În luna iunie a acestui an, interpreta de muzică populară Nicoleta Voica s-a căsătorit civil cu Alin Bagiu. Acesta a devenit astfel cel de-al patrulea soț al îndrăgitei artiste.  În urmă cu o lună, cei doi s-au cununat și relgios, după cum a dezvăluit artista la emisiunea prezentată de Mihai Morar la Antena Stars.

Nicoleta Voica s-a căsătorit religios în mare secret. "Nimeni nu știa"

„Am fost într-o poveste până acum și căsătoria la ofițerul stării civile a fost, dar am făcut și căsătoria religioasă în secret. Am vrut să facem ceva pompos, dar bunica lui Alin s-a îmbolnăvit. Da, trăiește, are 85 de ani. Nimeni nu știa că am făcut nunta religioasă. Toată lumea a fost încântată, petrecerea a fost cu 35 de persoane. Eveniment pentru noi și prietenii noștri. Era un grajd mai vechi, transformat într-o sală de evenimente. Am păstrat și elementele autentice”, a dezvăluit Nicoleta Voica la emisiunea „Răi da’ buni”.
„Toată lumea ne întreabă despre luna de miere. Având în vedere că amândoi am mai avut câteva luni de miere, am zis să avem o viață de miere. Nu ne mai petrecem, am făcut nunta în taină, cu Dumnezeu lângă noi. Am făcut o masă în familie. A fost într-un loc în care oricum nu încăpeam mai mult de opt persoane câte am fost. Au fost nașii și părinții mei”, a spus și Alin Bagiu, partenerul de viață al interpretei de muzică populară.

Citește și: Salariile de lux din radioul public, ținute la secret. Libertatea a încercat să afle dacă șeful SRR câștigă 7.000 de euro pe lună. „Măcar să ne fi zis felicitări, să scrieți și lucruri bune”

 

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Playtech.ro
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Observatornews.ro
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Horoscop 25 iunie 2022. Berbecii au șanse de a dovedi cuiva drag că dorințele sale sunt importante pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 25 iunie 2022. Berbecii au șanse de a dovedi cuiva drag că dorințele sale sunt importante pentru ei
Surpriză uriașă la graniță. Ce au descoperit polițiștii când au controlat mai multe Dacia Duster transportate pe platformă. FOTO
Știrileprotv.ro
Surpriză uriașă la graniță. Ce au descoperit polițiștii când au controlat mai multe Dacia Duster transportate pe platformă. FOTO
Un livrator de mâncare a primit o comandă de la palatul lui Gigi Becali. Ce s-a întâmplat mai departe l-a şocat
Orangesport.ro
Un livrator de mâncare a primit o comandă de la palatul lui Gigi Becali. Ce s-a întâmplat mai departe l-a şocat
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro