„De 9 luni sunt vegetariană, iar această schimbare în viața mea a fost mai mult un experiment personal, dar care îmi place mult, deși eu mă consideram o carnivoră înrăită. Am eliminat doar carnea din alimentație, consum pește și fructe de mare, ouă, puține lactate, fructe și legume”, cărora se adaugă bineînțeles apa și ceaiul verde. Ea recunoaște însă că nu este înnebunită după gătit, deși știe câteva preparate. „Când gătesc, merg la sigur cu pește și legume la cuptor”, se amuză cântăreața.
Nicoleta Nucă a devenit vegetariană și a făcut rinoplastie
Nicoleta merge de asemenea la sală de două-trei pe săptămână unde lucrează cu precădere mușchii picioarelor, ai abdomenului și fesierii și urmează și cursuri de dans. Ea vorbește deschis și despre modificările corporale prin care a trecut, respectiv două operații. „La rinoplastie am recurs pentru că aveam o problemă medicală și totodată am intervenit și din punct de vedere estetic; iar sânii doar pentru că mi-am dorit această schimbare”, spunând că o altă modificare adusă înfățișării ei, pe care a îmbrățișat-o cu curaj, a fost „tunsoarea pixie, pe care mi-am dorit-o și cu care m-am simțit foarte bine”.
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
În privința îngrijirii de zi cu zi, Nicoleta, din a cărei geantă nu lipsesc niciodată pudra matifiantă și rujuri în diferite culori, spune că întotdeauna se demachiază înainte de culcare.
Citește și
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat