Deşi în urmă cu câțiva ani, Luana era convinsă că nu se va mai căsători niciodată, vedeta a revenit asupra deciziei, lăsând să se înţeleagă că, dacă va întâlni persoana potrivită, este posibil să ajungă din nou la altar.
„Dacă mă mărit din nou? Dacă un bărbat m-a convins să renunţ la independenţa mea? Poate că da, poate că nu… În anii trecuţi, am susţinut sus şi tare, într-un interviu extins, că nu mă voi mai mărita în viaţa mea şi chiar credeam asta. Am avut o lungă perioadă în care relaţiile cu partenerii mei au fost foarte discrete. Deseori, atitudinea publicului şi chiar şi a cunoştinţelor mele este plină de nedumerire: „Cum Luana, eşti singură de atâţia ani?”. Nimeni nu e vreodată singur. Anii pe care i-am petrecut mai izolată, chiar şi fără partener, mi-au fost de mare folos. Acum însă sunt decisă să nu mai controlez destinul negând potenţiale căsătorii, sau relaţii afişate, întrucât e amuzant să îţi trăieşti viaţa aşa cum ai inspiraţie şi pasiune”, spune Luana.
Îmbrăcând din nou rochia de mireasă, vedeta Prima TV a trăit emoţii greu de explicat în cuvinte, „emoţiile pentru care orice adolescentă ar da absolut orice, pentru că nunta o face pe mireasă să se simtă prinţesă pentru o zi”.
”Când balul ia sfârşit, dacă partenerul este ales pe grabă, poate deveni o „sentinţă grea”, pe viaţă… Aşa că recomand domnişoarelor o probă, două, trei, şi intrarea în rol cât mai serios, înainte de marea decizie, pentru că rochia de mireasă e doar un simbol”, încheie Luana.
Frumoasa prezentatoare de la Prima TV nu s-a căsătorit în secret, aşa cum aţi fi tentaţi să credeţi. Luana a participat la un târg de nunţi în calitate de guest star, având astfel ocazia să probeze mai multe rochii de mireasă

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
FANATIK.RO
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI