De-a lungul carierei sale, Marian Râlea a jucat în producții memorabile atât în teatru, cât și în film, cum ar fi „Sunt o babă comunistă, „Din dragoste cu cele mai bune intenții, „Sieranevada sau „Slugă la doi stăpâni, „Visul unei nopți de vară, „Troilus și Cressida. Actorul a vorbit într-un interviu pentru Revista VIVA! despre cariera sa, dar și despre frumoasa prietenie pe care o are cu Anca Sigartău.

Întrebat ce ar alege între teatru și film, Marian Râlea a răspuns: „Consider că teatrul este meseria mea şi mijlocul meu de a mă exprima, tot ce se întâmplă e viu, se întâmplă atunci şi dă putere acestui gest cultural. Filmul este o altă meserie, una de prim-plan, de gând, de o mare inteligenţă şi intuiţie artistică, dar, pentru că se trag mai multe duble, se poate repeta mai mult, este puţin mai… altfel. În sufletul meu rămân îndrăgostit de teatru”.

Marian Râlea joacă alături de Anca Sigartău și nu este pentru prima dată când fac parte din același proiect. Actorul a mai jucat alături de colega lui în mai multe spectacole la teatru.

„Cu Anca am jucat mai multe spectacole la teatru, destul de mult, „Trei surori, „Shakespeare, multe altele… dar nu, în film, să ne întâlnim vreodată, ca un cuplu, nu. Ne cunoaştem, ca şi cu celelalte actriţe pe care am avut marea şansă să le am alături: Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Ana Ciontea, Carmen Tănase. Facem parte dintr-o anumită generaţie, ne ştim foarte bine, avem aceeaşi şcoală, şi atunci ne e simplu, ne e uşor, ne bucurăm de ceea ce facem”, a mai declarat actorul.

Incendiu lângă Moscova. Chiar agenția TASS contrazice Ministerul Situațiilor de Urgență: clădirea distrusă e a unei unități militare, nu civilă, cum s-a spus
Recomandări
Incendiu lângă Moscova. Chiar agenția TASS contrazice Ministerul Situațiilor de Urgență: clădirea distrusă e a unei unități militare, nu civilă, cum s-a spus
marian-ralea-si-anca-sigartau-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Marian Râlea, dezvăluiri de pe platoul de filmare

Actorul din serialul „Adela”, difuzat la Antena 1, a dezvăluit ce se întâmplă în spatele camerelor de filmat. Marian Râlea și-a adus aminte și de o întâmplare amuzantă.

„Sunt multe, cele mai frumoase sunt acele bâlbe inofensive în care încerci să spui şi nu îţi aduci aminte sau îţi aduci aminte, dar cuvântul nu mai sună bine şi sigur că trebuie să spui: „Această secvenţă a fost distrusă de Anca Sigartău / Marian Râlea. Sunt multe întâmplări, e destul de greu să filmezi, în sensul în care depinzi de un timp, de o locaţie, de o echipă excepţională pe care nu vrei să o dezamăgeşti, şi atunci sigur că intervin şi aceste mici sincope. Cele mai frumoase sunt „răutăţile pe care şi le spun unii altora, actorii (râde) că li s-a distrus secvenţa, că aşa ceva nu se poate, că cineva a urlat prea tare şi nu m-am auzit, că totuşi pauza aia trebuie lăsată, că o dată vorbesc eu, o dată celălalt… ştiţi dumneavoastră”, a povestit acesta.

Urmărește-ne pe Google News
A lovit-o cu piciorul în spate, a lovit-o cu capul în gură. Cine e vedeta care riscă 5 ani de închisoare, toată lumea e șocată de ce i-a făcut fostei iubite
GSP.RO
A lovit-o cu piciorul în spate, a lovit-o cu capul în gură. Cine e vedeta care riscă 5 ani de închisoare, toată lumea e șocată de ce i-a făcut fostei iubite
ȘOC! Florin Salam, în stare GRAVĂ la spital! A fost internat de URGENȚĂ și trecut pe oxigen!
Playtech.ro
ȘOC! Florin Salam, în stare GRAVĂ la spital! A fost internat de URGENȚĂ și trecut pe oxigen!
A început demolarea unui celebru bloc din Bucureşti, construit ilegal: "Bucăţică cu bucăţică"
Observatornews.ro
A început demolarea unui celebru bloc din Bucureşti, construit ilegal: "Bucăţică cu bucăţică"
Horoscop 11 august 2022. Taurii au destule motive să revină la gânduri mai bune în legătură cu familia și să renunțe la gândurile negre
HOROSCOP
Horoscop 11 august 2022. Taurii au destule motive să revină la gânduri mai bune în legătură cu familia și să renunțe la gândurile negre
Păcăleală la o benzinărie din Argeș. Un șofer a „alimentat” TIR-ul cu aer
Știrileprotv.ro
Păcăleală la o benzinărie din Argeș. Un șofer a „alimentat” TIR-ul cu aer
Plecat din Guvernul Rusiei, a dat de gol când are loc finalul războiului din Ucraina! Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă imediat cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Plecat din Guvernul Rusiei, a dat de gol când are loc finalul războiului din Ucraina! Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă imediat cu Vladimir Putin
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
PUBLICITATE
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.