Nicole Cherry și-a dorit dintotdeauna să fie mamă tânără, astfel că visul ei s-a îndeplinit și a devenit mamă la 22 de ani. Artista este foarte grijulie cu Anastasia, însă are și ajutorul mamei sale, dar și al lui Florin, soțul ei.

„Îmi doream din inimă să am copil de tânără, se pare că am și reușit, dar asta pentru că am și avut noroc să găsesc persoana potrivită. Cred că, în primul rând, atunci când te decizi să aduci pe lume un bebeluș, trebuie să fie cu persoana potrivită, ca să fiți în armonie”, a declarat vedeta pentru impact.ro.

Florin este un real ajutor pentru Nicole atunci când vine vorba de Anastasia. Soțul artistei este foarte implicat în creșterea micuței și nu se ferește să îi schimbe scutecele.

„Nu avem probleme, știe să facă absolut tot. O schimbă, îi dă să mănânce, o adoarme. Atunci când mă vede că plec, Anastasia plânge și e supărată, vrea să stea numai cu mine când sunt acasă, dar ulterior când uită că am plecat, se înțeleg foarte bine, nu au probleme”, a spus Nicole Cherry despre soțul ei.

nicole-cherry-17Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Artista crede foarte mult în relația pe are o are și a știut de la bun început că Florin e sufletul ei pereche. „De la bun început, pentru că am avut încredere și nu m-am îndoit nicio secundă, niciun moment când eram alături de el. Mă simțeam sigură, știam că niciodată nu m-ar pune într-o situație în care să mă facă să mă simt prost sau să mă părăsească. Nu am avut niciodată sentimentul acesta”, a declarat cântăreața.

Mulți s-au întrebat de ce Nicole Cherry vine singură la evenimentele mondene. Artista a dezvăluit că lui Florin nu-i plac astfel de ieșiri și preferă să o lase pe ea să își facă treaba.

„Nu îi plac evenimentele, dar nu pentru că nu s-ar simți bine, ci pur și simplu consideră că ar trebui să mă lase pe mine să-mi fac treaba așa cum știu și să nu intervină el”, a mărturisit Nicole, pentru sursa mai sus menționată.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI