Dacă până acum puţin timp MIrabela Dauer şi Raul erau cel mai iubit cuplu, mai ales atunci când mergeau să cânte pentru românii din Diaspora, cei doi se pare că au luat deciza neaşteptată de a se despărţi profesional. Sau cel puţin asta susţin cei care i-au văzut în ultimul turneu în Israel.
Conform ziaruluiring.ro, cei doi au venit aici să cânte pentru români, însă nu s-au mai afişat împreună pe scenă. De fiecare dată când se aflau în aceeaşi încăpere se evitau, iar când au fost anunţaţi să urce pe scenă, fiind prezentaţi împreună de amfitrion, Mirabela a interpretat piesele ei, după care a coborât şi a urcat Raul.
„Cu toţii ne aşteptam să fie mereu împreună, dar ei se ocoleau. Nu au vorbit deloc şi n-au făcut nicio poză împreună. În schimb, Mirabela a stat la poze cu Fuego”, a mărturisit unul dintre cei care au fost prezenţi în încăpere.
„Atunci am realizat cu toţii că sunt, într-adevăr, la cuţite şi nu sunt doar zvonuri. Mirabela a cântat singură pe scenă şi a urcat în cameră, evitând să asiste la programul lui Raoul. Nici măcar la miezul nopţii, când toţi artiştii din turneu au urcat pe scenă cu tortul să-i cânte «La mulţi ani!» lui Raoul, Mirabela nu a fost prezentă”, a dezvăluit un altul.
Şi după încheierea spectacolelor, cei doi artişti au continuat să meargă pe drumuri separate, scrie aceeaşi sursă. Mirabela s-a dus să-şi viziteze sora stabilită în Israel, iar Raoul s-a îndreptat spre altă destinaţie din Ţara Sfântă.
Contactat de „ring”, Raoul a confirmat cele întâmplate, însă are o scuză pentru Mirabela: „Nu avem un conflict, Mirabela s-a simţit foarte rău cu două zile înainte de spectacol”. La rândul ei, Mirabela nu-şi aminteşte de migrene şi s-a rezumat să declare: „Gurile rele…”.
Rămâne de văzut dacă joi vor reveni în ţară împreună sau separat.

„I-am dat un picior în gură de nu știa cine l-a lovit” » Cine e omul care a îndrăznit să-l pedepsească pe favoritul familiei Ceaușescu. Ce a urmat
PARTENERI - GSP.RO
„I-am dat un picior în gură de nu știa cine l-a lovit” » Cine e omul care a îndrăznit să-l pedepsească pe favoritul familiei Ceaușescu. Ce a urmat
Cine a apărut la mormântul lui Emi Pian. Oamenilor nu le-a venit să creadă ce văd
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Cine a apărut la mormântul lui Emi Pian. Oamenilor nu le-a venit să creadă ce văd
Horoscop 10 august 2020. Peștii fac cheltuieli mari, din impuls sau în urma unor decizii legate de bani
HOROSCOP
Horoscop 10 august 2020. Peștii fac cheltuieli mari, din impuls sau în urma unor decizii legate de bani
RECOMANDĂRI