De 6 ani, Leo Iorga a descoperit că suferă de cancer pulmonar şi a trecut prin chinuri groaznice în speranţa vindecării. În ajutorul lui au fost organizate şi campanii umanitare de strângere de fonduri, costurile tratamentelor fiind extrem de ridicate. Anul trecut, Leo a ajuns până în Cuba pentru a face un vaccin-minune, care ar distruge celulele bolnave.

Acum, în paralel cu tratamentul de imunoterapie, Leo Iorga crede cu tărie în beneficiile cannabisului medicinal şi luptă pentru ca acest gen de tratament să fie legiferat şi în România.

Leo Iorga a acordat un interviu pentru stirilekanald.ro, în care a făcut declarații despre boala sa, dar a explicat și că s-a apropiat mai mult de Dumenezeu.

 “Este vorba de lucrurile spirituale pe care fiecare trebuie să le aibă în vedere, și dialogul permanent cu Divinitatea, personal, fie la biserică unde se invocă Sfântul Duh, fie acasă, fie prin rugăciune… cea mai adâncă meditație cu puțină.

Cu certitudine m-am apropiat mai mult de Dumnezeu de când m-am îmbolnăvit. La început am crezut că e vorba de un stigmat, este vorba de un fel de pedeapsă pentru că am păcătuit mai demult, ei… după 6 ani, citind și studiind, mi-am dat seama că Dumnezeu n-a creat lumea ca să o distrugă, ci oamenii au făcut lucrul asta de-a lungul istoriei, să bage frică în tine ca să îți fie teamă de cler, nu de biserică, atenție.

Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia după dezvăluirile Emiliei Șercan privind plagiatul
Recomandări
Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia după dezvăluirile Emiliei Șercan privind plagiatul

Cred că, încet-încet, lumea de astăzi ar trebui reorientată spre credința adevărată, să vină la biserică cu inimă deschisă, spre lumină și iubire, acolo unde se află Iisus Hristos pentru noi, creștinii”,  a declarat Leo Iorga pentru sursa mai sus-menționată.


Citește și: Programul spitalelor şi farmaciilor de Paşte 2018. Unde puteți apela în caz de urgențe medicale


 

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
GSP.RO
Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
Arșinel A MURIT! PENSIA COLOSALĂ pe care o avea! Românii, uimiţi de veniturile primite de regretatul actor
Playtech.ro
Arșinel A MURIT! PENSIA COLOSALĂ pe care o avea! Românii, uimiţi de veniturile primite de regretatul actor
Connect-R, despre cazul preotului Visarion, acuzat de hărțuire sexuală și viol: 'Încetați să...'
Viva.ro
Connect-R, despre cazul preotului Visarion, acuzat de hărțuire sexuală și viol: 'Încetați să...'
Ultimele clipe din viața lui Cami, mama din Găești care și-a luat zilele după ce copilul ei a murit înecat în piscină
Observatornews.ro
Ultimele clipe din viața lui Cami, mama din Găești care și-a luat zilele după ce copilul ei a murit înecat în piscină
Ce s-a întâmplat înainte să se sinucidă Camelia, îndurerată după ce singurul ei copil s-a înecat
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat înainte să se sinucidă Camelia, îndurerată după ce singurul ei copil s-a înecat
Mircea Badea şi Victor Ciutacu au răbufnit după moartea lui Arşinel: “Rămânem cu foarte mulţi oameni răi” / “Este un doliu greţos”
FANATIK.RO
Mircea Badea şi Victor Ciutacu au răbufnit după moartea lui Arşinel: “Rămânem cu foarte mulţi oameni răi” / “Este un doliu greţos”
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
HOROSCOP
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
O tehnică medicală super-avansată, la Cluj. Durere postoperatorie redusă și risc minim de complicații
PUBLICITATE
O tehnică medicală super-avansată, la Cluj. Durere postoperatorie redusă și risc minim de complicații