Te pregăteşti pentru un nou sezon al emisiunii ”Vocea României”. Ce sfaturi le dai tinerilor care vor să participe la acest show? Ce ar trebui să știe?
E un show pentru aproape orice vârstă. Trebuie să își aleagă un cântec deosebit, un cântec care să-i reprezinte și să le pună în valoare calitățile și în afară de asta trebuie să cânte pentru ei în primul rând și pentru public, nu neapărat pentru juriu.
Speri că de această dată un concurent din echipa ta să câștige trofeul ”Vocea României”?
Aș fi ipocrită să spun că nu sper.
Ce pregătești fanilor pentru acest an?
În primul rând un concert pe care ei îl așteaptă de foarte mult timp și, bineînțeles, pe care și eu îl pregătesc de și mai mult timp. Îi invit pe toți cei care vor să mă descopere, să mă cunoască mai bine sau să mă redescopere pe 25 noiembrie, în București, la Sala Palatului. Cu această ocazie lansez și noul meu album pe care doresc că toți fanii mei să-l poată cumpăra și asculta în această toamnă.
Te vom vedea anul acesta jucând și într-un serial sau film?
În toamnă mă veți putea vedea într-un lung-metraj, comedia romantică „Minte-mă frumos”, care se va lansa undeva la sfârșitul lunii septembrie. Am un rol destul de ofertant.
Cum erai tu atunci când te-ai lansat în muzică?
Eram poate la fel de încrezătoare că și astăzi. Nu mă gândeam atunci că o să ajung atât de departe, chiar dacă visele mele erau extrem de îndrăznețe și bineînțeles că nu realizam cât de greu și de cât de complicat este tot ceea ce avea să urmeze, dar energia, bucuria și dorința de a cânta au rămas intacte.
Care mai e relația ta cu Andrei Boncea, soțul tău?
Trăim în era tabloidelor în care orice poveste dacă nu există este inventată sau descoperită. Relația mea cu soțul meu este absolut superbă. Nu este un lucru ușor și simplu să poți păstra o căsnicie atâta timp și să ajungi la înțelepciunea și dragostea aceea profundă pe care le-o doresc tuturor celor care se căsătoresc și își întemeiază o familie.

Urmărește-ne pe Google News
Bucureștiul ȘOCHEAZĂ: După 9 ani și 6 milioane euro cheltuite, Primăria Capitalei ia în calcul să dărâme...
PARTENERI - GSP.RO
Bucureștiul ȘOCHEAZĂ: După 9 ani și 6 milioane euro cheltuite, Primăria Capitalei ia în calcul să dărâme...
BOMBĂ! Mircea Badea, urmărit cu girofare de Poliție. E ireal dialogul dintre el și agent: „Dacă vreți să țip, pot să țip și...
Playtech.ro
BOMBĂ! Mircea Badea, urmărit cu girofare de Poliție. E ireal dialogul dintre el și agent: „Dacă vreți să țip, pot să țip și...
Sergiu a murit, iar Daniela este în comă după ce s-au izbit de copaci cu colacul tras de mașină, la Negrești Oaș. Medic: "Fata este intubată, așteptăm un miracol"
Observatornews.ro
Sergiu a murit, iar Daniela este în comă după ce s-au izbit de copaci cu colacul tras de mașină, la Negrești Oaș. Medic: "Fata este intubată, așteptăm un miracol"
Horoscop 20 ianuarie 2022. Leii, chiar dacă se văd deja încălecați pe niște cai mari, ar fi bine să stea cuminți, măcar pentru moment
HOROSCOP
Horoscop 20 ianuarie 2022. Leii, chiar dacă se văd deja încălecați pe niște cai mari, ar fi bine să stea cuminți, măcar pentru moment
Țările cu cele mai puternice armate din lume. Pe ce loc se clasează România
Știrileprotv.ro
Țările cu cele mai puternice armate din lume. Pe ce loc se clasează România
Marian Iancu a ajuns într-o stare deplorabilă: ”E terminat, de-abia mai merge”. Ultimele informaţii despre fostul patron al lui Poli Timişoara
Telekomsport
Marian Iancu a ajuns într-o stare deplorabilă: ”E terminat, de-abia mai merge”. Ultimele informaţii despre fostul patron al lui Poli Timişoara
AZI PENTRU MÂINE. La ce să ai grijă și acum, chiar dacă sărbătorile s-au terminat
PUBLICITATE
AZI PENTRU MÂINE. La ce să ai grijă și acum, chiar dacă sărbătorile s-au terminat