Dacă în carieră i-a mers impecabil, în viaţa personală – şi mai ales în cea familială – Madonna a avut multe necazuri. Iar cele mai mari neplăceri au fost şi sunt în continuare provocate de unul dintre fraţii ei (are 7 fraţi şi surori!), Anthony.
Acesta este oaia neagră a clanului Ciccone: e alcoolic şi n-are casă, aşa că doarme pe unde apucă – pe străzi, pe sub poduri sau în vreun garaj, dacă se îndură careva de el şi îi permite acest lucru. Rudele Madonnei, în special fraţii Paula şi Mario, s-au chinuit în repetate rânduri să-l scape pe Anthony de viciul băuturii.
L-au internat forţat la dezalcoolizare, i-au dat bani, chiar l-au cules la un moment dat de sub un pod din Michigan, unde-şi făcuse culcuş, şi l-au luat în casă.

Nici bani de doctor nu vrea să-i dea

Diva nu s-a implicat niciodată în aceste încercări de reabilitare. Ea a refuzat să contribuie financiar la susţinerea lui Anthony, spunând că e inutil, fiindcă ar bea toţi banii.
Acum, bărbatul are şi probleme de sănătate: şi-a rupt – nu se ştie cum, dar se bănuieşte că într-o încăierare – o gleznă şi câteva coaste. Sătulă să tot cheltuie bani pentru el, familia a apelat la Madonna, care are o avere de peste un miliard de dolari şi care evident n-ar sărăci dacă l-ar interna pe cheltuiala ei pe Anthony.
Din nou, diva a refuzat, stârnind furia rudelor. Când acestea i-au atras atenţia că la un moment dat va regreta atitudinea egoistă, le-a replicat, punând paie pe foc: “Nu-mi pasă dacă frati-miu moare”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
A omorât un om în urmă cu 26 de ani și spera că va rămâne nepedepsit. Nu se aștepta la o asemenea trădare, după atâția ani
Știrileprotv.ro
A omorât un om în urmă cu 26 de ani și spera că va rămâne nepedepsit. Nu se aștepta la o asemenea trădare, după atâția ani
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Observatornews.ro
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI