Micutzu spune dacă numele filmului „Klaus și Barroso” e inspirat de Klaus Iohannis: „Nimeni nu vrea să aibă vreo legătură cu președintele”

 19 comentarii
Arhiva foto

Micutzu a dezvăluit de unde s-a inspirat pentru numele filmului „Klaus și Barroso”, la care e actor, dar și scenarist. Comediantul a zis dacă s-a inspirat sau nu de la președintele Klaus Iohannis.

Filmul de comedie „Klaus și Barroso”, intrat în cinematografe, a avut deja încasări de peste un milion de lei în primul weekend de la lansare. Klaus, interpretat de Adrian Nicolae, este un barman combinator, nevoit să plătească o datorie urgentă, iar fratele său, Barroso, jucat de Cosmin Nedelcu - Micutzu, este un bodyguard iute la mânie, care se vede nevoit să-l ajute să organizeze o petrecere a burlacilor fără știrea patronilor clubului în care lucrează.

Trebuie să le facă pe plac invitaților, o adunătură colorată de corporatiști, jucați de Alexandru Ion, Cezar Antal, Rolando Matsangos, Vlad Drăgulin, Vlad Brumaru, Carol Ionescu, Codrin Boldea, să gestioneze un moment artistic susținut de o dansatoare, interpretată de actrița Mădălina Craiu, discuțiile cu patroana, jucată de Victoria Raileanu, sau cu vecinul nesuferit, interpretat de Şerban Pavlu.

„Are legătură cu cineva numele? Sau nu are? Toată lumea s-a gândit la președinte”

Invitați în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV, Micutzu, Adrian Nicolae și Alexandru Ion au făcut dezvăluiri din culisele filmului. Prezentatorul a fost curios să afle de unde s-au inspirat pentru numele filmului. S-au gândit la președintele Klaus Iohannis?

„De ce Klaus și Barroso? Care e treaba cu Klaus și Barroso? Are legătură cu cineva numele? Sau nu are? Toată lumea s-a gândit la președinte, e vreo chestie? Care e treaba cu Klaus și Barroso?”, a spus Cătălin Măruță, care a primit un răspuns de la Micutzu.

„Nu are nicio legătură cu președintele, nimeni nu vrea să aibă vreo legătură cu președintele, e imposibil să simți așa, măcar un pic de conexiune. Pur și simplu am vrut să fie niște nume cu skepsis, care să ridice semne de întrebări, ceea ce iată, se și întâmplă, dar are legătură cu poreclele care se puneau odinioară la bloc, prin cartier”, a zis el, după care a fost completat de Adrian Nicolae.

„Am făcut un film în care este vorba numai despre speranță și stare de bine”, a adăugat actorul.

Bogdan Theodor Olteanu, declarații despre „Klaus și Barroso”

Scenariul „Klaus și Barroso” a fost scris de Grupa B, un trio format din Adrian Nicolae, Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Bogdan Theodor Olteanu. Grupa B s-a format după filmul „Taximetriști”, cu scopul de a produce filme comerciale românești împreună cu Bold Film Studio.

Regizor este Bogdan Theodor Olteanu, care a făcut declarații despre film pentru Libertatea. „Filmul este unul de comedie indiscutabil, așa l-am și scris și așa l-am regizat. Iar în el joacă numai actori, începând cu Cosmin, până la Pavlu, Alexandru Ion, Rolando Matsangos, Mădălina Craiu, Victoria Raileanu, toți sunt absolvenți de UNATC, actori profesioniști”, a zis el.

Întrebat cum de în film sunt mai mulți bărbați decât femei, el a precizat: „Eu personal cred foarte tare în cotele de gen și în incluziune. Cred foarte tare în măsuri de discriminare pozitivă care să echilibreze o piață și un domeniu care e destul de sexist. Dar, evident, astea sunt lucruri care trebuie aplicate în funcție de subiect.

Subiectul nostru fiind o petrecere a burlacilor, era destul de complicat ca la o petrecere a burlacilor să avem multe femei. Avem niște personaje feminine.

Mi se pare că sunt niște personaje feminine care sunt scrise cu foarte multă responsabilitate, care sunt în același timp amuzante și demne, că nu sunt un obiect al dorinței masculine sau al privirii masculine, ci sunt niște oameni cu nevoi și aspirații. Și este cât am putut să avem, mă repet, într-o petrecere a burlacilor, n-ai cum să pui foarte multe femei. ”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (19)
  • Avatar comentarii

    Dori.l 02.02.2024, 23:59

    Sa vedem ce a iesit pana la urma.

  • Avatar comentarii

    Stefania2 03.02.2024, 02:03

    Așteptăm și rezultatul, să vedem ce fel de film e și acesta

  • Avatar comentarii

    Andrissima 03.02.2024, 10:41

    Poate ca va fi un film bun!

  • Avatar comentarii

    hurricane 03.02.2024, 15:22

    om vedea cum va fi .............................

  • Avatar comentarii

    Lecoqsportif 03.02.2024, 17:41

    Dialogul asta a fost premeditat, in mod cert.

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!