Leonard Miron şi Miguel formează un cuplu de 12 ani, însă abia anul trecut fostul prezentator al TVR a recunoscut că este homosexual.
O astfel de declaraţie, cum era şi firesc, a produs răsturnări de situaţii în viaţa lor de cuplu: “Am început să folosesc mai mult pluralul decât singularul şi să semnăm amândoi felicitările şi sms-urile de sărbători. Cred că schimbarea a fost mult mai importantă în rândul celor din jurul nostru”, a povestit el pentru Libertatea.
Mărturisirea lui Leonard i-a luat prin surprindere nu doar pe români, ci chiar şi pe iubitul acestuia, care n-a bănuit nici o clipă că fosta vedetă TV îşi va declara orientarea sexuală în public. “Nu i-am spus şi, într- un fel, nu a fost corect. Miguel este un tip cu foarte mult bun simţ şi decenţa este litera de lege în viaţa lui, în viaţa noastră. După prima emisiune, s-a supărat că am făcut public un amănunt care ţinea de viaţa noastră personală. Apoi, după ce am stat mult de vorbă, m-a susţinut”, ne-a mai mărturisit el.

Se mută «la ţară»

Acum, Miguel şi Leonard îşi duc liniştiţi traiul în Londra, acolo unde lumea, mai destupată la minte, nu-i arată cu degetul pe stradă.
Cei doi sunt fericiţi că au reuşit să-şi achiziţioneze o căsuţă, “la ţară”, unde se vor muta de Crăciun: “Am descoperit Bramley, un sat în comitatul Hampsihre. Am optat pentru o casă micuţă, cu două dormitoare, terasă şi grădină. Este a noastră şi are personalitate, altceva nu contează. E aşa de multă linişte, încât te dor urechile”, spune, mândru, Leonard Miron.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Libertateapentrufemei.ro
Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Cum îți dai seama dacă ai ploșnițe în pat. Metoda care te ajută să descoperi insectele ascunse
FANATIK.RO
Cum îți dai seama dacă ai ploșnițe în pat. Metoda care te ajută să descoperi insectele ascunse
Corina Caragea, dezamăgită de vacanța din Maldive. Cu ce probleme s-a confruntat prezentatoarea: „Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat.” FOTO
Elle.ro
Corina Caragea, dezamăgită de vacanța din Maldive. Cu ce probleme s-a confruntat prezentatoarea: „Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat.” FOTO
Ce s-a aflat despre Maria, fetița adoptată de Victor Ponta și Daciana Sârbu. 'Nu ne-am dorit un copil perfect'. Ce a povestit Daciana Sârbu despre copilul care le-a schimbat viața
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Maria, fetița adoptată de Victor Ponta și Daciana Sârbu. 'Nu ne-am dorit un copil perfect'. Ce a povestit Daciana Sârbu despre copilul care le-a schimbat viața
20 de judeţe, sub cod galben de ceaţă densă în următoarele ore. Cum se circulă pe drumurile din ţară
Observatornews.ro
20 de judeţe, sub cod galben de ceaţă densă în următoarele ore. Cum se circulă pe drumurile din ţară
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI