au existat şi alte leziuni de violenţă în afara celei descrise în raport;
–    încălcarea dreptului la apărare al petenţilor în condiţiile în  care aceştia au fost audiaţi în absenta apărătorului, cu care la data audierii încheiase un contract de asistenţă juridica;
–    în mod neîntemeiat a fost respinsa cererea petenţilor de a fi reaudiaţi;
–    neaudierea numiţilor NT – văr primar şi persoana apropiata victimei şi familiei acesteia- IS – persoana ce ar fi susţinut ca deţine probe în strânsa legătura cu prezenta cauza;
–    încălcarea principiului liberei aprecieri a probelor fiind administrate doar acele dovezi de natura sa confirme ideea sinuciderii;
–    procurorul nu s-a pronunţat cu privire la posibila comitere a infracţiunii prev de art 179 C.p;
–    nu au fost efectuate cercetări faţă de numita BS sub aspectul comiterii infracţiunii prev de art 312 C.p;
–    împrejurarea ca ulterior producerii decesului de pe telefonul victimei s-au realizat convorbiri, deşi cunoscută de procuror, nu a fost avuta în vedere în cauza.
Analizând plângerea petentilor în raport de  argumentele ce au  fundamentat în fapt şi în drept promovarea acesteia şi faţă de dispozitiunile legale, incidente în cauza  Tribunalul constată următoarele:
Prin rezoluţia nr.2675/P/2010 din 19.01.2011 a Parchetului de pe lângă  Tribunalul Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev de art 174 C.p, întrucât decesul numitei MMA ( al carei cadavru a fost descoperit la data de 14.07.2010 în locuinţa situata în orasul Otopeni, str.  Grivita, nr.28M judeţul Ilfov) nu a fost consecinta unei fapte prevăzute de legea penală, temeiul de drept constituindu-l prevederile art 228 alin. 4 rap la art 10 lit b C.p.p.
Pentru a promova soluţia mentionata procurorul de caz ( criminalist) a reţinut ca, din ansamblul actelor efectuate în cadrul dosarului nu rezulta indicii cu privire la săvârşirea vreunei infracţiunii a cărei victima sa fi fost numita MMA, decesul acesteia survenind urmare unui act suicidal.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus, în baza art 38 C.p.p, disjungerea cauzei şi formarea unui dosar penal separat cu privire la comiterea infracţiunii prev de art 312 alin. 1 de către inculpatul USC.       
Concluzia procurorului în sensul ca decesul numitei MMA a fost urmarea unui act suicidal a fost determinată de:
–    concluziile raportului de autopsie;
Potrivit acestora, moartea numitei MMA a fost violentă şi s-a datorat intoxicaţiei cu carbofuran. Calea de pătrundere a toxicului a fost digestivă (orală).
Examenele toxicologice efectuate au arătat colinesterază directă îmbibată 86 %; în sânge s-a găsit carbofuran, metabolitul acestuia şi fenobarbital, ultimul în concentraţie mult sub cea terapeutică.

Potrivit aceluiaşi raport, la autopsie s-a constatat o leziune traumatică (plagă contuză parietală stânga cu infiltrat sanguin epicranian sub diacent) care s-a putut produce cel mai probabil prin lovire de plan dur în cadrul stării de rău care a premers decesului, nu are legătură cu mecanismul de producere al morţii şi pentru care ar fi fost necesare 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în caz de supravieţuire.
– concluziile raportului de expertiză criminalistică nr.437212/10.09.2010 întocmit de Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române;
Potrivit acestui raport, flaconul din material plastic cu inscripţia „Pesticide” găsit în apropierea cadavrului conţine suspensie apoasă de carbofuran; paharul din sticlă găsit tot în apropierea cadavrului conţine pe interior carbofuran;  urmele de substanţă ridicate de pe cadavru şi din apropierea acestuia conţin carbofuran; substanţa solidă aflată în cele două recipiente, pe cadavru şi în apropierea acestuia este aceeaşi.
S-a stabilit, totodată, că pesticidul Furadan are ca substanţă activă carbofuranul.
–    concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică
dactiloscopică nr.401108/11.10.2010:
Potrivit raportului, una dintre urmele digitatele ridicate de pe flaconul din plastic cu inscripţia „Pesticide”, găsit în apropierea cadavrului, a fost creată de degetul mijlociu de la mâna dreaptă a numitei MMA
–    existenţa a două „mesaje de adio”, unul scris pe suport de
hârtie şi un altul telefonic, exprimând intenţia numitei MMAde a-şi pune capăt vieţii;
Referitor la mesajul scris pe suport de hârtie, în cauză a fost efectuată o constatate tehnico-ştiinţifică, folosindu-se pentru comparaţie înscrisuri prezentate de către numiţii MI, MP şi BS ca provenind de la defunctă şi scripte obţinute din arhivele Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Otopeni şi Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Bucureşti.

Concluziile raportului de constatare sunt în sensul că scrisul de pe toate înscrisurile examinate aparţin aceleiaşi persoane, iar înscrisul conţinând mesajul de adio nu prezintă modificări şi nu a fost realizat prin imitare.
–    existenţa unei internări anterioare a numitei MMA ca urmare a ingerării de medicamente în cantitate mare;
–    starea depresivă în care numita MMA se afla anterior decesului, astfel cum rezultă din declaraţiile persoanelor audiate în cauză;
– împrejurarea că substanţa toxică ingerată a fost procurată din iniţiativa numitei MMA, care a ascuns familiei demersurile efectuate pentru achiziţionarea acesteia.
Plângerea formulata de petenţii MI şi ME ( părintii persoanei decedate) a fost respinsa prin rezoluţia nr.255/II-2/15.02.2011 dată de prim- procurorul Parchetului de pe lângă  Tribunalul Bucureşti; în vederea promovării acestei soluţii  au fost avute în vedere următoarele argumente ( în esenţă):
–    privitor la rapoartele de constatare tehnico- stiintifica şi de expertiza întocmite în cauza, motivul pentru care procurorul de caz nu a procedat intr-unul din modurile menţionate de prevederile art 115 alin. 2 C.p consta tocmai în inexistenţa unor îndoieli ori nelămuriri cu privire la concluziile acestora;
–    toate probele administrate în cauza se coroborează şi conduc la concluzia ca moartea numitei MMA nu a fost urmarea comiterii unei fapte prevăzute de legea penală, aceasta împrejurare neputând echivala cu o încălcare a art 62 C.p.p referitoare la lămurirea cauzei sub toate aspectele;
–    referitor la dreptul la apărare ( ce se pretinde de către petenţi a le fi fost încalcat ), s-a reţinut ca acest drept se naşte odată cu dobândirea de către o persoană  a calităţii de parte în procesul penal, calitate pe care petenţii nu o deţin cîtă vreme în cauza au fost efectuate doar acte premergătoare neînceperii urmăririi penale;
–    avându-se în vedere faptul ca petenţii sunt persoane majore,  responsabile, ştiutoare de carte şi în lipsa oricărei constrângeri din partea autorităţilor nu pot fi reţinute  sustinerile acestora în sensul ca au scris şi semnat declaraţii ce nu corespundeau cu aspectele pe care intenţionau sa le relateze;
–    referitor la infracţiunea prev de art 312 C.p şi posibila comitere a acesteia de către numita BS, materialul de urmărire penală privind comiterea acestei infracţiunii a fost disjuns;
–     în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de determinarea sau înlesnirea sinuciderii, adoptarea unei soluţii sub aceste aspect nu era obligatorie câtă vreme , pronunţându-se cu privire la infracţiunea prev de art 174 C.p procurorul a reţinut ca decesul numitei MMA nu a fost urmarea unei fapte prevăzute de legea penală.

Tribunalul reţine ca dreptul procesual  penal reprezintă dreptul penal substanţial în actiune astfel ca, în mod firesc, principiile  din dreptul penal îşi au rezonanţe specifice în procedura penală, principiilor „ nullum crimen sine lege” şi „ nulla poena sine lege” care semnifica legalitatea incriminărilor şi legalitatea pedepselor în dreptul penal, corespunzându-le în procedura penală principiul „nulla justitia sine lege” adică nu există justiţie in afara legii.
Principiul legalităţii procesului penal consacrat de prevederile art 2 C.p.p constituie o transpunere în plan particular a principiului general al legalităţii consacrat în art 1 pct 5 din Constituţie unde se arata ca în ţara noastră respectarea Legii fundamentale, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Potrivit art 6 C.p.p, în strânsa legătura cu principiul legalităţii anterior menţionat, organele judiciare au obligaţia ( în cursul procesului penal) sa asigure parţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi sa administreze probele necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele în vederea aflării adevărului ( art 3 C.p.p), astfel cum prevederile art 62 şi urm C.p.p  stipulează.

Mai mult, conform art 63 C.p.p probele ( adică toate acele elemente de fapt  care servesc la constatarea existentei sau inexistentei unei infracţiuni la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei ) nu au o valoare mai dinainte stabilita,aprecierea fiecăreia făcându-se de organul de urmărire penală ( sau instanţa de judecata) în urma examinării tuturor probelor administrate.

În prezenta cauza,  Tribunalul  observa ca în mod legal şi temeinic, procurorul de caz ( şi ulterior prim- procurorul ce a  supus analizei soluţia promovata de procurorul din subordine urmare formulării plângerii, petentilor MI şi ME)  a reţinut ca moartea numitei MMA a fost consecinţa unui act suicidal, aceasta concluzie impunându-se în raport de următoarele mijloace de proba: conţinutul şi concluziile raportului de autopsie potrivit cu care  moartea susmenţionate persoane s-a datorat intoxicatiei cu carbofuran,  calea de patrundere a toxicului fiind  digestiva ( orala); raportul de expertiza  criminalistica nr.437212/10.09.2010 intocmit de Institutul de Criminalistica  din cadrul Inspectoratului General  al Politiei Române, potrivit căruia flaconul din material plastic cu inscriptia „ Pesticide” şi  paharul de sticla găsite în apropierea cadavrului conţin  carbofuran şi de asemenea, urmele de substanţă  ridicate de pe cadavru şi din apropierea acestuia conţin carbofuran, substanţă solida aflata în cele doua recipiente, pe cadavru şi în apropierea acesteia fiind aceiaşi; raportul de constatare  tehnico- stiinţifica  dactiloscopica nr.401108/11.10.2010 potrivit caruia una din urmele digitale de pe flaconul  din plastic cu inscriptia „ Pesticide” gasit în apropierea cadavrului a fost creata de degetul mijlociu de la mâna dreaptă a persoanei decedate; existenţa a doua „ mesaje de adio” unul scris pe un suport de  hârtie şi un altul telefonic, exprimând intentia numitei MMA de a-şi pune capăt vietii; existenţa unei internari anterioare a numitei MMA urmare a ingerării de medicamente în cantitate mare; împrejurarea ca substanţa ingerata a fost procurata  din iniţiativa persoanei decedate care a ascuns familiei demersurile efectuate pentru  achiziţionarea acestei; starea de nelinişte interioara în care numita MMA se afla anterior decesului astfel cum rezulta din declaraţiile persoanelor audiate în cauza ( soţul acesteia MP, părinţii defunctei MI şi ME).

Insa , în cauza, petiţionarii MI şi ME ( părinţii persoanei decedate) au solicitat procurorului reaudierea acestora în prezenta unui avocat ales ( la dosar, în faţă instanţei s-a depus de către petenţi copia unei împuternicirii avocaţiale cu nr.213855 din data de 21.07.2010 cu care se face dovada faptului ca anterior audierii acestora din data de 22.07.2010 părinţii persoanei decedate angajase un apărător)  precum şi audierea  numiţilor NT („ văr primar si o persoană foarte apropiată victimei şi familiei  acesteia” arată petenţii) şi IS („ care a  arătat  că este  un  apropiat  al lui MP  si deţine  probe  ce au strânsă  legătură cu cauza….declarând aceasta  si  în faţa  organelor  judiciare  respectiv Poliţiei Municipiului Ploieşti ce au  instrumentat  dosarul  penal 9952/P/ 2010  având  ca obiect  infracţiunea de înşelăciune” menţionează  petenţii).
Urmare a solicitării formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul  Bucureşti  în data de 23. 09. 2010 în prezenta  cauză  având  ca obiect  decesul  numitei MMA, IJP Prahova- Biroul de Investigaţii  Criminale a  comunicat  identitatea  persoanei  care în cursul lunii  septembrie 2010, l-a  contactat  pe  MI  susţinând  faţă de acesta  că deţine  probe  ce  au  legătură  cu împrejurările  în care  s-a produs  decesul fiicei  petenţilor, această persoană fiind IS.

Cu toate acestea, deşi  relaţiile  au fost apreciate  ca pertinente  si utile  lămuririi cauzei sub toate  aspectele ulterior momentului obţinerii  acestora nu  s-a mai  procedat  la valorificarea  lor,  cu alte cuvinte la audierea  persoanei  în cauză, apreciindu-se totodată că faţă  de concluzia  neechivocă a procurorului în  sensul că  decesul  numitei MMA a fost  urmarea  unui act suicidal „în cauză nu a existat necesitatea suplimentării probatoriului”,  omiţându-se  astfel a  se efectua  cercetări  din care  să rezulte, fără putinţă de tăgadă, faptul că actul  suicidal  nu a  fost determinat ori înlesnit  de vreo persoană,  faptă ce  constituie  infracţiunea prevăzută  de art. 179 Cod penal, solicitările  petenţilor  de suplimentare a probatoriului în sensul arătat vizând tocmai o atare  faptă.
Faptul  că preocuparea  procurorului  de caz  la momentul administrării probatoriului a  constat  în lămurirea  cauzei  sub toate  aspectele  privitoare  la  săvârşirea  infracţiunii de omor ( art. 174 Cod penal) rezultă  si din  cuprinsul  dispozitivului rezoluţiei analizate  de instanţă prin  care se dispune „ neînceperea  urmăririi  penale  în cauză,  sub  aspectul  săvârşirii  infracţiunii prev.  şi ped.  de art. 174 Cod penal” reţinându-se  totuşi, în continuare că” decesul numitei MMA nu a  fost consecinţa  vreunei  fapte  prevăzute  de legea penală” deşi  probatoriul  în cauză  în  raport de  art. 179 Cod penal  solicitat  de către  petenţi nu a  fost  apreciat  ca util şi concludent  în cauză,  fiind  respins, cercetările  sub acest aspect, nefiind  complete, cauza  nefiind lămurită sub acest aspect.
Tribunalul  reţine că, potrivit  art. 20 din Constituţie, legile interne  vor  fi interpretate în conformitate  cu  tratatele  privind  drepturile omului  la care  România  este  parte. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului  are  o aplicare directă în dreptul intern,Curtea Constituţională reţinând că  interpretarea instanţei de contencios european, în virtutea principiului subsidiarităţii, se  impune şi  faţă de  instanţa  de  contencios  constituţional naţional, cele  reţinute  de  Curtea  Constituţională  aplicându-se  tuturor  instanţelor  române.

Intre  dispoziţiile  Convenţiei  Europene a  Drepturilor Omului pe care aceasta le consideră primordiale, Curtea Europeană, în jurisprudenţa sa, acordă preeminenţă articolului 2 care protejează dreptul la viaţă, fără de care exercitarea oricăruia dintre  celelalte  drepturi şi libertăţi garantate  de Convenţie  ar fi  iluzorie ( dreptul la  viaţă fiind  consacrat  si de  art. 3 al  Declaraţiei Universale a  Drepturile  Omului, art. 6 din  Pactul  Internaţional privitor la  drepturile  civile  si  politice, art. 4 din Convenţia Americană a  Drepturilor  Omului).

Din  cuprinsul  art. 2 al Convenţiei care reglementează  dreptul la viaţă al oricărei  persoane,  Curtea  deduce  o obligaţie  substanţială negativă a  statelor  ( de evitare a folosirii  excesive a  forţei legale) dar  si o obligaţie  procedurală  pozitivă în sarcina  statului  si  anume  aceea  de a  desfăşura  o  anchetă  oficială  si efectivă pentru a  cerceta  împrejurările  morţii unei  persoane, o examinare  completă, imparţială si aprofundată a circumstanţelor  în care sunt  comise  fapte  ce au  drept  consecinţă suprimarea  unei  vieţi, scopul  unei asemenea  anchete  fiind  acela  de a asigura  aplicarea  efectivă a legilor  interne  care  protejează dreptul  la  viaţă  si tragerea  la răspundere a celor vinovaţi  pentru  decesele survenite.

Efectivitatea  unei anchete, în sensul  art. 2 al Convenţiei  impune  în primul rând,  ca autorităţile  să ia  măsuri rezonabile  pentru  a asigura  obţinerea probelor pentru faptele examinate, orice  deficienţă a  anchetei, care  diminuează  capacitatea  acesteia  de a stabili  cauza morţii  ori  persoana  responsabilă riscând  să ducă la concluzia  că  ancheta  nu  corespunde  standardului  cerut  de  Curte ( cauza Mc Kerr c.  Marii  Britanii, hotărîrea  din 4 mai 2001, cauza Hugh Jordan c. Marii Britanii, cauza Giil c. Turciei, hotărîrea  din 14  decembrie 2000, cauza   Orhan  c. Turciei, 18 iunie 2002, cauza Velikava c. Bulgariei, 18  mai 1999).

Curtea  mai reţine  si faptul  că dacă  gradul  de control  public necesar poate varia  de la o cauză  la alta, apropiaţii  victimei   trebuie , în toate cazurile , să fie  asociaţi procedurii în măsura  necesară protejării  intereselor lor  legitime.

Ori, prin respingerea solicitării apropiaţilor  persoanei decedate (  petenţii- părinţii acesteia)  de  suplimentare a probatoriului  în sensul  anterior dezvoltat, Tribunalul  apreciază că se aduce o încălcare a  prevederilor  art. 2  din Convenţie dar  si art. 6 din CEDO ( al cărui  scop principal  este  de a arăta care  sunt  garanţiile procedurale   care   sunt  garanţiile  procedurale  care  trebuie  să  însoţească  judecarea  contestaţiilor  privind  drepturi şi obligaţii cu caracter  civil sau a garanţiilor  în materie  penală, Curtea luând  în considerare- pentru a stabili  dacă o anumită procedură internă a fost sau  nu conformă cu  exigenţele  art. 6 procedura  în ansamblul său, garanţiile  procesului echitabil trebuind  să existe  si înainte  de  sesizarea  instanţei).
Mai mult,  o carenţă constatată într-un  stadiu incipient al  procedurii  poate  fi  îndreptată  într-un  stadiu  ulterior  cu  condiţia  ca organul  de  recurs  să aibă  competenţa necesară ştergerii viciului  invocat ( Adolf c. Austria).

Ori, conform  disp. art. 278/1 alin. 7 C.pr. pen., judecătorul  soluţionând  plângerea , verifică rezoluţia  pe baza  lucrărilor  si a materialului  din  dosarul  cauzei  si a oricăror  înscrisuri  noi prezentate  ceea  ce înseamnă , pe cale de consecinţă, că în faţa  instanţei  nu  vor mai  putea  fi administrate  alte probe( cu martori, reaudieri, confruntări etc.) astfel încât de vreme  ce petenţii nu au fost  reaudiaţi (aceştia  susţinând  că pot  prezenta  elemente noi necesare  lămuririi  cauzei), solicitarea  de audiere a martorilor a  fost respinsă, aceştia  sunt  lipsiţi practic de  posibilitatea  utilizării de astfel  de mijloace  de probă  şi  firesc  instanţa  de judecată  nu va putea  lămuri cauza  sub toate  aspectele  în sensul  aflării adevărului.

In cauză, Tribunalul  pentru  considerentele  ce preced apreciază  că se impune  completarea  activităţii de cercetare  penală, astfel:
–    reaudierea  petenţilor MI şi ME;
–    audierea  numiţilor NT  si IS;
–    reaudierea   numitei SBA   ale cărei  declaraţii  din data de 14. 07. 2010 si 16. 07. 2010 , sunt  contradictorii  cât priveşte  momentul si împrejurările  în  care aceasta  în ziua de 12. 07. 2010  a dat pachetul  în care, alături  de alte  obiecte  se afla  şi  flaconul  din  material plastic  cu inscripţia „ Pesticide” astfel, dacă în  declaraţia  din data de 14. 07. 2010, aceasta  arată că „ am ieşit afară, am întâlnit-o  pe M  care era  cu soţul ei. Eu i-am  dat M o plasă din plastic  în care  se afla  flaconul  de  Furadan…” la 16. 07. 2010 declară „ m-am dus  la  autoturism  unde  l-am găsit  pe soţul ei care se  afla lângă maşină… L-am întrebat unde este M, acesta oprindu-se  din  convorbirea  telefonică, mi-a explicat  că M a plecat  spre clădirea  unde lucrez…. observându-mă cu pungile  de cadouri, mi-a  deschis  uşa  din spatele  şoferului….Am întâlnit-o pe M la parterul  Trezoreriei”.

Referitor la pretinsa încălcare a  dreptului  la apărare, critica  invocată de petenţi, Tribunalul  reţine că  principiul  garantării  dreptului la  apărare este consacrat  atât  de  art. 24 alin. 2  din Constituţia  României,  cât şi de  art. 6 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului si libertăţilor  fundamentale; aceste  texte  cu caracter general, de  principiu  au fost detaliate prin textele  speciale din  Codul  de  procedură  penală, în mod  deosebit prin art. 6 care înmănunchează  un ansamblu  de  reguli  destinate  să garanteze  dreptul la apărare. În esenţă,  textul  anterior  invocat  statuează  că ” dreptul la apărare  este garantat învinuitului, inculpatului  si celorlalte  părţi în tot cursul  procesului  penal iar potrivit  alin. 2 al  aceluiaşi  text „ organele judiciare  sunt  obligate  să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor  procesuale” prin urmare, inclusiv dreptul la apărare.

Dat fiind momentul audierii  petiţionarilor  si anume  faza  actelor  premergătoare, în  raport  de prevederile  art. 2  C. pr. pen., art. 171 si 173 C.pr. pen, Tribunalul  apreciază că  asistenţa  juridică a părţilor  nu este obligatorie , deoarece  art. 171 C.p.p. circumscrie  această obligaţie  doar pentru  persoanele care au calitatea de învinuit sau inculpat ceea ce  presupune  începerea  urmăririi  penale  iar  asistenţa  juridică a părţii vătămate conform  art. 173 C.pr.pen.nu este  obligatorie (I.C.C.J.-decizia  penală 6427/2004)  petenţii neavând  calitatea  de parte  într-o  cauză  în care  urmărirea  penală  nu a  fost  începută.

Insă,  dacă  în raport de momentul  audierii  părţilor ( faza  actelor premergătoare) Tribunalul în acord cu procurorul de caz, reţine  neobligativitatea  asistenţei juridice, faţă  de împrejurarea  că petenţii  au solicitat  audierea  acestora în prezenţa  unui apărător  ales ( angajat  de aceştia anterior  momentului audierii lor,  astfel  cum rezultă  din înscrisul  intitulat „ împuternicire avocaţială” depus  la  dosar), cerere  respinsă  nejustificat  de procuror ( astfel  cum petenţii afirmă, aceştia  au  solicitat  prezenţa  apărătorului lor  la  momentul  audierii , procurorul  de caz  apreciind  că nu  se  impune  prezenţa  avocatului), avându-se  în vedere  prevederile  art. 173 C. pr. Pen. potrivit  cu care  apărătorul  unei părţi are  dreptul  să asiste  la  efectuarea  oricărui act  de urmărire  penală, prevederile  art. 2 din CEDO anterior  menţionate referitoare  la dreptul la viaţă si  ca o garanţie a acestuia efectivitatea  unei anchete, dispoziţiunile  art. 24  din Legea  fundamentală  care nu  condiţionează, nu  limitează  şi nici nu  restrânge  în vreun fel dreptul la  apărare  al  părţilor  în tot  cursul  procesului şi nu  distinge  între fazele   procesului  si nici  faţă  de  natura  juridică a  acestuia,  textul  art. 6 alin. 2  C. pr. pen care prevede  obligaţia organelor  judiciare de a asigura  părţilor  din  procesul  penal deplina  exercitare a drepturilor  procesuale „ în  condiţiile  prevăzute  de lege”, această  dispoziţie  însemnând însă şi că  legea  procesual penala trebuie sa respecte prevederea constituţională,  Tribunalul constată ca respingându-se cererea petenţilor de  audiere  în prezenta unui avocat deja angajat de către aceştia,  cu singura motivare ca activitatea de cercetare se afla în faza actelor premergătoare, a fost încalcat dreptul constituţional al parţilor la apărare, astfel ca la momentul reaudierii petenţilor se va asigura respectarea dreptului la apărare al acestora.

Totodată, cu prilejul reaudierii numitei BS, avându-se în vedere calitatea declarata a acesteia de „ fan mai apropiat al M” ( fila 268 verso vol I d.u.p) aceasta va fi  întrebata cu privire la evenimentul din luna iunie a anului 2009, când urmare ingerării de medicamente în cantitate mare MMA a fost internata  în spital şi cu privire la  aspecte, împrejurări de natura a putea concluziona în sensul ca aceasta putea sau nu sa prevadă, sa accepte producerea evenimentului ce a condus la decesul numitei MMA.

Funcţie de rezultatul activităţii de cercetare penală în prezenta cauza ulterior momentului completării acesteia în sensul dezvoltat anterior se va aprecia cu privire la concludenţa şi  utilitatea celorlalte probe solicitate de petenti; lămurirea cauzei sub toate aspectele, completarea cercetărilor în sensul anterior dezvoltat şi cu activităţile pe care procurorul de caz le va aprecia ca necesare şi utile în scopul aflării adevărului , va fi de natură, apreciază instanţa, ca pe lângă realizarea scopului procesului penal astfel cum acesta este prevăzut de art 1 din C.p.p, sa aducă linişte, împăcare în sufletele părinţilor persoanei decedate şi în  ipoteza în care soluţia ce va fi promovată de procuror va fi de neîncepere a urmăririi penale orice umbra de îndoiala ce ar putea plana asupra persoanei soţului persoanei decedate ar fi spulberată, fapt ce ar putea  aduce   înţelegerea între cele două familii de dragul omului pe care aşa  cum acestea susţin, l-au iubit, respectat şi care şi-a dorit ( astfel cum în mesajul olograf a arătat) ca, în pofida actului său, părinţii şi soţul sa convieţuiască în bună înţelegere, sa contribuie împreuna, cu dragoste şi din  dragoste la creşterea copilului rămas, din păcate, fără ocrotirea mamei naturale.

Ca  atare, instanţa , în baza art. 278/1 alin. 8 CPP (lit.b), Decizia nr. 26/2008 (M.Of. nr. 423 din 22.06.2009) a ÎCCJ, art. 6 CPP, art. 173 CPP, art. 2 şi 6 din CEDO, art. 62 şi urm. CPP, va  admite plângerea formulată de petenţii MANOLE ION şi MANOLE EUGENIA împotriva rezoluţiei nr. 255/II-2/15.02.2011 a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi rezoluţiei nr. 2675/P/19.01.2011, pe care le va desfiinţa şi va  trimite cauza procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în vederea completării activităţii de cercetare penală.
In baza  art. 192 alin. 3  C.p.p.,  cheltuielile judiciare avansate de stat vor  rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU  ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE

În baza art. 278/1 alin. 8 C. pr. Pen. (lit.b), Decizia nr. 26/2008 (M.Of. nr. 423 din 22.06.2009) a Înaltei Curţi  de Casaţie şi Justiţie,  art. 6 C.pr. pen., art. 173 C. pr. Pen., art. 2 şi 6 din CEDO, art. 62 şi urm. C. pr. pen. admite plângerea formulată de petenţii MI şi ME  împotriva rezoluţiei nr. 255/II-2/15.02.2011 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi rezoluţiei nr. 2675/P/19.01.2011, pe care le desfiinţează şi trimite cauza procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în vederea completării activităţii de cercetare penală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE